luni, 13 mai 2013

Comuniştii, ajutaţi de autorităţile sovietice, suprimă libertatea presei democrate

Agitaţiile partidelor de extremă stîngă din luna februarie au fost caracterizate, mai ales, de reluarea unei acţiuni sistematice de suprimare a libertăţii presei. Jurnalele liberale Viitorul şi Dreptatea au trebuit să-şi întrerupă în mai multe rînduri apariţia, deoarece tipografii primiseră ordin de la partidul comunist de a nu le mai tipări atîta vreme cît publicau articole care nu erau pe gustul său.
Cînd generalul Rădescu a vrut să se ridice, la 11 februarie, într-un discurs public, contar unor astfel de procedee antidemocratice, comuniştii au încercat întîi să-l împiedice să vorbească prin ocuparea sălii în care el trebuia să ia cuvîntul. El a reuşit însă să-şi ţină discursul într-o altă sală. Atunci tipografii au primit ordinul de a nu tipări discursul preşedintelui consiliului de miniştri - lucra care se pare că nu are precedent în întreaga istorie.
Pentru a împiedica cenzura ilegală care se exercita faţă de ziarul său Viitorul, partidul liberal a făcut apel la unii din membri săi care, în condiţii tehnice imperfecte, au tipărit ziarul în format redus.
Astfel s-a putut vedea în ce măsură era completă înţelegerea dintre autorităţiile sovietice şi partidul comunist. Ziarul Viitorul a fost suprimat de către comisia de armistiţiu zisă interaliată sub tretextul - ridicol şi de evidentă re credinţă - de a fi imprimat un text în limbaj cifrat (era vorba de rezumatul unei recepţii date în onoarea delegaţiei britanice, în care numele unor ofiţeri britanici erau urmate de iniţialele decoraţiilor lor DSO, OBE etc.).
Comisia de armistiţiu zisă interaliată suprimase, de altfel, şi ziarul dreptatea al partidului naţional-ţărănesc. 

...

(USA, National Archives, Washington, DC, Record Group 43, Box No. 123)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu