Declarația Universală din 10 decembrie 1948 și Convenția Europeană din 4 noiembrie 1950 au constituit primele mari „unde de șoc” ale cruciadei ...

La 4 noiembrie 2000, la Roma, reprezentanții a 41 de guverne europene – printre care și cel al României – au sărbătorit prima jumătate de secol de existență și de influență a Convenției de Apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, semnată la Palatul Barberini.
Declarația Universală din 10 decembrie 1948 și Convenția Europeană din 4 noiembrie 1950 au constituit primele mari „unde de șoc” ale cruciadei pentru protecția drepturilor omului, ca efect primordial al celui de-al doilea război mondial.
În mai 1948, la Congresul de la Haga al Mișcării Europene s-a propus crearea unei Curți de Justiție pe care orice cetățean să o poată sesiza cu un recurs în cazul violării drepturilor sale fundamentale.
Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,
Luînd în considerare Declarația Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948,
Au convenit asupra celor ce urmează:
Obligația de a respecta drepturile omului
Înaltele Părți contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile ...
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil , în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil , ... (art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Dreptul la un proces echitabil)