duminică, 27 februarie 2011

În documentațiile economice ale obiectivelor de investiții și de reparații se vor introduce prețurile și tarifele legale pentru materialele, ...

În documentațiile economice ale obiectivelor de investiții și de reparații se vor introduce prețurile și tarifele legale pentru materialele, utilajele, echipamentele și, respectiv, serviciile prevăzute în documentațiile tehnice, precum și rețelele de salarizare în vigoare.
În cazul în care în perioada execuției lucrărilor se aprobă, potrivit competențelor legale, noi prețuri, noi tarife sau noi rețele de salarizare, acestea se vor introduce în documentația lucrărilor de executat, la data aprobării lor.
Se aprobă structura și conținutul devizului general pentru obiectivele de investiții, conform anexei la prezenta hotărîre.
Ministerul Construcțiilor va introduce modificările rezultate din prezenta hotărîre în Normativul de ramură privind întocmirea devizelor de execuție și va elabora norme privind modul de recalculare a devizelor pe categorii de lucrări, a devizelor pe obiecte și a devizelor generale, în termen de 30 de zile de la aprobarea prezentei hotărîri.
Influențele rezultate din aplicarea prevederilor prezentei hotărîri se vor aproba de către titularii de investiții pînă la data de 30 iunie 1990, stabilindu-se în același timp măsuri pentru încadrarea în volumul total de investiții aprobat pentru anul 1990. Valorile de deviz ale lucrărilor de investiții și de reparații, determinate potrivit prevederilor prezentei hotărîri, se negociază între unitatea executantă și beneficiar.
Prevederile prezentei hotărîri se aplică la toate documentațiile obiectivelor de investiții și de reparații, pentru volumul de lucrări care se execută după data de 1 ianuarie 1990.
Orice dispoziții contrare prezentei hotărîri nu se aplică. (art. 1-6 din HOTĂRÎREA nr. 449/1990 privind unele modificări și completări ale reglementărilor în vigoare, referitoare la întocmirea devizelor în activitatea de investiții și reparații)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu