sâmbătă, 31 octombrie 2009

Puterea comunistă instaurată în România începînd cu data de 6 martie 1945 a exercitat, în special prin organele securității statului, ...

Puterea comunistă instaurată în România începînd cu data de 6 martie 1945 a exercitat, în special prin organele securității statului, ca poliție politică, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale. Aceasta îndreptățește accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, în condițiile prezentei legi.
Orice cetățean român sau cetățean străin care după 1945 a avut cetățenie română are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securității, ca poliție politică. Acest drept se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului.
Totodată persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de organele securității statului, are dreptul la cerere, să afle identitatea agenților de securitate și a colaboratorilor, care au cotribuit cu informații la completarea acestui dosar. (art. 1 alin. 1, 2 din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică)



Declarația Universală din 10 decembrie 1948 și Convenția Europeană din 4 noiembrie 1950 au constituit primele mari „unde de șoc” ale cruciadei ...

La 4 noiembrie 2000, la Roma, reprezentanții a 41 de guverne europene – printre care și cel al României – au sărbătorit prima jumătate de secol de existență și de influență a Convenției de Apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, semnată la Palatul Barberini.
Declarația Universală din 10 decembrie 1948 și Convenția Europeană din 4 noiembrie 1950 au constituit primele mari „unde de șoc” ale cruciadei pentru protecția drepturilor omului, ca efect primordial al celui de-al doilea război mondial.
În mai 1948, la Congresul de la Haga al Mișcării Europene s-a propus crearea unei Curți de Justiție pe care orice cetățean să o poată sesiza cu un recurs în cazul violării drepturilor sale fundamentale.
Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,
Luînd în considerare Declarația Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948,
Au convenit asupra celor ce urmează:
Obligația de a respecta drepturile omului
Înaltele Părți contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile ...
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil , în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil , ... (art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Dreptul la un proces echitabil)


RECUZAREA DĂ POSIBILITATEA PĂRȚILOR DE A CERE CA UNUL SAU MAI MULȚI JUDECĂTORI, PROCURORI, GREFIERI DE ȘEDINȚĂ SAU UN ANUMIT EXPERT SĂ NU PARTICIPE...

RECUZAREA DĂ POSIBILITATEA PĂRȚILOR DE A CERE CA UNUL SAU MAI MULȚI JUDECĂTORI, PROCURORI, GREFIERI DE ȘEDINȚĂ SAU UN ANUMIT EXPERT SĂ NU PARTICIPE LA JUDECAREA UNEI ANUMITE PRICINI, ...

NULITATEA ABSOLUTĂ POATE FI INVOCATĂ DE ORICINE ARE INTERES; ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ PRACTIC, POT INVOCA NULITATEA ABSOLUTĂ: ..., INSTANȚA DIN OFICIU, ...



NULITATEA ABSOLUTĂ POATE FI INVOCATĂ DE ORICINE ARE INTERES; ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ PRACTIC, POT INVOCA NULITATEA ABSOLUTĂ: PĂRȚILE, AVÎNZII LOR CAUZĂ, PROCURORUL, INSTANȚA DIN OFICIU, AUTORITĂȚILE PUBLICE COMPETENTE ETC., ÎNTR-UN CUVÎNT ORICINE JUSTIFICĂ ORI RECLAMĂ VREUN INTERES.
NULITATEA ABSOLUTĂ POATE FI INVOCATĂ ORICÎND, PE CALE DE ACȚIUNE SAU DE EXCEPȚIE, FIIND IMPRESCRIPTIBILĂ.
NULITATEA ABSOLUTĂ NU POATE FI ACOPERITĂ PRIN CONFIRMARE EXPRESĂ SAU TACITĂ.
NULITĂȚILE ABSOLUTE AU ÎN VEDERE LIPSA UNUI ELEMENT ESENȚIAL AL ACTULUI JURIDIC (CONSIMȚĂMÎNT, OBIECT, CAUZĂ, FORMĂ), FIE NESOCOTIREA UNEI DISPOZIȚII IMPERATIVE ȘI PROHIBITIVE A LEGII ȘI REGULILOR DE CONVIEȚUIRE SOCIALĂ, INVOCAREA LOR PUTÎND FI FĂCUTĂ DE ORICE PERSOANĂ INTERESATĂ, NU POT FI CONFIRMATE ȘI SÎNT IMPRESCRIPTIBILE.

duminică, 25 octombrie 2009

CADASTRUL GENERAL ESTE SISTEMUL UNITAR ȘI OBLIGATORIU DE EVIDENȚĂ TEHNICĂ, ECONOMICĂ ȘI JURIDICĂ A TUTUROR IMOBILELOR DE PE ÎNTREG TERITORIUL ȚĂRII

CADASTRUL GENERAL ESTE SISTEMUL UNITAR ȘI OBLIGATORIU DE EVIDENȚĂ TEHNICĂ, ECONOMICĂ ȘI JURIDICĂ A TUTUROR IMOBILELOR DE PE ÎNTREG TERITORIUL ȚĂRII.
ENTITĂȚILE DE BAZĂ ALE ACESTUI SISTEM SÎNT PARCELA, CONSTRUCȚIA ȘI PROPRIETARUL.
SE ÎNFIINȚEAZĂ AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, DENUMITĂ ÎN CONTINUARE AGENȚIA NAȚIONALĂ, CA INSTITUȚIE PUBLICĂ CU PERSONALITATE JURIDICĂ, UNICA AUTORITATE ÎN DOMENIU, AFLATĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, ... (ART. 1 ALIN. 1, 2, ART. 3 ALIN. 1 DIN LEGEA CADASTRULUI ȘI A PUBLICITĂȚII IMOBILIARE NR. 7/1996)

duminică, 18 octombrie 2009

POTRIVIT ART. 148 C. PROC. CIV., LA CERERE, GREFA INSTANȚEI VA ELIBERA COPIE DE PE ÎNCHEIEREA DE ȘEDINȚĂ, DE PE HOTĂRÎRE SAU DISPOZITIV SAU DE PE ...

Potrivit art. 148 C. proc. civ., la cerere, grefa instanței va elibera copie de pe încheierea de ședință, de pe hotărîre sau dispozitiv sau de pe celelalte înscrisuri aflate în dosar.
COPIILE DE PE ÎNCHEIERI, DISPOZITIV SAU HOTĂRÎRI SE VOR PUTEA ELIBERA NUMAI DUPĂ CE ACESTEA AU FOST SEMNATE DE TOȚI JUDECĂTORII, SUB PEDEAPSA PENTRU GREFIERI DE A FI URMĂRIȚI CA FALSIFICATORI.
Cererea se timbrează pentru fiecare copie.
Cu toate că am depus taxa de timbru în valoare de 6 lei și timbru judiciar în valoare de 1,65 lei, grefierul tribunalului Alba mi-a eliberat în 16 octombrie 2009, la arhivă, copie de pe procesul-verbal din 13 ianuarie 2009, încheierea nr. ? ședința publică din 10 martie 2009, sentința administrativă nr. 288/CAF/2009 ședința publică din 24 martie 2009, aflate în dosarul nr. 129/107/2009, care-mi sînt necesare pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, fără ca acestea să fi fost semnate de judecători. Cererea am înregistrat-o în 8 ocombrie 2009. Am refuzat să primesc copiile.

joi, 15 octombrie 2009

JUS PERSEQUENDI INDICIO QUOD SIBI DEBETUR (DREPTUL DE A URMĂRI ÎN JUSTIȚIE CEEA CE ȚI SE DATOREAZĂ)

CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

În principiu, organele de justiție competente nu se pot sesiza din oficiu, activitatea lor putîndu-se declanșa numai la cererea părții interesate. Această particularitate a începerii activității jurisdicționale o găsim stabilită în dreptul nostru de dispozițiile art. 109 C. proc. civ. și fixată de adagiile „Nemo judex sine actore” și „Judex ne procedat ex officio”.
Condiția timbrării
Calculul taxei de timbru se face de către organul care prestează serviciul, în cazul acțiunilor în justiție de către instanțele judecătorești.
Taxa de timbru stabilită trebuie achitată anticipat, înainte de primirea și înregistrarea actului, de către persoana care se adresează instanței cu acțiune de chemare în judecată, cu cerere de repunere pe rol a unei cauze suspendate sau care exercită o cale de atac, etc.
Nerespectarea legii timbrului prin soluționarea unor cereri netimbrate sau insuficient timbrate atrage pentru judecători sancțiuni disciplinare, iar actul întocmit fără plata integrală a taxei de timbru nu poate fi folosit în fața vreunui organ de stat.

DEPUNEREA CERERII. ÎNVESTIREA INSTANȚEI

Sesizarea instanței cu cererea de chemare în judecată produce următoarele efecte juridice:
a) dreptul și obligația instanței judecătorești de a examina și judeca cauza;
b) stabilirea naturii și obiectului procesului, ...

PRIMA ZI DE ÎNFĂȚIȘARE

Este socotită ca primă zi de înfățișare ziua în care părțile legal citate pot pune concluzii (art. 134 C. proc. civ.).


luni, 5 octombrie 2009

DISPOZIȚIILE LEGALE CARE INTERESEAZĂ ORDINEA PUBLICĂ SÎNT, ÎN TOTALITATEA LOR, NORME IMPERATIVE, DE LA CARE NU SE POATE DEROGA PRIN CONTRACT,...





Voir Note explicative
See Explanatory Note
A se vedea nota ex plicativa (ROU)
COUR EUROPÉENNE DES DROITS DE L‘HOMME
EUROPEAN COURT OF HUMAN RIGHTS
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
Conseil de l‘Europe - Council of Europe-Consiliul Europei
Strasbourg, France
REQUÂTE
APPLICATION
CERERE
présentée en application de l‘article 34 de la Convention européenne des Droits de l‘Homme,
ainsi que des articles 45 et 47 du Règlement de la Cour
under Article 34 of the European Convention on Human Rights
and Rules 45 and 47 of the Rules of Court
prezentata în conformitate cu articolul 34 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului,
precum si cu articolele 45 si 47 ale Regulamentului Curtii
IMPORTANT: La présente requête est un document juridique et peut affecter vos droits et obligations.


This application is a formal legal document and may affect your rights and obligations.
Prezenta cerere este un document juridic si poate afecta drepturile si obligatiile dumneavoastra.


- 3 -
I - LES PARTIES
THE PARTIES
PARTILE
A. LE REQUÉRANT/LA REQUÉRANTE
THE APPLICANT
RECLAMANTUL/RECLAMANTA
(Renseignements à fournir concernant le/la requérant(e) et son/sa représentant(e) éventuel(le))
(Fill in the following details of the applicant and the representative, if any)
(Informatii cu privire la reclamant/reclamanta si eventualul/a sau reprezentant/reprezentanta)
1. Nom de famille ……………………………………. 2. Prénom (s) …………………………………………………….
Surname
First name (s)
Nume Căpitan
Prenume Daniela
Sexe: masculin/féminin
Sex: male/female
Sex: masculin/feminin feminin
3. Nationalité ………………………………………… 4. Profession ……………………………………………………..
Nationality
Occupation
Cetatenie română
Profesia asistentă medicală principală
5. Date et lieu de naissance ……………………………………………………………………………………………………….
Date and place of birth
Data si locul nasterii 29 decembrie 1974, Alba Iulia
6. Domicile ………………………………………………………………………………………………………………………..
Permanent address
Domiciliul Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et. II, ap. 6, jud. Alba
7. Tel. N° 0747054747 …………………………………………………………………………………………………………………………
8. Adresse actuelle (si différente de 6.) …………………………………………………………………………………………...
Present address (if different from 6.)
Adresa actuala (daca difera de 6) Zlatna, str. Piața Unirii, nr. 4, bl.S9-S9 ̍, sc. B, et. IV, ap. 24, jud. Alba
9. Nom et prénom du/de la représentant(e)* ……………………………………………………………………………………...
Name of representative*
Numele si prenumele reprezentantului/reprezentantei*
10. Profession du/de la représentant(e) …………………………………………………………………………………………….
Occupation of representative
Ocupatia reprezentantului/reprezentantei
11. Adresse du/de la représentant(e) ……………………………………………………………………………………………….
Address of representative
Adresa reprezentantului/reprezentantei
12. Tel. N° …………………………………………… Fax N° …………………………………………………………
B. LA HAUTE PARTIE CONTRACTANTE
THE HIGH CONTRACTING PARTY
INALTA PARTE CONTRACTANTA
(Indiquer ci-après le nom de l‘Etat/des Etats contre le(s)quel(s) la requête est dirigée)
(Fill in the name of the State(s) against which the application is directed)
(Indicati aici numele Statului/Statelor împotriva caruia/carora introduceti cererea)
13. România ....................................................................................................................................................................................................
__________
* Si le / la r e q u é r an t ( e ) e st r ep r é se n t é( e ) , jo in d r e u n e p r o c u r a t io n sig n é e p a r l e/ la r eq u é r a n t( e ) en fa v e u r d u / d e l a r ep r é se n t an t (e ).
A f o r m o f a u t h o r it y s ig n e d b y t h e a p p li ca n t s ho u ld be su b mi tt e d i f a r e p r e se n ta t iv e i s ap p o i n t ed .
Da c a r e cl am an t u l/ r e cl a ma n ta est e r e p r e ze n t at / a, a se a n ex a o p r o c u r a s em na t a d e r e c la ma n t/ a î n f a v o ar e a r e p r e ze n t an t u lu i /r e p r e ze n t an t e i.


- 4 -
II - EXPOSÉ DES FAITS
STATEMENT OF THE FACTS
EXPUNEREA FAPTELOR
(Voir chapitre II de la note explicative)
(See Part II of the Explanatory Note)
(A se vedea Partea a II-a a Notitei Explicative)
14. Consiliul local nu a inventariat blocurile de locuințe aflate în diverse stadii de execuție în anul 1997 în orașul Zlatna.
Investiția cuprinde locuințe colective cu spații comerciale proiectate în regim de unicat, grupate pe două tronsoane Bloc S9-S9 ̍ P+4 etaje.
Obiectivul prezentei investiții face parte din zona centrală a orașului Zlatna, bordînd piața centrului civic pe latura estică, se spune în memoriul justificativ al proiectului.
Lucrările s-au derulat în perioada 1985-1999 cînd blocul a fost dat în folosință neterminat.
Investitorul putea vinde construcția, aflată în curs de execuție, în anul 1992, prin licitație publică.
Încălcînd reglementările în vigoare, consiliul local continuă în antrepriză lucrările.
În anul 1997 nu s-au inventariat blocurile de locuințe aflate în diverse stadii de execuție în orașul Zlatna.
Investitorul încearcă să vîndă la licitație locuințele blocului S9-S9 ̍, din str. Piața Unirii, nr. 4, fără documente, la sfîrșitul anului 1998 și nu reușește. La licitație nu se înscrie nimeni.
Încălcînd reglementările în vigoare, consiliul repartizează locuințele blocului S9-S9 ̍ după ce nu a reușit să le vîndă la licitație, fără să-și îndeplinească obligația legală de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora.
Consiliul local nu a afișat lista cuprinzînd numărul, structura pe numărul de camere și amplasamentul locuințelor, și lista persoanelor care beneficiază de locuințe, în ordinea de prioritate stabilită conform art. 7 din Legea nr. 114/1996 legea locuinței, la sediul acestuia din orașul Zlatna.
Investitorul nu a întocmit cartea tehnică a construcției.
Branșarea/racordarea utilizatorilor de apă din blocul S9-S9 ̍ din str. Piața Unirii, nr. 4, la rețelele publice de alimentare cu apă și de canalizare s-a făcut fără avizul definitiv eliberat de operator. Operatorul nu a respectat procedura de branșare încălcînd dispozițiile legale.
Primăria orașului Zlatna refuză să-mi dea toate ordinele de repartizare pentru cele 28 de apartamente din blocul S9-S9 ̍, contractele încheiate pentru locuințele blocului și ipotecile legal instituite asupra locuințelor, cu toate că sînt dispusă să plătesc taxele aferente serviciilor de copiere a documentelor solicitate.
Am cerut primăriei documentele: autorizația de construire pentru blocul de vis-a-vis de primărie, ordinele de repartizare pe care nu mi le-a dat pentru apartamentele blocului S9-S9 ̍ din str. Piața Unirii, nr. 4, contractele încheiate pentru locuințele blocului pe care nu mi le-a dat și ipotecile legal instituite asupra locuințelor. Blocul S9-S9 ̍ are 28 de apartamente.

Si nécessaire, continuer sur une feuille séparée
Continue on a separate sheet if necessary
Daca este necesar, continuati pe o fila separata


- 5 -
III - EXPOSÉ DE LA OU DES VIOLATION(S) DE LA CONVENTION ET/OU DES PROTOCOLES
ALLÉGUÉE(S), AINSI QUE DES ARGUMENTS L‘APPUI
STATEMENT OF ALLEGED VIOLATION(S) OF THE CONVENTION AND/OR PROTOCOLS AND
OF RELEVANT ARGUMENTS
EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLARI ALE CONVENTIEI SI/SAU A
PROTOCOALELOR, PRECUM SI A ARGUMENTELOR IN SPRIJINUL ACESTOR
AFIRMATII
(Voir chapitre III de la note explicat ive)
(See Part III of the Explanatory Note)
(A se vedea Partea a III-a a Notitei Explicative)
15. Prin acțiunea înregistrată la 13 ianuarie 2009 m-am plîns împotriva primăriei orașului Zlatna cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12, jud. Alba, pentru că încalcă Legea nr. 544 / 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Am cerut primăriei documentul inventarierea blocurilor de locuințe aflate în diverse stadii de execuție în anul 1997 în orașul Zlatna, jud. Alba:


DEZVOLTAREA CONSTRUCȚIEI DE LOCUINȚE
Locuințe care se construiesc din depozitele special
constituite la nivelul consiliilor locale
În aplicarea prevederilor art. 62 din lege, consiliile județene și consiliul general al municipiului București, împreună cu consiliile locale, vor stabili în termen de 30 de zile de la publicarea prezentelor norme metodologice, lista blocurilor de locuințe aflate în diferite stadii de execuție.
Inventarierea blocurilor de locuințe se va face pe fiecare comună, oraș, municipiu și pe sectoarele municipiului București cu prezentarea stadiilor fizice și a valorilor estimative pentru lucrările rămase de executat, potrivit modelului din anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice. Acest inventar, precum și lista blocurilor de locuințe a căror execuție se va realiza în continuare potrivit Ordonanței guvernului nr. 19/1994, aprobată și modificată prin Legea nr. 82/1995, vor fi transmise prin grija consiliilor județene și a consiliului general al municipiului București, ministerului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, în vederea definitivării Programului de finalizare a locuințelor.
Blocurile de locuințe necuprinse în programul întocmit în baza prevederilor Normelor metodologice nr. 30501/1970/MC/1994 pentru punerea în aplicare a Ordonanței guvernului nr. 19/1994 se pot finaliza în condițiile prevăzute de art. 7 din lege.
În scopul asigurării fondurilor necesare finanțării executării construcțiilor de locuințe care se construiesc în baza prevederilor art 7 din lege, consiliile locale, la fundamentarea proiectelor de bugete locale anuale, vor prevedea pentru fiecare dintre construcțiile respective sumele aferente.(pct.8, 9 alin. 1 din Hotărîrea guvernului României nr. 446/1997 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996)
Dezvoltarea construcției de locuințe
Locuințe proprietate personală realizate cu sprijin
financiar de la bugetul de stat
În aplicarea prevederilor art. 62 din lege, lista cuprinzînd blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție este cea stabilită de consiliile județene și de consiliul general al municipiului București, în baza propunerilor consiliilor locale, pînă la data de 21 octombrie 1996.
Lista cuprinzînd blocurile de locuințe pe fiecare comună, oraș, municipiu și pe sectoarele municipiului București, cu prezentarea stadiilor fizice și a valorii lucrărilor, potrivit modelului prezentat în anexa 1, precum și lista cuprinzînd blocurile de locuințe a căror execuție se realizează în continuare potrivit O.G. 19/1994, aprobată și modificată prin Legea 82/1995, se transmit ministerului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, în vederea întocmirii programelor anuale de construcție și, respectiv, de finalizare a locuințelor. În lista întocmită conform modelului prezentat în anexa 1 se înscriu toate blocurile de locuințe care se realizează cu finanțare conform art. 7-9 din lege, indiferent de sursele de finanțare utilizate.
Normele metodologice nr. 30 501/1970/MC/1994 pentru punerea în aplicare a prevederilor O.G. 19/1994, modificate și completate prin H.G. 160/1999, se aplică în continuare pentru finalizarea lucrărilor la locuințele care se realizează în baza O.G. 19/1994.
Blocurile de locuințe necuprinse în programul întocmit în baza normelor metodologice prevăzute la alin. (3) se pot finaliza în condițiile prevăzute la art. 7 sau 38 din lege.
În scopul asigurării fondurilor necesare pentru finanțarea executării construcțiilor de locuințe în baza prevederilor art. 7 din lege, la fundamentarea proiectelor de bugete locale anuale consiliile locale vor prevedea pentru fiecare dintre construcțiile respective sumele aferente, pe surse de finanțare, inclusiv sumele necesare să fie alocate în completare de la bugetul de stat.
În susținerea sumelor solicitate pentru alocațiile de la bugetul de stat conform modelului prezentat în anexa 1, consiliile locale vor prezenta separat sumele necesare pentru terminarea locuințelor începute de cele necesare pentru construcțiile noi.
Consiliile locale vor aproba listele cuprizînd construcțiile de locuințe care urmează să se realizeze din fondurile aflate în conturile deschise la trezoreria statului.
Listele cuprinzînd construcțiile de locuințe, în care se vor preciza numărul, structura după mărime și amplasamentul acestora, vor fi afișate la sediul primăriei.
În vederea soluționării cererilor privind construirea sau cumpărarea unor locuințe din cele care se realizează în condițiile art. 7 din lege, autoritățile administrației publice locale vor stabili măsuri pentru luarea în evidență și pentru analiza solicitărilor primite din partea cetățenilor. În acest scop vor stabili și vor da publicității locul de primire a solicitărilor și actele justificative necesare.
Anexa nr. 1
la normele metodologice
CONSILIUL JUDEȚEAN................................................
(CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI)
LISTA
cuprinzînd locuințele propuse să fie finanțate conform art. 7-9 din Legea locuinței nr. 114/1996 în anul .................
(art. 5, 6, 9, 13 alin. 1 din Hotărîrea guvernului României 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței 114/1996)
Am cerut domnului președinte al tribunalului Alba să admită plîngerea și să oblige pîrîta să-mi furnizeze informațiile de interes public solicitate.
Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.
În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plîngere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.
Hotărîrea tribunalului este supusă recursului.
Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă.
Atît plîngerea, cît și apelul se judecă în instanță în procedură de urgență și sînt scutite de taxa de timbru. (art. 1, 22 alin. 1, 2, 3, 4, 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public)
Citațiile emise la 22 ianuarie, 11 februarie, 11 martie 2009 de tribunalul Alba nu cuprind numerele citațiilor, numele și sediul părții potrivnice, și felul pricinii.
Art. 85 C. proc. civ. prevede că „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
În același scop, art. 107 obligă instanța să dispună amînarea judecății ori de cîte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulității.
Citația trebuie să cuprindă:
- numărul și data emiterii citației, precum și numărul dosarului;
- anul, luna, ziua și ora la care cel citat trebuie să fie prezent în instanță;
- arătarea instanței și sediul acesteia, precum și locul (unde urmează să se desfășoare procesul);
- numele și domiciliul (cel real sau ales de părți), ori reședința unde locuiește de fapt, și calitatea celui citat;
- numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii;
- parafa președintelui instanței și semnătura grefierului.
Instanța de fond era obligată să dispună amînarea judecății în 24 martie 2009.
Acțiunea s-a respins.
Împotriva sentinței administrative nr. 288/CAF/2009 din 24 martie 2009 a tribunalului Alba, pronunțată în dosarul nr. 129/107/2009, parte intimată fiind primăria orașului Zlatna cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12, jud. Alba, am declarat recurs, și am cerut domnului președinte al curții de apel Alba Iulia să-l admită, să caseze hotărîrea atacată și să trimită cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării cu procedură legal îndeplinită.
Și am cerut și cheltuieli de judecată.
Citația emisă la 4 iunie 2009 de curtea de apel Alba Iulia nu cuprinde numărul citației, numele și sediul părții potrivnice, și felul pricinii.
Recursul a fost respins în data de 30 iunie 2009.
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și oblligațiilor sale cu caracter civil, ... ( art. 6 Dreptul la un proces echitabil, Convenția Europeană a Drepturilor Omului)

Voir Note explicative
See Explanatory Note
A se vedea nota ex plicativa (ROU)
COUR EUROPÉENNE DES DROITS DE L‘HOMME
EUROPEAN COURT OF HUMAN RIGHTS
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
Conseil de l‘Europe - Council of Europe-Consiliul Europei
Strasbourg, France
REQUÂTE
APPLICATION
CERERE
présentée en application de l‘article 34 de la Convention européenne des Droits de l‘Homme,
ainsi que des articles 45 et 47 du Règlement de la Cour
under Article 34 of the European Convention on Human Rights
and Rules 45 and 47 of the Rules of Court
prezentata în conformitate cu articolul 34 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului,
precum si cu articolele 45 si 47 ale Regulamentului Curtii
IMPORTANT: La présente requête est un document juridique et peut affecter vos droits et obligations.


This application is a formal legal document and may affect your rights and obligations.
Prezenta cerere este un document juridic si poate afecta drepturile si obligatiile dumneavoastra.


- 3 -
I - LES PARTIES
THE PARTIES
PARTILE
A. LE REQUÉRANT/LA REQUÉRANTE
THE APPLICANT
RECLAMANTUL/RECLAMANTA
(Renseignements à fournir concernant le/la requérant(e) et son/sa représentant(e) éventuel(le))
(Fill in the following details of the applicant and the representative, if any)
(Informatii cu privire la reclamant/reclamanta si eventualul/a sau reprezentant/reprezentanta)
1. Nom de famille ……………………………………. 2. Prénom (s) …………………………………………………….
Surname
First name (s)
Nume Căpitan
Prenume Daniela
Sexe: masculin/féminin
Sex: male/female
Sex: masculin/feminin feminin
3. Nationalité ………………………………………… 4. Profession ……………………………………………………..
Nationality
Occupation
Cetatenie română
Profesia asistentă medicală principală
5. Date et lieu de naissance ……………………………………………………………………………………………………….
Date and place of birth
Data si locul nasterii 29 decembrie 1974, Alba Iulia
6. Domicile ………………………………………………………………………………………………………………………..
Permanent address
Domiciliul Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et. II, ap. 6, jud. Alba
7. Tel. N° 0747054747 …………………………………………………………………………………………………………………………
8. Adresse actuelle (si différente de 6.) …………………………………………………………………………………………...
Present address (if different from 6.)
Adresa actuala (daca difera de 6) Zlatna, str. Piața Unirii, nr. 4, bl.S9-S9 ̍, sc. B, et. IV, ap. 24, jud. Alba
9. Nom et prénom du/de la représentant(e)* ……………………………………………………………………………………...
Name of representative*
Numele si prenumele reprezentantului/reprezentantei*
10. Profession du/de la représentant(e) …………………………………………………………………………………………….
Occupation of representative
Ocupatia reprezentantului/reprezentantei
11. Adresse du/de la représentant(e) ……………………………………………………………………………………………….
Address of representative
Adresa reprezentantului/reprezentantei
12. Tel. N° …………………………………………… Fax N° …………………………………………………………
B. LA HAUTE PARTIE CONTRACTANTE
THE HIGH CONTRACTING PARTY
INALTA PARTE CONTRACTANTA
(Indiquer ci-après le nom de l‘Etat/des Etats contre le(s)quel(s) la requête est dirigée)
(Fill in the name of the State(s) against which the application is directed)
(Indicati aici numele Statului/Statelor împotriva caruia/carora introduceti cererea)
13. România ....................................................................................................................................................................................................
__________
* Si le / la r e q u é r an t ( e ) e st r ep r é se n t é( e ) , jo in d r e u n e p r o c u r a t io n sig n é e p a r l e/ la r eq u é r a n t( e ) en fa v e u r d u / d e l a r ep r é se n t an t (e ).
A f o r m o f a u t h o r it y s ig n e d b y t h e a p p li ca n t s ho u ld be su b mi tt e d i f a r e p r e se n ta t iv e i s ap p o i n t ed .
Da c a r e cl am an t u l/ r e cl a ma n ta est e r e p r e ze n t at / a, a se a n ex a o p r o c u r a s em na t a d e r e c la ma n t/ a î n f a v o ar e a r e p r e ze n t an t u lu i /r e p r e ze n t an t e i.


- 4 -
II - EXPOSÉ DES FAITS
STATEMENT OF THE FACTS
EXPUNEREA FAPTELOR
(Voir chapitre II de la note explicative)
(See Part II of the Explanatory Note)
(A se vedea Partea a II-a a Notitei Explicative)
14. Consiliul local nu a inventariat blocurile de locuințe aflate în diverse stadii de execuție în anul 1997 în orașul Zlatna.
Investiția cuprinde locuințe colective cu spații comerciale proiectate în regim de unicat, grupate pe două tronsoane Bloc S9-S9 ̍ P+4 etaje.
Obiectivul prezentei investiții face parte din zona centrală a orașului Zlatna, bordînd piața centrului civic pe latura estică, se spune în memoriul justificativ al proiectului.
Lucrările s-au derulat în perioada 1985-1999 cînd blocul a fost dat în folosință neterminat.
Investitorul putea vinde construcția, aflată în curs de execuție, în anul 1992, prin licitație publică.
Încălcînd reglementările în vigoare, consiliul local continuă în antrepriză lucrările.
În anul 1997 nu s-au inventariat blocurile de locuințe aflate în diverse stadii de execuție în orașul Zlatna.
Investitorul încearcă să vîndă la licitație locuințele blocului S9-S9 ̍, din str. Piața Unirii, nr. 4, fără documente, la sfîrșitul anului 1998 și nu reușește. La licitație nu se înscrie nimeni.
Încălcînd reglementările în vigoare, consiliul repartizează locuințele blocului S9-S9 ̍ după ce nu a reușit să le vîndă la licitație, fără să-și îndeplinească obligația legală de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora.
Consiliul local nu a afișat lista cuprinzînd numărul, structura pe numărul de camere și amplasamentul locuințelor, și lista persoanelor care beneficiază de locuințe, în ordinea de prioritate stabilită conform art. 7 din Legea nr. 114/1996 legea locuinței, la sediul acestuia din orașul Zlatna.
Investitorul nu a întocmit cartea tehnică a construcției.
Branșarea/racordarea utilizatorilor de apă din blocul S9-S9 ̍ din str. Piața Unirii, nr. 4, la rețelele publice de alimentare cu apă și de canalizare s-a făcut fără avizul definitiv eliberat de operator. Operatorul nu a respectat procedura de branșare încălcînd dispozițiile legale.
Primăria orașului Zlatna refuză să-mi dea toate ordinele de repartizare pentru cele 28 de apartamente din blocul S9-S9 ̍, contractele încheiate pentru locuințele blocului și ipotecile legal instituite asupra locuințelor, cu toate că sînt dispusă să plătesc taxele aferente serviciilor de copiere a documentelor solicitate.
Am cerut primăriei documentele: autorizația de construire pentru blocul de vis-a-vis de primărie, ordinele de repartizare pe care nu mi le-a dat pentru apartamentele blocului S9-S9 ̍ din str. Piața Unirii, nr. 4, contractele încheiate pentru locuințele blocului pe care nu mi le-a dat și ipotecile legal instituite asupra locuințelor. Blocul S9-S9 ̍ are 28 de apartamente.

Si nécessaire, continuer sur une feuille séparée
Continue on a separate sheet if necessary
Daca este necesar, continuati pe o fila separata


- 5 -
III - EXPOSÉ DE LA OU DES VIOLATION(S) DE LA CONVENTION ET/OU DES PROTOCOLES
ALLÉGUÉE(S), AINSI QUE DES ARGUMENTS L‘APPUI
STATEMENT OF ALLEGED VIOLATION(S) OF THE CONVENTION AND/OR PROTOCOLS AND
OF RELEVANT ARGUMENTS
EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLAR II ALE CONVENTIEI SI/SAU A
PROTOCOALELOR, PRECUM SI A ARGUMENTELOR IN SPRIJINUL ACESTOR
AFIRMATII
(Voir chapitre III de la note explicat ive)
(See Part III of the Explanatory Note)
(A se vedea Partea a III-a a Notitei Explicative)
15. Prin acțiunea înregistrată la 26 ianuarie 2009 m-am plîns împotriva consiliului județean Alba cu sediul în Alba Iulia, Piața I.C.Brătianu, nr. 1, jud. Alba, pentru că încalcă Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Am cerut consiliului județean documentul inventarierea blocurilor de locuințe aflate în diverse stadii de execuție în anul 1997 în orașul Zlatna, jud. Alba:

DEZVOLTAREA CONSTRUCȚIEI DE LOCUINȚE
Locuințe care se construiesc din depozitele special
constituite la nivelul consiliilor locale
În aplicarea prevederilor art. 62 din lege, consiliile județene și consiliul general al municipiului București, împreună cu consiliile locale, vor stabili în termen de 30 de zile de la publicarea prezentelor norme metodologice, lista blocurilor de locuințe aflate în diferite stadii de execuție.
Inventarierea blocurilor de locuințe se va face pe fiecare comună, oraș, municipiu și pe sectoarele municipiului București cu prezentarea stadiilor fizice și a valorilor estimative pentru lucrările rămase de executat, potrivit modelului din anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice. Acest inventar, precum și lista blocurilor de locuințe a căror execuție se va realiza în continuare potrivit Ordonanței guvernului nr. 19/1994, aprobată și modificată prin Legea nr. 82/1995, vor fi transmise prin grija consiliilor județene și a consiliului general al municipiului București, ministerului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, în vederea definitivării Programului de finalizare a locuințelor.
Blocurile de locuințe necuprinse în programul întocmit în baza prevederilor Normelor metodologice nr. 30501/1970/MC/1994 pentru punerea în aplicare a Ordonanței guvernului nr. 19/1994 se pot finaliza în condițiile prevăzute de art. 7 din lege.
În scopul asigurării fondurilor necesare finanțării executării construcțiilor de locuințe care se construiesc în baza prevederilor art 7 din lege, consiliile locale, la fundamentarea proiectelor de bugete locale anuale, vor prevedea pentru fiecare dintre construcțiile respective sumele aferente.(pct.8, 9 alin. 1 din Hotărîrea guvernului României nr. 446/1997 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996)
Dezvoltarea construcției de locuințe
Locuințe proprietate personală realizate cu sprijin
financiar de la bugetul de stat
În aplicarea prevederilor art. 62 din lege, lista cuprinzînd blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție este cea stabilită de consiliile județene și de consiliul general al municipiului București, în baza propunerilor consiliilor locale, pînă la data de 21 octombrie 1996.
Lista cuprinzînd blocurile de locuințe pe fiecare comună, oraș, municipiu și pe sectoarele municipiului București, cu prezentarea stadiilor fizice și a valorii lucrărilor, potrivit modelului prezentat în anexa 1, precum și lista cuprinzînd blocurile de locuințe a căror execuție se realizează în continuare potrivit O.G. 19/1994, aprobată și modificată prin Legea 82/1995, se transmit ministerului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, în vederea întocmirii programelor anuale de construcție și, respectiv, de finalizare a locuințelor. În lista întocmită conform modelului prezentat în anexa 1 se înscriu toate blocurile de locuințe care se realizează cu finanțare conform art. 7-9 din lege, indiferent de sursele de finanțare utilizate.
Normele metodologice nr. 30 501/1970/MC/1994 pentru punerea în aplicare a prevederilor O.G. 19/1994, modificate și completate prin H.G. 160/1999, se aplică în continuare pentru finalizarea lucrărilor la locuințele care se realizează în baza O.G. 19/1994.
Blocurile de locuințe necuprinse în programul întocmit în baza normelor metodologice prevăzute la alin. (3) se pot finaliza în condițiile prevăzute la art. 7 sau 38 din lege.
În scopul asigurării fondurilor necesare pentru finanțarea executării construcțiilor de locuințe în baza prevederilor art. 7 din lege, la fundamentarea proiectelor de bugete locale anuale consiliile locale vor prevedea pentru fiecare dintre construcțiile respective sumele aferente, pe surse de finanțare, inclusiv sumele necesare să fie alocate în completare de la bugetul de stat.
În susținerea sumelor solicitate pentru alocațiile de la bugetul de stat conform modelului prezentat în anexa 1, consiliile locale vor prezenta separat sumele necesare pentru terminarea locuințelor începute de cele necesare pentru construcțiile noi.
Consiliile locale vor aproba listele cuprizînd construcțiile de locuințe care urmează să se realizeze din fondurile aflate în conturile deschise la trezoreria statului.
Listele cuprinzînd construcțiile de locuințe, în care se vor preciza numărul, structura după mărime și amplasamentul acestora, vor fi afișate la sediul primăriei.
În vederea soluționării cererilor privind construirea sau cumpărarea unor locuințe din cele care se realizează în condițiile art. 7 din lege, autoritățile administrației publice locale vor stabili măsuri pentru luarea în evidență și pentru analiza solicitărilor primite din partea cetățenilor. În acest scop vor stabili și vor da publicității locul de primire a solicitărilor și actele justificative necesare.
Anexa nr. 1
la normele metodologice
CONSILIUL JUDEȚEAN................................................
(CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI)
LISTA
cuprinzînd locuințele propuse să fie finanțate conform art. 7-9 din Legea locuinței nr. 114/1996 în anul .................
(art. 5, 6, 9, 13 alin. 1 din Hotărîrea guvernului României 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței 114/1996)
Am cerut domnului președinte al tribunalului Alba să admită plîngerea și să oblige pîrîtul să-mi furnizeze informațiile de interes public solicitate.
Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.
În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plîngere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.
Hotărîrea tribunalului este supusă recursului.
Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă.
Atît plîngerea, cît și apelul se judecă în instanță în procedură de urgență și sînt scutite de taxa de timbru. (art. 1, 22 alin. 1, 2, 3, 4, 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public)
Citațiile emise la 29 ianuarie, 20 februarie, 23 februarie 2009 de tribunalul Alba nu cuprind numerele citațiilor, sediul părții potrivnice și felul pricinii.
Art. 85 C. proc. civ. prevede că „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
În același scop, art. 107 obligă instanța să dispună amînarea judecății ori de cîte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulității.
Citația trebuie să cuprindă:
- numărul și data emiterii citației, precum și numărul dosarului;
- anul, luna, ziua și ora la care cel citat trebuie să fie prezent în instanță;
- arătarea instanței și sediul acesteia, precum și locul (unde urmează să se desfășoare procesul);
- numele și domiciliul (cel real sau ales de părți), ori reședința unde locuiește de fapt, și calitatea celui citat;
- numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii;
- parafa președintelui instanței și semnătura grefierului.
Instanța de fond era obligată să dispună amînarea judecății în 6 martie 2009.
Acțiunea s-a suspendat.
Împotriva încheierii nr. ? din 6 martie 2009 a tribunalului Alba, pronunțată în dosarul nr. 284/107/2009, parte intimată fiind consiliul județean Alba cu sediul în Alba Iulia, Piața I.C.Brătianu, nr. 1, jud. Alba, am declarat recurs, și am cerut domnului președinte al curții de apel Alba Iulia să-l admită, să caseze hotărîrea atacată și să trimită cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării cu procedură legal îndeplinită.
Și am cerut și cheltuieli de judecată.
Citația emisă la 18 mai 2009 de curtea de apel Alba Iulia nu cuprinde numărul citației,sediul părții potrivnice și felul pricinii.
Recursul a fost respins în data de 16 iunie 2009.
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și oblligațiilor sale cu caracter civil, ... ( art. 6 Dreptul la un proces echitabil, Convenția Europeană a Drepturilor Omului)

- 6 -
IV - EXPOSÉ RELATIF AUX PRESCRIPTIONS DE L‘ARTICLE 35 § 1 DE LA CONVENTION
STATEMENT RELATIVE TO ARTICLE 35 § 1 OF THE CONVENTION
EXPUNERE IN LEGATURA CU PR EVEDERILE ARTICOLULUI 35 § 1 DIN CONVENTIE
(Voir chapitre IV de la note explicative. Donner pour chaque grief, et au besoin sur une feuille séparée, les renseignements demandés sous les points 16 à
18 ci-après)
(See Part IV of the Explanatory Note. If necessary, give the details mentioned below under points 16 to 18 on a separate sheet for each separate
complaint)
(A se vedea capitolul IV al notitei explicative. A se prezenta pentru fiecare capat de cerere, si daca este nevoie pe o fila separata, informatiile cerute la
punctele 16 pâna la 18 de mai jos)
16. Décision interne définitive (date et nature de la décision, organe - judiciaire ou autre œ l‘ayant rendue)
Final decision (date, court or authority and nature of decision)
Decizia interna definitiva (data si natura deciziei, organul - judiciar sau altul - care a pronuntat-o)
Dec. nr. 830/CA/2009 a curții de apel Alba Iulia pronunțată în dosarul nr. 284/107/2009 parte intimată fiind consiliul județean Alba cu sediul în Alba Iulia, Piața I.C.Brătianu, nr. 1, jud. Alba, în ședința publică din 16 iunie 2009.


17. Autres décisions (énumérées dans l=ordre chronologique en indiquant, pour chaque décision, sa date, sa nature et l‘organe
- judiciaire ou autre œ l‘ayant rendue)
Other decisions (list in chronological order, giving date, court or authority and nature of decision for each of them)
Alte decizii (enumerate în ordine cronologica, indicînd, pentru fiecare decizie, data, natura si organul - judiciar sau altul -
care a pronuntat-o)
18. Dispos(i)ez-vous d‘un recours que vous n'avez pas exercé? Si oui, lequel et pour quel motif n‘a-t-il pas été exercé?
Is there or was there any other appeal or other remedy available to you which you have not used? If so, explain why you
have not used it.
Dispuneti sau ati dispus de un recurs pe care nu l-ati exercitat? Daca da, care si pentru ce mo tiv acesta
nu a fost exercitat?
Si nécessaire, continuer sur une feuille séparée
Continue on a separate sheet if necessary
Daca este necesar, continuati pe o fila separata


- 7 -
V - EXPOSÉ DE L'OBJET DE LA REQUÂTE
STATEMENT OF THE OBJECT OF THE APPLICATION
EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII
(Voir chapitre V de la note explicative)
(See Part V of the Explanatory Note)
(A se vedea capitolul V din notita explicativa)
19. Doresc examinarea cazului de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.


VI - AUTRES INSTANCES INTERNATIONALES TRAITANT OU AYANT TRAITÉ L‘AFFAIRE
STATEMENT CONCERNING OTHER INTERNATIONAL PROCEEDINGS
ALTE INSTANTE INTERNATIONALE CARE EXAMINEAZA SAU AU EXAMINAT CAZUL
(Voir chapitre VI de la note explicative)
(See Part VI of the Explanatory Note)
(A se vedea capitolul VI al notitei explicative)
20. Avez-vous soumis à une autre instance internationale d‘enquête ou de règlement les griefs énoncés dans la présente
requête? Si oui, fournir des indications détaillées à ce sujet.
Have you submitted the above complaints to any other procedure of international investigation or settlement? If so, give
fu ll details.
Ati prezentat în fata unei alte instante internationale de ancheta sau reglementare capetele de cerere din prezenta plângere?
Daca da, furnizati indicatii detaliate cu privire la acest aspect.
Nu.