Prima staţie de epurare ecologică din România realizată de Grupul Rompetrol şi Mihai Eminescu Trust
Grupul Rompetrol, prin programul său de
responsabilitate socială corporativă – “Împreună pentru fiecare”, a
susţinut proiectul “ECO H2O – Prima staţie de epurare ecologică”,
propus de Fundaţia “Mihai Eminescu Trust”. Valoarea sprijinului acordat
de companie este de 12.000 EURO.
Proiectul
din satul Viscri, jud. Braşov, a fost realizat de specialişti din
Germania şi Belgia şi a presupus realizarea unui sistem de canalizare
centralizat şi construcţia unei staţii ecologice de epurare a apelor
uzate din gospodării prin intermediul a trei lacuri artificiale şi a
unor plante acvatice (macrofite). Pe termen lung, se urmăreşte
racordarea tuturor celor 255 de gospodării la sistemul de canalizare şi
epurare.
Satul Viscri, inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO, a fost ales
pentru implementarea acestui proiect datorita valorii deosebite a
patrimoniul existent, arhitectura, viaţa spirituală şi cadru natural.
Realizarea acestui sistem nu contribuie doar la îmbunătăţirea calităţii
vieţii populaţiei, dar are şi un efect de asanare deosebit de
important pentru protecţia arhitecturala.
Proiectul a fost inaugurat luni, 16 mai, in prezenţa E.S. Prinţul de Wales, Patronul Fundaţiei Mihai Eminescu Trust.
———————————————————————————————————————————-
Printul de Wales a venit la Viscri pentru a inaugura “Prima staţie de epurare ecologică din România”
In celebrul sat Viscri din judetul Brasov a avut loc inaugurarea Primei staţii de epurare ecologică
din Romania. Statie care va contribui ca mediul înconjurător să fie mai
curat, calitatea vieţii satenilor să fie îmbunătăţită, iar aspectul
tradiţional specific al satului să fie menţinut. Inaugurarea a avut loc
in prezenta Altetei Sale Regale Printul de Wales, patronul Fundatiei Mihai Eminescu Trust, care a venit special in Viscri pentru acest eveniment. Printul Charles a dezvelit un bustean de stejar pe care sta scris “Prima statie de epurare ecologica din Romania. Inaugurata in prezenta Altetei Sale Regale Printul de Wales. 16 mai 2011.”
Printul a stat de vorba cu satenii, a mers pe jos pe strazile satului
admirand casele bine conservate cu ajutorul meseriasilor locali. Si i-a
asigurat pe cei din Fundatie ca vor avea mereu sprijinul sau in
realizarea proiectelor de revitalizare a celor 25 de sate din
Transilvania in care activeaza Fundatia a carei presedinta este Jessica Douglas-Home. Printul de Wales a declarat la inaugurare ”Sper ca acest proiect va fi in beneficiul comunitatii multi ani de acum incolo si ca alte comunitati vor urma exemplul vostru.”
Pentru ca a crescut numarul turistilor care vin la Viscri, de la 400 turisti in anul 2000 la 12.000 turisti in anul 2010, comunitatea din Viscri impreuna cu Fundatia Mihai Eminescu Trust i-au propus Altetei Sale Regala Printul de Wales
sa sprijine realizarea statiei de epurare a apelor uzate din gospodării
prin intermediul naturii. Este un sistem necostisitor pentru ca nu este
necesara energia electrica si purificarea apelor se face cu ajutorul
stufului si a bacteriilor aerobice prin 3 lacuri amenajate la marginea
satului. Satul Viscri este inclus în lista localităţilor aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Fundatia Mihai Eminescu Trust si-a inceput activitatea in 1999 pentru revitalizarea satelor din Transilvania, sub patronajul Altetei Sale Regale Printul de Wales. Totul in sprijinul comunitatilor locale din 25 de sate din 4 judete (Brasov, Mures, Sibiu si Covasna). Pana
in prezent s-au desfasurat peste 800 de proiecte de formare a
mesterilor locali cu folosirea materialelor locale traditionale,
restaurarea imobilelor si a bisericilor fortificate, amenajarea
spatiului public, promovarea si initierea turismului cultural. Fundatia
promoveaza activitatea turistica si in alte sate precum Malancrav, Floresti, Alma Vii, Crit, Biertan, pentru a pune in valoare arhitectura speciala a locului.
Presedinta Fundatiei, Jessica Douglas-Home, l-a invitat pe Alteta Sa Regala Printul de Wales
pentru prima data in Romania in 1998, iar mostenitorul tronului
britanic a descoperit si s-a indragostit de zona, de arhitectura si de
mediul unde omul si natura traiesc inca in armonie.
—–
Acest proiect a fost co-finaţat de Rompetrol. Proiectul este
derulat în parteneriat cu: Primăria Comunei Buneşti şi Şcoala Generală
Buneşti, Şcoala Primară Viscri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu