luni, 13 mai 2013

Comuniştii, ajutaţi de autorităţile sovietice, suprimă libertatea presei democrate

Agitaţiile partidelor de extremă stîngă din luna februarie au fost caracterizate, mai ales, de reluarea unei acţiuni sistematice de suprimare a libertăţii presei. Jurnalele liberale Viitorul şi Dreptatea au trebuit să-şi întrerupă în mai multe rînduri apariţia, deoarece tipografii primiseră ordin de la partidul comunist de a nu le mai tipări atîta vreme cît publicau articole care nu erau pe gustul său.
Cînd generalul Rădescu a vrut să se ridice, la 11 februarie, într-un discurs public, contar unor astfel de procedee antidemocratice, comuniştii au încercat întîi să-l împiedice să vorbească prin ocuparea sălii în care el trebuia să ia cuvîntul. El a reuşit însă să-şi ţină discursul într-o altă sală. Atunci tipografii au primit ordinul de a nu tipări discursul preşedintelui consiliului de miniştri - lucra care se pare că nu are precedent în întreaga istorie.
Pentru a împiedica cenzura ilegală care se exercita faţă de ziarul său Viitorul, partidul liberal a făcut apel la unii din membri săi care, în condiţii tehnice imperfecte, au tipărit ziarul în format redus.
Astfel s-a putut vedea în ce măsură era completă înţelegerea dintre autorităţiile sovietice şi partidul comunist. Ziarul Viitorul a fost suprimat de către comisia de armistiţiu zisă interaliată sub tretextul - ridicol şi de evidentă re credinţă - de a fi imprimat un text în limbaj cifrat (era vorba de rezumatul unei recepţii date în onoarea delegaţiei britanice, în care numele unor ofiţeri britanici erau urmate de iniţialele decoraţiilor lor DSO, OBE etc.).
Comisia de armistiţiu zisă interaliată suprimase, de altfel, şi ziarul dreptatea al partidului naţional-ţărănesc. 

...

(USA, National Archives, Washington, DC, Record Group 43, Box No. 123)

Declanşarea ameninţărilor anarhice

Instrucţiunile aduse de domnul Gheorghiu-Dej şi doamna Ana Pauker au fost imediat puse în aplicare. Încă de la începutul lunii februarie a început o serie de manifestaţii publice organizate de frontul de extremă stîngă pentru a reclama puterea, atacînd în modul cel mai infam pe domnii Maniu şi Brătianu. 
Aceste manifestaţii au coincis cu acte anarhice şi arbtrare comise de către reprezentanţii frontului de extremă stîngă. Astfel, se pot cita:
- acte de forţă comise contra prefecturilor districtuale pentru a instala prefecţi numiţi nu de către ministerul de interne care, după legile române numeşte autorităţile administrative, ci de către frontul de extremă stîngă. În unele oraşe mari aceste acte anarhice au fost susţinute pe faţă de către autorităţile locale sovietice. 
- atacuri violente ale miniştrilor de extremă stîngă în presă şi reuniuni publice faţă de colegii lor. De exemplu, declaraţiile publice ale subsecretarilor de stat de la ministerele de interne şi agriculturii, care aparţin frontului de extremă stîngă, faţă de titularii acestor departamente, generalul Rădescu, ministrul de interne şi domnul Hudiza, ministru al agriculturii. 
Trebuie precizat că tactica acestor subsecretari de stat consta în a ataca pe şefii acestor departamente, ferindu-se, totuşi, de a demisiona. Aceasta pentru a crea o situaţie anarhică, care ar putea fi ulterior folosită ca pretext de către guvernul sovietic. 
Astfel cînd, după atacuri violente şi de rea credinţă pe care le-a proferat împotriva lui domnul subsecretar de stat Teohari-Georgescu, generalul Rădescu a suprimat acest post, domnul Teohari-Georgescu a refuzat să părăsească localul ministerului în care se baricadase şi de unde trimitea telegrame prefecţilor, incitîndu-i la acte de rebeliune contra preşedintelui consiliului, ministrul de interne.
- în numeroase localităţi, reprezentanţii Frontului plugarilor (partid minuscul de creaţie recentă, afiliat la partidul comunist) au instigat ţăranii la a face împărţirea terenurilor fără dispoziţii legale, fără cea mai elementară procedură şi fără a ţine cont de eventualele drepturi ale ţăranilor aflaţi pe front sau ca prizonieri în Rusia. 
- provocarea sistematică de agitaţii şi tulburări în administraţii, societăţi private, fabrici şi uzine.
- manifestaţii de stradă la care luau parte cîteva mii de persoane recrutate fie dintre muncitori, prin teroarea comitetelor provizorii,  ale sindicatelor, fie din drojdia mahalalelor, plătind 2000 de lei şi dînd cîte 3 pîini la fiecare manifestant.

(USA, National Archives, Washington, DC, Record Group 43, Box No. 123)

Moscova dă ordin partidului comunist de a prelua puterea

În luna ianuarie 1945, unul din reprezentanţii partidului comunist în guvern, ministrul comunicaţiilor, Gheorghiu-Dej, a plecat la Moscova pentru negocieri privind căile ferate române. El era însoţit de doamna Ana Pauker. 
La întoarcerea sa de la Moscova, spre sfîrşitul lunii ianuarie, domnul Gheorghiu-Dej a dat următoarele directive partidului comunist şi micilor partide afiliate lui: 
1) Declanşarea unei acţiuni pentru răsturnarea guvernului Rădescu şi pentru formarea unui guvern compus doar din reprezentanţi ai frontului de extremă stîngă.
2) Eliminarea prin orice mijloace a domnului Maniu din viaţa politică.
3) Agitaţie în vederea realizării imediate a reformei agrare.
4) Agitarea problemei cobeligeranţei României, a Transilvaniei de Nord şi a prizonierilor români de război aflaţi în Rusia, promiţînd că aceste probleme vor fi imediat rezolvate conform dorinţelor românilor şi chiar că România ar fi primită în rîndul Naţiunilor Unite, de îndată ce guvernul român ar fi încredinţat frontului de extremă stîngă.

(USA, National Archives, Washington, DC, Record Group 43, Box No. 123)

duminică, 12 mai 2013

Petiţie: "Solicităm reintroducerea sistemului judiciar pe baza Curţii cu juraţi în România"


Nume Varsta Sex Oras, Tara Data
1. Ilie Chirculescu 63 m Bucuresti, Romania 17/10/2011 15:15
»» O initiativa care ar putea salva Romania siu cetatenii ei de abuzurile si spagile luate de judecatori si procurori
Raspunde     Recomanda: FacebookTwitterE-mail
2. Ilie Chirculescu 63 m Bucuresti, Romania 17/10/2011 15:15
»» O initiativa care ar putea salva Romania siu cetatenii ei de abuzurile si spagile luate de judecatori si procurori
Raspunde     Recomanda: FacebookTwitterE-mail
3. nicolae vasile 55 m bucuresti,romania 19/11/2011 08:44
»» da sant de acord
Raspunde     Recomanda: FacebookTwitterE-mail
4. Aurel Chirculescu 60 m Bucuresti 17/10/2011 16:14
»» Poate asa mai scapam si noi de smecheri
Raspunde     Recomanda: FacebookTwitterE-mail

5. Costin Chirculescu 34 m Bucuresti 18/10/2011 16:12
6. toroplean andreea clara 28 f rm valcea, romania 17/10/2011 19:47
»» mi se pare o idee binevenita si care trebuia pusa demutt in aplicare.Succces si felicitari pt initiativa!
Raspunde     Recomanda: FacebookTwitterE-mail
7. Rudolf Cristian


17/10/2011 20:48
8. Pop Liviu Marian
m
18/10/2011 15:18
9. FLORESCU MARILENA 44 f Bucuresti/Romania 19/10/2011 12:27
»» Este tot ce pot sa fac pentru ca justitia sa fie mai dreapta in Romania. Sa semnez aceasta petitie.
Raspunde     Recomanda: FacebookTwitterE-mail
10. Predutoiu George 53 m Bucuresti , Romania 24/10/2011 06:19
11. NICK 44 m romania 20/10/2011 13:45
12. herdian livius 77 m deva - romania 20/10/2011 17:22
»» vai ! de cand astept reantroducerea sistemului judiciar pe baza Curtii cu jurati in Romania... in felul acesta s-ar eradica in mare parte coruptia in justitie din tara mea iar setintele ar fi drepte.
Raspunde     Recomanda: FacebookTwitterE-mail
13. Adelina Covaci


20/10/2011 22:59
14. PATACEAN VIRGIL MARIAN 58 m Cluj-Napoca,Romania 21/10/2011 06:22
15. chivu sorin 54 m bucuresti 22/10/2011 00:32
16. Gelu STIRBET 48 m Bucuresti 22/10/2011 22:18
17. Ioan Catalin

Karlsruhe, Germania 07/11/2011 16:02
18. Izabela Marinescu


06/12/2011 22:52
19. Ionescu Mihai Daniel 33 m Roamnai,Buzau 21/12/2011 02:24
»» Am mai limita nedreptatile si hotiile din sistemul judiciar.
Raspunde     Recomanda: FacebookTwitterE-mail
20. LUPEA NICODIM EUGEN


28/05/2012 19:01
21. Marcel Ioan Căpitan 50 m Zlatna, România 05/04/2013 19:43
22. Daniela Căpitan 38 f Alba Iulia, România 05/04/2013 19:49
Pagina 1 din 1. Pagini: 1

joi, 2 mai 2013

Acte de procedură: România, birou executor judecătoresc Sapta Florian, Piața Iuliu Maniu, nr. 25, 510094, Alba Iulia, jud. Alba, Nr. 288/2010 din 20 octombrie 2010, denumirea înștiințării-comunicării: vă comunicăm prin prezenta că s-a procedat la poprirea tuturor conturilor dvs., pînă la încasarea următoarelor sume: - 58,32 lei cu titlu de debit..., - 532,84 lei cu titlu de cheltuieli de executare şi onorariu executor judecătoresc,... în total suma de 591,16 lei

Acte de procedură: România, birou executor judecătoresc Sapta Florian, Piața Iuliu Maniu, nr. 25, 510094, Alba Iulia, jud. Alba, Nr. 214/2010 din 18 august 2010, denumirea înștiințării-comunicării: vă comunicăm prin prezenta că s-a procedat la poprirea tuturor conturilor dvs., pînă la încasarea următoarelor sume: - 70,04 lei cu titlu de debit..., - 522,49 lei cu titlu de cheltuieli de executare şi onorariu executor judecătoresc,... în total suma de 592,53 lei

Acte de procedură: România, birou executor judecătoresc Sapta Florian, Piața Iuliu Maniu, nr. 25, 510094, Alba Iulia, jud. Alba, Nr. 213/2010 din 5 august 2010, denumirea înștiințării-comunicării: vă comunicăm prin prezenta că s-a procedat la poprirea tuturor conturilor dvs., pînă la încasarea următoarelor sume: - 87,22 lei cu titlu de debit..., - 522,49 lei cu titlu de cheltuieli de executare şi onorariu executor judecătoresc,... în total suma de 609,71 lei

Falsul intelectual

Falsul intelectual - infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor de fals, reglementate în capitolul III, titlul VII, art. 289 C. pen., partea specială şi constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu ştiimţă de a insera unele date sau împrejurări. 
Tentativa se pedepseşte, iar infracţiunea se consumă în momentul în care acţiunea a fost dusă pînă la capăt (înscrisul a fost alterat şi poate fi utilizat) şi s-a produs urmarea imediată. 
Sancţiuni: infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. 
Aspecte procesuale: acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, urmărirea penală se efectuează de către organele de cercetare penală ale poliţiei, iar judecata în primă instanţă este de competenţa judecătoriei.

Consiliul judeţean Alba, Spitalul judeţean de urgenţă Alba Iulia, Alba Iulia, Bd. Revoluţiei 1989, nr. 23, jud. Alba, nr. 5446 din 22 aprilie 2013, către asistenta medicală Daniela Căpitan, secţia Gastroenterologie, ca răspuns la solicitarea dumneavoastră înregistrată cu nr. 4857 din 8 aprilie 2013, vă comunicăm situaţia popririlor cu titluri executorii operate în statul de plată la poziţia dumneavoastră în perioada 2011-2013. Menţionăm că în anul 2010 nu figuraţi în evidenţele noastre cu popriri pe statele de plată.