duminică, 6 februarie 2011

Contestația la poprire a fost primită și înregistrată de către registratoarea judecătoriei Alba Iulia în data de 19 noiembrie 2010 înainte ca ...

PENTRU CONFORMITATE
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ALBA IULIA
Dosar nr. 10953/176/2010



SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6022/2010
Ședința publică din 13 Decembrie 2010
Instanța constituită din:
Președinte: TOTH OVIDIU
Grefier: VESA ILEANA


Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea DANIELA CĂPITAN în contradictoriu cu intimata PRIMARIA ORASULUI ZLATNA și terțul poprit BANCA ROMANA DE DEZVOLTARE -GRUPE SOCIETE GENERALE ALBA IULIA, având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata Primăria Orașului Zlatna prin consilier juridic Todorescu Aurel, lipsind contestatoarea și terțul poprit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că deși contestatoarea a fost citată cu mențiunea să achite taxă judiciară de timbru de 58,29 lei și timbru judiciar de 1,50 lei, nu și-a îndeplinit această obligație.
Față de aceasta împrejurare instanța invocă din oficiu excepția netimbrării acțiunii.
Reprezentantul intimatei solicită anularea cererii ca netimbrată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19.11.2010, sub nr. 10953/176/2010, contestatoarea DANIELA CĂPITAN în
contradictoriu cu intimata PRIMARIA ORASULUI ZLATNA și terțul poprit BANCA ROMANA DE DEZVOLTARE -GRUPE SOCIETE GENERALE ALBA IULIA, a formulat contestație la poprirea înființată la data de 29.10.2010 de executorul judecătoresc Sapta Florin în dosar execuțional nr. 288/2010 la cererea creditoarei Primăria orașului Zlatna, terț poprit fiind BRD - Groupe Societe Generale solicitând desființare popririi contului nr. 010SV03759340100.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat în esență că în cursul procesului dintre aceasta și intimata Primăria orașului Zlatna nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 455 C.pr.civilă.
Intimata și terțul poprit. legal citate nu au formulat întâmpinare.
Pentru termenul de judecată din 13.12.2010 contestatoarea a fost citată cu mențiunea să achite taxă judiciară de timbru de 58,29 lei și timbru judiciar de 1,50

PENTRU CONFORMITATE
lei însă nu și-a îndeplinit această obligație, formulând cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din 10.12.2010.
În ședința publică din 13.12.2010, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.
Față de împrejurarea că, până la termenul acordat de instanță reclamanta nu a achitat taxa judiciară de 58,29 lei și timbru judiciar de 1,50 lei, și având în vedere dipozițiile art. 20 alin 1 și 3 din legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru potrivit cărora „ Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat... Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii” Precum și cele ale art. 35 alin 1,2 și 5 din Normele metodologice pentru aplicarea legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru conform cărora „ Taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat... instanțele judecătorești, cu totul excepțional, pentru motivele menționate în rezoluție pot reține cereri sau acțiuni netimbrate... obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată... Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii” instanța va admite excepția netimbrării și în consecință va anula cererea ca netimbrată

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE

Pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, anulează contestația la executare a debitoarei Căpitan Daniela, domiciliată în Alba Iulia, b-dul Revoluției 1989 nr. 13, bl. 1C, ap. 6, jud. Alba, formulată în contradictoriu cu creditoarea Primăria Zlatna, cu sediul în Zlatna, Calea Moților nr. 12, jud. Alba și cu terțul poprit BRD - GSG Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, str. Ardealului nr. 2, bl. B31C, jud. Alba.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2010.


Președinte,
TOTH OVIDIU
Grefier,
VESA ILEANA


red. T.O.
tehnored. V.I./11.01.2011










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu