Strămutarea judecării cauzei penale constituie un remediu procesual menit să înlăture situațiile care pun în pericol desfășurarea normală a procesului; prin strămutare o cauză este trecută spre judecată, de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad.
marți, 30 octombrie 2012
vineri, 26 octombrie 2012
Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepseşte.
FALSURI ÎN ÎNSCRISURI
Art. 289
Falsul intelectual
Falsificarea unui înscris
oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele
date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Tentativa
se pedepseşte.
DOMNULE PROCUROR ŞEF,
Subsemnata
Daniela Căpitan, asistentă medicală principală la Spitalul Județean de Urgență
Alba Iulia, domiciliată în Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et.
II, ap. 6, jud. Alba,
În temeiul art. 222 C. proc. pen., formulez următoarea:
În temeiul art. 222 C. proc. pen., formulez următoarea:
PLÎNGERE PENALĂ
împotriva numiților
inginer Ponoran Silviu, primarul orașului Zlatna și inginer Zavragiu Adina, secretara
primăriei orașului Zlatna, cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12,
jud. Alba, pentru că au falsificat adresa nr. 12529 din 8 decembrie 2011 către ministerul
afacerilor externe, domnului subsecretar de stat, agent guvernamental pentru CEDO,
alterînd adevărul: „D-l Capitan Ioan Marcel nu s-a prezentat la sediul SC SERV
COM ZLATNA SA si nu a solicitat incheierea contractului de vanzare-cumparare,
nici societatii”.
Au
apărut în presă mai multe articole, dar nu a fost publicat nici un document
care ar fi probat acest caz grav de corupție.
Anexez:
Anexez:
- adresa nr. 12529 din 8
decembrie 2011 către ministerul afacerilor externe, domnului subsecretar de
stat, agent guvernamental pentru CEDO,
- Chitanța SeriaABALBNr.
9323962/49, data 27 mai 2004, executor judecătoresc Baba Teodor, Alba Iulia, camera
executorilor judecătorești de pe lîngă curtea de apel Alba Iulia,
- recipisa Nr. 141/2533602 din 31 mai 2004, C.E.C. Casa de Economii și
Consemnațiuni „Regim special” Unicat-Seria A Nr. 0888672 Unitatea Alba Iulia,
- pagina 3 din Written Observations on Admissibility and Merits of the
Romanian Government, adresate domnului grefier Santiago Quesada, secția a
treia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, din 10 februarie 2012, semnează
Cambrea Irina, agent guvernamental,
- fluturaș de salariu luna septembrie 2012, spitalul județean de
urgență Alba Iulia, asistentă medicală principală Daniela Căpitan, secția
Gastroenterologie.
danielacapitan.blogspot.com
marcelcapitan.blogspot.com
Data depunerii
29 octombrie 2012
Semnătura
Căpitan
DOMNULUI PROCUROR ŞEF AL PARCHETULUI
DE PE LÎNGĂ
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI
JUSTIȚIE
miercuri, 24 octombrie 2012
Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepseşte.
FALSURI ÎN ÎNSCRISURI
Art. 289
Falsul intelectual
Falsificarea unui înscris
oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele
date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Tentativa
se pedepseşte.
DOMNULE PROCUROR ŞEF,
Subsemnata
Daniela Căpitan, asistentă medicală principală la Spitalul Județean de Urgență
Alba Iulia, domiciliată în Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et.
II, ap. 6, jud. Alba,
În temeiul art. 222 C. proc. pen., formulez următoarea:
În temeiul art. 222 C. proc. pen., formulez următoarea:
PLÎNGERE PENALĂ
împotriva numiților inginer
Ponoran Silviu, primarul orașului Zlatna și jurist Todorescu Aurel, consilierul
juridic al primăriei orașului Zlatna, cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr.
12, jud. Alba, pentru că au falsificat adresa nr. 675 din 26 ianuarie 2010 către
judecătoria Alba Iulia, în dosarul nr. 3303/176/2007, alterînd adevărul: „Prin
prezenta vă comunicăm că numitul Căpitan Marcel Ioan… nu face dovada că a
solicitat cumpărarea apartamentului de la SC Serv Com Zlatna SA”.
Au
apărut în presă mai multe articole, dar nu a fost publicat nici un document
care ar fi probat acest caz grav de corupție.
Anexez:
Anexez:
- adresa nr. 675 din 26 ianuarie
2010, primăria orașului Zlatna, către judecătoria Alba Iulia, dosar nr. 3303/176/2007,
- Chitanța SeriaABALBNr.
9323962/49, data 27 mai 2004, executor judecătoresc Baba Teodor, Alba Iulia, camera
executorilor judecătorești de pe lîngă curtea de apel Alba Iulia,
- recipisa Nr. 141/2533602 din 31 mai 2004, C.E.C. Casa de Economii și
Consemnațiuni „Regim special” Unicat-Seria A Nr. 0888672 Unitatea Alba Iulia,
- pagina 12 din sentința civilă nr. 623/2010, judecătoria Alba Iulia,
dosar nr. 3303/176/2007, ședința publică din 2 februarie 2010, președinte Cotea
Felician Sergiu, grefier Vasile Daniela,
- fluturaș de salariu luna septembrie 2012, spitalul județean de
urgență Alba Iulia, asistentă medicală principală Daniela Căpitan, secția
Gastroenterologie.
danielacapitan.blogspot.com
marcelcapitan.blogspot.com
Data depunerii
25 octombrie 2012
Semnătura
Căpitan
DOMNULUI PROCUROR ŞEF AL PARCHETULUI
DE PE LÎNGĂ
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI
JUSTIȚIE
ASISTENŢA JURIDICĂ ŞI REPREZENTAREA
Art. 171
Asistenţa învinuitului sau a inculpatului Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.
Asistenţa juridică este
obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un
centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este
reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost
dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la
tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire
penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar
putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
În
cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în
care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe
viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Când
asistenţa juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu
şi-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din
oficiu.
Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul
ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea
unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat şi nici nu
asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul
judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l
înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării. În
cursul judecăţii, după începerea dezbaterilor, când asistenţa juridică
este obligatorie, dacă apărătorul ales lipseşte, nejustificat, la
termenul de judecată şi nu asigură substituirea, instanţa ia măsuri
pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască,
acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.
Delegaţia apărătorului desemnat din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales.
Dacă la judecarea cauzei apărătorul lipseşte şi nu poate fi înlocuit în condiţiile alin. 41, cauza se amână.
Vin „teroriștii”!
O
jumătate de oră mai tîrziu, Piața Palatului a fost biciuită de primele
gloanțe, dar demonstranții, înfierbîntați de boarea caldă a libertății,
inițial nu le dăduseră importanță.
Daniela Popescu, aflată în fața unui bloc cenușiu în care de zeci de ani securitatea avea mai multe apartamente conspirative, se întoarse pur și simplu spre Palatul Regal întrucît dintr-acolo venea un zgomot surprinzător. Asculta cu atenție, la fel de neîncrezătoare ca și ceilalți. Dar nu s-a adăpostit.
După cîteva clipe, focurile deveniră mai dese. Totuși manifestanții continuau să cînte și să-și strige lozincile.
Unii priveau spre palat, unde în aripa dreaptă, cea a muzeului național, se vedeau lumini aprinse. În schimb aripa stîngă, în care se afla consiliul de stat, era cufundată în beznă. Doar din timp în timp se vedea fulgerînd o lumină albastră misterioasă.²²
(²² Semnalele luminoase albastre apar distincte pe o casetă video a unui particular.)
Acolo, în întunericul adînc, oamenii direcției 5 intraseră în plină acțiune. După terminarea ședinței de organizare de la comitetul central, adică pe la orele 19, primiseră ordinul să reia „apărarea aparatului de stat și de partid”. Cîțiva demonstranți încercaseră, în delirul libertății ce-i cuprinsese, să ia cu asalt și Palatul Regal, declanșînd astfel primele împușcături. Ofițerii securiști, care încă din ziua precedentă asigurau paza sediului direcției dar și a centrului de informare și documentare - CID - deschiseră și ei focul. În primele ore nu a fost nimeni rănit în piață, căci gloanțele erau destinate doar avertizării și eventual alungării masei ce nu mai putea fi controlată.
În timp ce clădirea comitetului central, în care se afla elita politică, nu fusese nici un moment obiectivul tragerilor, securiștii continuau să-și împroaște cu furie proiectilele în direcția pieței. Totuși, în jurul orelor 21, fuseseră culcați la pămînt primii civili, probabil de gloanțe ricoșate.
Cam tot atunci, intrară în luptă plini de energie și militarii. Chiar în acea după-amiază, șase TAB-uri, aparținînd grănicerilor, reapăruseră în piață, după ce toată ziua staționaseră pe străzile laterale. Faptul că în acea dimineață armata fraternizase cu poporul, era dat uitării. Majoritatea unităților fuseseră retrase în cazărmi, în cursul dimineții, dar generalul Tiaca, comandantul trupelor de grăniceri, cel care la 20 decembrie se întoarse de la Timișoara, ordonase ca o parte a grănicerilor să rămînă în stare de alarmă. Cînd situația din piață i se păruse imposibil de controlat, dăduse din nou ordinul de deschidere a focului.²³ (²³ Generalul Tiaca ordonase, încă de la 21 decembrie 1989, unutăților sale să intensifice controalele. În noaptea dinspre 23 decembrie 1989 acest devotat al lui Ceaușescu rămăsese la sediul comandamentului trupelor de grăniceri.)
Între timp, în „casa partidului”, șeful statului major Gușă telefona de zor la ministerul apărării, fără să reușească să obțină legătura radio cu TAB-urile din piață, pentru a le ordona încetarea focului. Nimeni nu știa precis cine și asupra cui trăgea.
În piață, cîțiva civili agitați dădeau ordine soldaților, care își îndreptau mitralierele spre Palatul Regal şi îşi goleau încărcătoarele ca scoşi din minţi. Piaţa se luminase de miile de gloanţe trasoare roşii şi albe.
Un civil implora disperat de la balcon, cerînd soldaţilor să oprească tragerile. Dar deodată apărătorii revoluţiei din clădirea comitetului central, care primiseră arme şi pistoale mitralieră AKM, deschiseră şi ei focul. Bătălia se întinse acum şi asupra comitetului central înainte să se fi dat vreun ordin.
Daniela Popescu, aflată în fața unui bloc cenușiu în care de zeci de ani securitatea avea mai multe apartamente conspirative, se întoarse pur și simplu spre Palatul Regal întrucît dintr-acolo venea un zgomot surprinzător. Asculta cu atenție, la fel de neîncrezătoare ca și ceilalți. Dar nu s-a adăpostit.
După cîteva clipe, focurile deveniră mai dese. Totuși manifestanții continuau să cînte și să-și strige lozincile.
Unii priveau spre palat, unde în aripa dreaptă, cea a muzeului național, se vedeau lumini aprinse. În schimb aripa stîngă, în care se afla consiliul de stat, era cufundată în beznă. Doar din timp în timp se vedea fulgerînd o lumină albastră misterioasă.²²
(²² Semnalele luminoase albastre apar distincte pe o casetă video a unui particular.)
Acolo, în întunericul adînc, oamenii direcției 5 intraseră în plină acțiune. După terminarea ședinței de organizare de la comitetul central, adică pe la orele 19, primiseră ordinul să reia „apărarea aparatului de stat și de partid”. Cîțiva demonstranți încercaseră, în delirul libertății ce-i cuprinsese, să ia cu asalt și Palatul Regal, declanșînd astfel primele împușcături. Ofițerii securiști, care încă din ziua precedentă asigurau paza sediului direcției dar și a centrului de informare și documentare - CID - deschiseră și ei focul. În primele ore nu a fost nimeni rănit în piață, căci gloanțele erau destinate doar avertizării și eventual alungării masei ce nu mai putea fi controlată.
În timp ce clădirea comitetului central, în care se afla elita politică, nu fusese nici un moment obiectivul tragerilor, securiștii continuau să-și împroaște cu furie proiectilele în direcția pieței. Totuși, în jurul orelor 21, fuseseră culcați la pămînt primii civili, probabil de gloanțe ricoșate.
Cam tot atunci, intrară în luptă plini de energie și militarii. Chiar în acea după-amiază, șase TAB-uri, aparținînd grănicerilor, reapăruseră în piață, după ce toată ziua staționaseră pe străzile laterale. Faptul că în acea dimineață armata fraternizase cu poporul, era dat uitării. Majoritatea unităților fuseseră retrase în cazărmi, în cursul dimineții, dar generalul Tiaca, comandantul trupelor de grăniceri, cel care la 20 decembrie se întoarse de la Timișoara, ordonase ca o parte a grănicerilor să rămînă în stare de alarmă. Cînd situația din piață i se păruse imposibil de controlat, dăduse din nou ordinul de deschidere a focului.²³ (²³ Generalul Tiaca ordonase, încă de la 21 decembrie 1989, unutăților sale să intensifice controalele. În noaptea dinspre 23 decembrie 1989 acest devotat al lui Ceaușescu rămăsese la sediul comandamentului trupelor de grăniceri.)
Între timp, în „casa partidului”, șeful statului major Gușă telefona de zor la ministerul apărării, fără să reușească să obțină legătura radio cu TAB-urile din piață, pentru a le ordona încetarea focului. Nimeni nu știa precis cine și asupra cui trăgea.
În piață, cîțiva civili agitați dădeau ordine soldaților, care își îndreptau mitralierele spre Palatul Regal şi îşi goleau încărcătoarele ca scoşi din minţi. Piaţa se luminase de miile de gloanţe trasoare roşii şi albe.
Un civil implora disperat de la balcon, cerînd soldaţilor să oprească tragerile. Dar deodată apărătorii revoluţiei din clădirea comitetului central, care primiseră arme şi pistoale mitralieră AKM, deschiseră şi ei focul. Bătălia se întinse acum şi asupra comitetului central înainte să se fi dat vreun ordin.
Printre
numeroșii apărători se afla și inginerul Dan Hazaparul, care primise,
prezentînd buletinul de identitate, o armă veche pe care o vîrîse
printr-o fereastră îngustă de la primul etaj al clădirii comitetului
central luminată ca ziua. Ca și alte duzini de diletanți timorați,
trăgea și el, fără să țintească, în întunericul de afară, în care
mitralierele TAB-urilor răspunzînd cu răpăitul lor.
După cîteva ceasuri, ofițerii direcției 5, începură să dea foc actelor sortate și documentelor ce nu mai erau necesare. Flăcări roșii-gălbui izbucniră și din sediile securității aflate în jur. Intrat și el în continuare, generalul Gușă chemase alte unități de întărire, al căror foc continuu incendie în curînd și cupola Bibliotecii.
Acum întăririle și mijloacele de luptă soseau din toate părțile. Soldați și recruți fără suficientă instrucție trăgeau de zor, ca și civilii care nu voiau să-și abandoneze libertățile de-abia cucerite, piața devenind o scenă de apocalips. Curînd primii morți rămăseseră întinși pe uriașa întindere de asfalt, luminați de proiectoarele televiziunii și de gloanțele trasoare.
Către orele 23 echipa de televiziune franceză de la „La cinq” se înființase la locul desfășurării acestor incredibile scene pentru a filma lupta. Operatorul Du Tertre se repezi în prima linie, pe cînd reporterul Calderon se adăposti în spatele unui tanc. Acesta, fără vreun avertisment, făcu o manevră bruscă înainte, apoi se dădu încet înapoi. Ziaristul, ascuns în spatele vehiculului, complet surprins de aceste mișcări, fusese aruncat la pămînt la prima deplasare, iar la a doua fu strivit, cu încetul, de șenilele tancului. Strigătele sale nu se auziseră în zgomotul asurzitor al luptei.
A trecut mai mult de o jumătate de oră pînă a observat Du Tertre petele întunecate de sînge care rămăseseră în urma tancului. Cu excepția unor părți zdrobite ale trupului, din Calderon, prietenul său, nu mai rămăsese nimic.
Cam o oră după începutul inexplicabilei declanșări a focului în tot orașul, se răspîndise cu iuțeala fulgerului bănuiala, că teroriști în slujba tiranului arestat încercau să recucerească puterea. În timp ce Ceaușeștii erau deținuți într-o cameră a unei cazărmi din Tîrgoviște, zvonurile din oraș luau dimensiuni apocaliptice. Unul din efectele panicii ce se întindea, fusese blocarea străzilor ce duceau în centru cu camioane și betoniere de mare tonaj, pentru a împiedica accesul trupelor care, chipurile, veneau dinspre Tîrgoviște. Răniți alergau văitîndu-se pe străzi, femei plîngeau și se văicăreau pe la colțuri, copiii trăgeau în noapte. Peste tot se aflau parcate în întuneric, fără nici un scop, canmioane conduse de revoluționari extenuați.
Aproape de miezul nopții luptele se întinseseră și la televiziune. Securitatea dispunea și în cartierul elitist Dorobanți, unde se afla și televiziunea, de nenumărate puncte de sprijin. În diverse vile se montaseră instalații, cu care erau supravegheate ambasadele occidentale cu sedii în acest cartier. Cu ajutorul unor antene foarte înalte erau ascultate convorbirile telefonice ale dusmanilor de clasă. Siguranța acestor locuințe conspirative era asigurată tot de ofițeri ai direcției a 5-a. În schimb, înaltul bloc al televiziunii nu prezenta vreun interes deosebit pentru ei, căci orice țintaș dibaci, ar fi putut reteza dintr-un foc lunga antenă, întrerupînd de îndată emisiunile.²⁴ (²⁴ Clădirea studiourilor televiziunii nu prezentase după terminarea luptelor nici măcar o singură urmă de proiectil. Întrucît ea este acoperită cu mozaic, urmele luptelor ar fi fost ușor de recunoscut. Însă direcția de tragere a fost în exclusivitate dinspre televiziune spre vilele din jur.)
Totuși, și aici armata începu să preia apărarea contra unui presupus atac împotriva televiziunii, întocmind în acest scop un plan amănunțit. Comandantul sectorului fusese numit maiorul Gheorghe Toader, care amplasă mai multe tancuri la porțile instituției.
Apoi asigură și clădirea mică în care se aflau studiourile, iar pe latura dinspre calea Dorobanți mai aduse cîteva TAB-uri. O formație de asalt, se adăposti în spatele zidului mic din fața blocului. Soldaților li se spuse că teroriștii se ascunseseră în vilele din față.
La orice foc de armă trebuia imediat ripostat. În plus, pe timpul nopții, circulația pe străzile din jur fusese interzisă, prin blocarea cu vehicule militare și TAB-uri așezate transversal.
Din dorința isterică de luptă, înăuntru, în instituție, se controla la lumina lanternelor de buzunar orice om. La cea mai mică mișcare mai întîi se trăgea și abia apoi se puneau întrebări. Isteria crescu pînă la paroxism cînd fu difuzată știrea că teroriștii pătrunseseră în culoarele subterane ale televiziunii, de unde pregăteau asaltul. Dar în acea noapte nu veni nici un atac, nici din clădire, nici din vilele de vis-a-vis.
Înainte ca la televiziune să fi izbucnit isteria, Iliescu și însoțitorii săi sosiseră acolo cu TAB-urile. După ce a început să se tragă din piața Palatului, ei fuseserpă în vehiculele armatei și duși la studiourile televiziunii.
La orele 20, Iliescu se adresă din nou populației neliniștite, calificînd luptele drept ultimele zvîrcoliri ale fiarei în agonie, care imediat dă înapoi în fața morții. Continuă apoi, încercînd să tempereze elanul revoluționar, cu avertismentul că sosise timpul încetării stării de euforie. „Autoritățile și reprezentanții poporului trebuie să preia controlul întregii țări”, zise el. După ce încheie cu știrea că peste o jumătate de oră se va da un nou comunicat, Iliescu și ai lui trecură la luarea măsurilor necesare pentru înlăturarea oricăror concurenți.
Mai întîi, fură îndepărtați studenții, care, la primele contacte de la comitetul central, fuseseră rugați de Iliescu să colaboreze. În timp ce grupul studenților într-o siguranță incertă, recruta aliați pe culoarele televiziunii, Iliescu se retrăsese, după tipicul folosit mai înainte, în studioul 5, unde împreună cu echipa sa restructurară lista întocmită puțin înainte în clădirea cc-ului.
Electricianul Nica, numărul 35 pe acea listă, fusese scos fără nici o explicație ca și cele ale tuturor tinerilor revoluționari. În schimb, apărură pe noua listă generalul Stănculescu și activistul Marțian care, la ordinul partidului, supraveghea programul tv. Pe noua listă apărură și Doina Cornea și Tokes, dizidenți de paradă, precum și fostul ministru de externe, Mănescu. Nici unul dintre ei nu fusese întrebat.²⁵ (²⁵ Prima „listă” a frontului fusese publicată în România liberă din 24 decembrie 1989.)
Imediat după aceea a fost „revizuit” programul fostului funcționar ONU, Dumitru Mazilu. Într-o atmosferă de discuții brutale Silviu Brucan, mentorul spiritual al grupului, a spulberat declarația în 10 puncte a concurentului său, declarație în care se cerea, printre altele, renunțarea imediat la pretenția de reprezentant unic a partidului comunist, precum și democrația pluralistă și separarea puterilor în stat. Nici măcar formula de sfîrșit a textului „Așa să ne ajute Dumnezeu” nu a fost iertată de Brucan.
În locul denumirii „forumul civic național” Brucan a mîzgălit, cu un scris înclinat, „frontul salvării naționale”.²⁶ (²⁶ Interviul cu Mazilu martie 1990, care mai poseda un exemplar al programului său modificat. Și Brucan a confirmat, într-o convorbire, „prelucrarea” programului.)
La orele 23 Iliescu se prezentă din nou în fața camerelor. Cu siguranță în voce, el citi primul comunicat al comitetului provizoriu al „frontului salvării naționale”. Cele zece puncte ale declarației prevedeau, între altele, organizare de alegeri libere în luna aprilie, desființarea privilegiului partidului comunist român de a fi singurul conducător al destinelor țării și înființarea unui sistem pluripartidist. În economie, frontul promitea restructurarea agriculturii și sprijinirea inițiativelor particulare.
În politica externă, mai spunea comunicatul, se va ține seama în primul rînd de bunele relații cu toți vecinii, precum și respectarea tuturor acordurilor internaționale. Înainte de face promisiuni, însă, Iliescu dăduse dispoziții ca frontul să preia întreaga putere în stat și să fie create de îndată consilii locale. Toate ministerele și instituțiile rămîneau în forma lor anterioară și erau puse sub conducerea frontului.
Acest comunicat fusese elaborat seara tîrziu de oamenii lui Iliescu, toți membri de partid în biroul de la etajul 11. Cu toate că în majoritatea problemelor se prevăzuseră și multe detalii privind cursul viitor, asupra odioasei securități se păstrase tăcerea absolută. Pînă și denumirea „frontului” o acceptase Iliescu. Colaboratorul lui Iliescu, Militaru, chiar în acea noapte avusese o convorbire telefonică cu Vlad, șeful securității, care rămăsese la comitetul central.
Pe la două noaptea, acesta se prezentase pentru prima oară în cariera sa, publicului. Cu toate că de-a lungul întregii zile fusese anunțată desființarea acestui temut serviciu, Vlad, prin intermediul unei casete, a declarat, cu perfidie că securitatea își schimbase direcția de acțiune. „Vă vorbește generalul colonel Iulian Vlad, comandantul trupelor securității statului și ale ministerului de interne. În această clipă istorică, toate unitățile ministerului luptă umăr la umăr alături de unitățile armatei române pentru salvarea națiunii noastre.²⁷ (²⁷ Declarația lui Vlad fusese difuzată, atît la radio, cît și la televiziune. Vezi copia emisiunii televiziunii din 23 decembrie 1989.)
Afară însă, acești „salvatori ai națiunii” trăgeau neîncetat asupra civililor nevinovați. Întregul cartier din jurul televiziunii era cufundat în întuneric. Pe aleea din fața clădirii se furișau prin noapte, tineri cu puști. La intervale regulate, generalul Toader, comandantul sectorului, dădea ordin să se răspundă din plin cu foc. Ostașii răcneau: „Teroriștii!” Lupta ținu toată noaptea, înregistrîndu-se și aici primii morți.
După cîteva ceasuri, ofițerii direcției 5, începură să dea foc actelor sortate și documentelor ce nu mai erau necesare. Flăcări roșii-gălbui izbucniră și din sediile securității aflate în jur. Intrat și el în continuare, generalul Gușă chemase alte unități de întărire, al căror foc continuu incendie în curînd și cupola Bibliotecii.
Acum întăririle și mijloacele de luptă soseau din toate părțile. Soldați și recruți fără suficientă instrucție trăgeau de zor, ca și civilii care nu voiau să-și abandoneze libertățile de-abia cucerite, piața devenind o scenă de apocalips. Curînd primii morți rămăseseră întinși pe uriașa întindere de asfalt, luminați de proiectoarele televiziunii și de gloanțele trasoare.
Către orele 23 echipa de televiziune franceză de la „La cinq” se înființase la locul desfășurării acestor incredibile scene pentru a filma lupta. Operatorul Du Tertre se repezi în prima linie, pe cînd reporterul Calderon se adăposti în spatele unui tanc. Acesta, fără vreun avertisment, făcu o manevră bruscă înainte, apoi se dădu încet înapoi. Ziaristul, ascuns în spatele vehiculului, complet surprins de aceste mișcări, fusese aruncat la pămînt la prima deplasare, iar la a doua fu strivit, cu încetul, de șenilele tancului. Strigătele sale nu se auziseră în zgomotul asurzitor al luptei.
A trecut mai mult de o jumătate de oră pînă a observat Du Tertre petele întunecate de sînge care rămăseseră în urma tancului. Cu excepția unor părți zdrobite ale trupului, din Calderon, prietenul său, nu mai rămăsese nimic.
Cam o oră după începutul inexplicabilei declanșări a focului în tot orașul, se răspîndise cu iuțeala fulgerului bănuiala, că teroriști în slujba tiranului arestat încercau să recucerească puterea. În timp ce Ceaușeștii erau deținuți într-o cameră a unei cazărmi din Tîrgoviște, zvonurile din oraș luau dimensiuni apocaliptice. Unul din efectele panicii ce se întindea, fusese blocarea străzilor ce duceau în centru cu camioane și betoniere de mare tonaj, pentru a împiedica accesul trupelor care, chipurile, veneau dinspre Tîrgoviște. Răniți alergau văitîndu-se pe străzi, femei plîngeau și se văicăreau pe la colțuri, copiii trăgeau în noapte. Peste tot se aflau parcate în întuneric, fără nici un scop, canmioane conduse de revoluționari extenuați.
Aproape de miezul nopții luptele se întinseseră și la televiziune. Securitatea dispunea și în cartierul elitist Dorobanți, unde se afla și televiziunea, de nenumărate puncte de sprijin. În diverse vile se montaseră instalații, cu care erau supravegheate ambasadele occidentale cu sedii în acest cartier. Cu ajutorul unor antene foarte înalte erau ascultate convorbirile telefonice ale dusmanilor de clasă. Siguranța acestor locuințe conspirative era asigurată tot de ofițeri ai direcției a 5-a. În schimb, înaltul bloc al televiziunii nu prezenta vreun interes deosebit pentru ei, căci orice țintaș dibaci, ar fi putut reteza dintr-un foc lunga antenă, întrerupînd de îndată emisiunile.²⁴ (²⁴ Clădirea studiourilor televiziunii nu prezentase după terminarea luptelor nici măcar o singură urmă de proiectil. Întrucît ea este acoperită cu mozaic, urmele luptelor ar fi fost ușor de recunoscut. Însă direcția de tragere a fost în exclusivitate dinspre televiziune spre vilele din jur.)
Totuși, și aici armata începu să preia apărarea contra unui presupus atac împotriva televiziunii, întocmind în acest scop un plan amănunțit. Comandantul sectorului fusese numit maiorul Gheorghe Toader, care amplasă mai multe tancuri la porțile instituției.
Apoi asigură și clădirea mică în care se aflau studiourile, iar pe latura dinspre calea Dorobanți mai aduse cîteva TAB-uri. O formație de asalt, se adăposti în spatele zidului mic din fața blocului. Soldaților li se spuse că teroriștii se ascunseseră în vilele din față.
La orice foc de armă trebuia imediat ripostat. În plus, pe timpul nopții, circulația pe străzile din jur fusese interzisă, prin blocarea cu vehicule militare și TAB-uri așezate transversal.
Din dorința isterică de luptă, înăuntru, în instituție, se controla la lumina lanternelor de buzunar orice om. La cea mai mică mișcare mai întîi se trăgea și abia apoi se puneau întrebări. Isteria crescu pînă la paroxism cînd fu difuzată știrea că teroriștii pătrunseseră în culoarele subterane ale televiziunii, de unde pregăteau asaltul. Dar în acea noapte nu veni nici un atac, nici din clădire, nici din vilele de vis-a-vis.
Înainte ca la televiziune să fi izbucnit isteria, Iliescu și însoțitorii săi sosiseră acolo cu TAB-urile. După ce a început să se tragă din piața Palatului, ei fuseserpă în vehiculele armatei și duși la studiourile televiziunii.
La orele 20, Iliescu se adresă din nou populației neliniștite, calificînd luptele drept ultimele zvîrcoliri ale fiarei în agonie, care imediat dă înapoi în fața morții. Continuă apoi, încercînd să tempereze elanul revoluționar, cu avertismentul că sosise timpul încetării stării de euforie. „Autoritățile și reprezentanții poporului trebuie să preia controlul întregii țări”, zise el. După ce încheie cu știrea că peste o jumătate de oră se va da un nou comunicat, Iliescu și ai lui trecură la luarea măsurilor necesare pentru înlăturarea oricăror concurenți.
Mai întîi, fură îndepărtați studenții, care, la primele contacte de la comitetul central, fuseseră rugați de Iliescu să colaboreze. În timp ce grupul studenților într-o siguranță incertă, recruta aliați pe culoarele televiziunii, Iliescu se retrăsese, după tipicul folosit mai înainte, în studioul 5, unde împreună cu echipa sa restructurară lista întocmită puțin înainte în clădirea cc-ului.
Electricianul Nica, numărul 35 pe acea listă, fusese scos fără nici o explicație ca și cele ale tuturor tinerilor revoluționari. În schimb, apărură pe noua listă generalul Stănculescu și activistul Marțian care, la ordinul partidului, supraveghea programul tv. Pe noua listă apărură și Doina Cornea și Tokes, dizidenți de paradă, precum și fostul ministru de externe, Mănescu. Nici unul dintre ei nu fusese întrebat.²⁵ (²⁵ Prima „listă” a frontului fusese publicată în România liberă din 24 decembrie 1989.)
Imediat după aceea a fost „revizuit” programul fostului funcționar ONU, Dumitru Mazilu. Într-o atmosferă de discuții brutale Silviu Brucan, mentorul spiritual al grupului, a spulberat declarația în 10 puncte a concurentului său, declarație în care se cerea, printre altele, renunțarea imediat la pretenția de reprezentant unic a partidului comunist, precum și democrația pluralistă și separarea puterilor în stat. Nici măcar formula de sfîrșit a textului „Așa să ne ajute Dumnezeu” nu a fost iertată de Brucan.
În locul denumirii „forumul civic național” Brucan a mîzgălit, cu un scris înclinat, „frontul salvării naționale”.²⁶ (²⁶ Interviul cu Mazilu martie 1990, care mai poseda un exemplar al programului său modificat. Și Brucan a confirmat, într-o convorbire, „prelucrarea” programului.)
La orele 23 Iliescu se prezentă din nou în fața camerelor. Cu siguranță în voce, el citi primul comunicat al comitetului provizoriu al „frontului salvării naționale”. Cele zece puncte ale declarației prevedeau, între altele, organizare de alegeri libere în luna aprilie, desființarea privilegiului partidului comunist român de a fi singurul conducător al destinelor țării și înființarea unui sistem pluripartidist. În economie, frontul promitea restructurarea agriculturii și sprijinirea inițiativelor particulare.
În politica externă, mai spunea comunicatul, se va ține seama în primul rînd de bunele relații cu toți vecinii, precum și respectarea tuturor acordurilor internaționale. Înainte de face promisiuni, însă, Iliescu dăduse dispoziții ca frontul să preia întreaga putere în stat și să fie create de îndată consilii locale. Toate ministerele și instituțiile rămîneau în forma lor anterioară și erau puse sub conducerea frontului.
Acest comunicat fusese elaborat seara tîrziu de oamenii lui Iliescu, toți membri de partid în biroul de la etajul 11. Cu toate că în majoritatea problemelor se prevăzuseră și multe detalii privind cursul viitor, asupra odioasei securități se păstrase tăcerea absolută. Pînă și denumirea „frontului” o acceptase Iliescu. Colaboratorul lui Iliescu, Militaru, chiar în acea noapte avusese o convorbire telefonică cu Vlad, șeful securității, care rămăsese la comitetul central.
Pe la două noaptea, acesta se prezentase pentru prima oară în cariera sa, publicului. Cu toate că de-a lungul întregii zile fusese anunțată desființarea acestui temut serviciu, Vlad, prin intermediul unei casete, a declarat, cu perfidie că securitatea își schimbase direcția de acțiune. „Vă vorbește generalul colonel Iulian Vlad, comandantul trupelor securității statului și ale ministerului de interne. În această clipă istorică, toate unitățile ministerului luptă umăr la umăr alături de unitățile armatei române pentru salvarea națiunii noastre.²⁷ (²⁷ Declarația lui Vlad fusese difuzată, atît la radio, cît și la televiziune. Vezi copia emisiunii televiziunii din 23 decembrie 1989.)
Afară însă, acești „salvatori ai națiunii” trăgeau neîncetat asupra civililor nevinovați. Întregul cartier din jurul televiziunii era cufundat în întuneric. Pe aleea din fața clădirii se furișau prin noapte, tineri cu puști. La intervale regulate, generalul Toader, comandantul sectorului, dădea ordin să se răspundă din plin cu foc. Ostașii răcneau: „Teroriștii!” Lupta ținu toată noaptea, înregistrîndu-se și aici primii morți.
Dialoguri de pe front
La
lăsarea nopții, aterizau pe aeroportul internațional Otopeni primii
ziariști occidentali. Georges Mérillon, cu experiența sa îndelungată în
zonele de război și de crize, în calitate de colaborator al agenției
franceze de fotoreportaje Gamma, reuși să coboare din avionul liniei Air
France și să pătrundă în orașul care de patru zile fusese izolat de
lumea exterioară. Structurile vechiului regim erau în plină
descompunere. Fotoreporterul trecu de bariera vamală și de cea a
controlului pașapoartelor fără nici o dificultate. Îi urmară alte duzini
de reporteri cu avioane-charter închiriate, veniți din Londra, Paris,
Viena și Belgrad.
Una din echipele de televiziune, sosită în atmosfera de tensiune tipică acestui fel de situații, lucra pentru postul particular francez de televiziune „La cinq”. Patrice du Tertre cameramanul în vîrstă de 43 de ani al acestui post, cu o bogată experiență în relatarea obiectivă a evenimentelor de război, îl convinsese și pe colegul și prietenul său Jean-Louis Calderon, care avea doar 31 de ani, să-l însoțească în această tentantă misiune-fulger. Cei doi tineri mai făcuseră împreună multe asemenea ieșiri aventuroase.
În momentul sosirii lor în capitala României, fostul dictator își pierduse în occident aureola ce și-o construise cu greu de-a lungul deceniilor. Foștii aliați discreți ai lui Ceaușescu salutau acum fuga tiranilor cu un sentiment de ușurare născut din propria lor dorință de autoasanare morală.
Asemeni celor doi francezi, pe mulți ziariști curiozitatea profesională, dacă nu chiar aviditatea, îi împingea în miezul uraganului revoluționar. Locul exact al revoluției, așa cum aflaseră încă de la aeroport Du Tertre și Calderon, era piața Palatului, din centrul Bucureștiului.
Pe această scenă a rebeliunii, unde acum domneau concomitent bucuria și nedumerirea, era așteptată în jurul orelor 18 și echipa lui Ion Iliescu. Acesta, care-și completase între timp grupul cu generalul Gușă și căpitanul Lupoi, arăta vizibil nervos, în timp ce-și croia drumul prin mulțimea compactă. Sosise direct de la întîlnirea secretă de la ministerul apărării, din Drumul Taberei.
După un accident ușor de mașină, în piața Victoriei, în apropiere de televiziune, Iliescu sosise cu destulă întîrziere la ședința cu vîrfurile securității și ale armatei. Acolo, generalii Stănculescu, Chițac, Mortoiu și alți înalți comandanți ai securității așteptau, cu neliniște crescîndă, sosirea căpeteniilor politice ale revoluției. Printre ei se mai afla și inginerul Mihai Montanu, care, după toate probabilitățile, lucra tot pentru securitate. La începutul ședinței secrete domnea un haos total, căci nici un general de armată nu luase în calcul o răsturnare atît de rapidă.
Inițial, apariția lui Iliescu stîrni un val de întrebări, care vădeau neliniștea diferiților comandanți, privind viitorul imediat care-i aștepa. Iliescu repetă apelul său la unitate, spunînd că trebuia creat un organism provizoriu, care să preia puterea și să conducă destinele țării pînă la noi alegeri. Era necesar să se găsească un nume pentru acest organism. Petre Roman propuse denumirea „comitetul salvării naționale”, dar ceilalți tovarăși nu se putură înțelege asupra acestei denumiri. La urmă, Iliescu îl numi pe Gușă, șeful statului major general, ca șef al comandamentului central al revoluției, iar ca adjunct pe generalul Ghiță, comandantul unităților operative ale securității. ¹⁶ ( ¹⁶ Și această întîlnire a fost filmată în cea mai mare parte.)
Cea mai mare parte a grupului se grăbi apoi, tot cu mare întîrziere, apre piața Palatului.
Căpitanul Lupoi, care se alăturase elitei partidului, le deschidea acum drumul prin uriașa mulțime din fața comitetului central, cu gesturi autoritare. Pe parcurs fuseseră verificați de mai multe cordoane de control ale celor care-și spuneau „apărători ai revoluției”. Pînă la urmă, Iliescu, Brucan, Roman, Militaru și Gușă reușiră să ajungă în balcon care pe timpul întreruperii de o oră jumătate a emisiunilor televiziunii, fusese unica tribună a revoluției. Între timp, Iliescu își schimbase și el stilul. Acum saluta cu semnul victoriei. după ce se făcu liniște, se prezentă poporului ca șef al „Comitetului salvării naționale”.
„Securitatea nu mai există, continuă el proclamația sa. Trupele ministerului de interne au fost subordonate armatei.” Dar, jos rumoarea care se făcea auzită era net ostilă. Fostul secretar al comitetului central nu mai insistă și își întrerupse discursul. Luînd cuvîntul, generalul Gușă, ca reprezentant al armatei, reuși să calmeze atmosfera. Veniind din nou în față, Iliescu încercă să cîștige auditoriul de partea sa cu promisiuni concrete. „Dictatorul va fi adus înaintea justiției, zise el. În economie se vor face reforme profunde iar «programul de reconstrucție rurală », la care Ceaușescu voia să forțeze jumătate din țară, va fi imediat oprit. Dar în piață, unde se lăsase întunericul, atmosfera nu se îmbunătățea. Atunci Iliescu încheie, în pofida primirii ostile, cu calmul viitorului om de stat: „Vom trece acum la formarea conducerii provizorii”. După el se prezentă și conferențiarul Roman, care vorbi din nou despre viitorul „front al unității poporului”. Apoi dispărură cu toții, avînd aerul că erau dezorientați. ¹⁷ ( ¹⁷ Din diferite materiale filmate și interviuri cu martori oculari.)
Cu toate că masa celor din piață, conștientă de forța sa, nu se arătase favorabilă grupului de pe balcon, acesta reușise, totuși, să se prezinte la momentul potrivit restului țării. Două mașini ale televiziunii apăruseră în piață scurt timp înaintea sosirii lui Iliescu și compania reluaseră emisiunea în direct din piață.
În timp ce în balcon se succedau alți candidați care rîvneau să obțină simpatia poporului, printre care și Dumitru Mazilu, creatorul „forumului național cetățenesc”, în clădire „cadrele” deja se consultau. Revoluționarii neîncrezători, printre care și Nica Leon, se țineau scai de ei și îl priveau pe Iliescu permanent peste umăr atunci cînd acesta a prezentat o listă cu „persoane care ar putea ocupa posturi de răspundere”. ¹⁸ ( ¹⁸ Interviu cu Leon Nica în martie 1990.)
Pentru a înlătura incomoda supraveghere, micul grup al celor dinainte înțeleși, găsi o stratagemă de scăpare din strînsoare, pretextînd că conducerea provizorie are nevoie de liniște pentru a lucra, Iliescu, Brucan, Roman, Gușă și Militaru se retraseră în camera 226 de la etajul II, unde se încuiară, lăsînd afară ca paznic pe Cazimir Ionescu, un inginer cunoscut pentru afacerile sale notorii pe piața neagră, iar înăuntru pe căpitanul Lupoi. Acum nu mai intra decît cine era admis de cei doi cerberi. Începură să sosească în fața ușii noii puteri în formare, înalți securiști și alți bonzi ai fostului regim. Unul din ei era Gheorghe Ardeleanu, șeful USLA - unitățile speciale de luptă antiteroristă - care, cu mult fler, își pusese unitatea antiteroristă de 1600 de oameni la dispoziția lui Iliescu. Dar acum era vădit tulburat. Intrînd în cabinet, el îi șopti la ureche lui Gușă:
„Vom rezolva treaba așa cum s-a discutat cu Victor (probabil generalul Stănculescu)”. ¹⁹ ( ¹⁹ Vezi stenograma convorbirii, publicată în România liberă din 10 și 11 mai 1990. Aceste secvențe filmate au fost difuzate de postul TF3.)
Dar deodată se observă prezența în cameră a conferențiarului și colonelului securist Măgureanu. „Fața-de-șoarece” venise încă din primele ore ale după-amiezii în clădire, dar se ținuse tot timpul discret în rîndul din spate. Și pe timpul filmării pentru televiziune, rămăsese în spatele camerei de luat vederi neapărînd în cadru. ²⁰ ( ²⁰ Pe lîngă Măgureanu mai fusese prezent toată după-amiaza la comitetul central și procurorul general Nicolae Popovici, care, însă, a dispărut după revoluție.)
Iliescu se așezase acum cu spatele la o uriașă hartă în relief a României. Se vedea clar că el devenise șeful. Ceru legătura telefonică cu „tovarășul” Stănculescu la ministerul apărării. Apoi grupul continuă să încerce să salveze ce mai era de salvat.
Pe cînd Iliescu, cu un aer preocupat, studia lista nefinalizată propusă a demnitarilor, care fusese alcătuită afară, din spatele camerei de televiziune se auzise o primă dispoziție a invizibilului - pentru telespectatori - Măgureanu: „Domnule Iliescu, salvare națională nu sună bine. Amintește mai degrabă a lovitură de stat. Mai bine ar fi democrație națională”.
Discuția fu continuată de Roman, care propusese, la rîndul lui „frontul unității naționale”. Calmul Brucan, așezat în fața lui și puțin deoparte, îl contrazise. Fostul jurist stătuse luni de zile cu domiciliul forțat și nu-i cunoștea nici pe Roman, nici pe ceilalți de acolo. „Nu e bine”, obiectă el. Dar afară se ridicau voci, care cereau să se dea publicității odată un comunicat.
Se amestecă atunci în vorbă și Militaru: „Să rămînem la frontul salvării naționale, fu propunerea lui, spusă apăsat.” Nimeni nu reacționase însă. Generalul continuă: „Frontul salvării naționale există de șase luni”. Dar iarăși nimeni nu încuviință. Propunerea lui nu venise desigur, din senin, căci cu puțin înainte, șiretul general discutase pe culoarele comitetului central cu mai mulți înalți securiști, și în schimbul sprijinirii serviciilor de securitate i se oferise „frontul”, Militaru fiind imediat de acord.²¹ (²¹ Este surprinzător că Militaru se întîlnise cu Iliescu exact cu șase luni înainte în parcul Herăstrău, informîndu-l pe directorul editurii tehnice, după spusele unui securist anonim, despre constituirea „frontului”.)
Totuși Iliescu, căruia i se acorda acum autoritatea unui șef, nu fusese convins de denumirea „frontului salvării naționale”. El hotărî că asupra numelui se va mai discuta. Fără nici o jenă declară apoi, că luase legătura cu cei de la ambasada sovietică și că îi lămurise „cine sîntem și ce vrem”. Măgureanu puse capăt acestor discuții neproductive, spunînd că este urgent ca tot grupul să se deplaseze în Drumul Taberei, la minister. „Totuși, zise el, este bine ca domnul Iliescu să vorbească mai înainte poporului adunat afară”.
Una din echipele de televiziune, sosită în atmosfera de tensiune tipică acestui fel de situații, lucra pentru postul particular francez de televiziune „La cinq”. Patrice du Tertre cameramanul în vîrstă de 43 de ani al acestui post, cu o bogată experiență în relatarea obiectivă a evenimentelor de război, îl convinsese și pe colegul și prietenul său Jean-Louis Calderon, care avea doar 31 de ani, să-l însoțească în această tentantă misiune-fulger. Cei doi tineri mai făcuseră împreună multe asemenea ieșiri aventuroase.
În momentul sosirii lor în capitala României, fostul dictator își pierduse în occident aureola ce și-o construise cu greu de-a lungul deceniilor. Foștii aliați discreți ai lui Ceaușescu salutau acum fuga tiranilor cu un sentiment de ușurare născut din propria lor dorință de autoasanare morală.
Asemeni celor doi francezi, pe mulți ziariști curiozitatea profesională, dacă nu chiar aviditatea, îi împingea în miezul uraganului revoluționar. Locul exact al revoluției, așa cum aflaseră încă de la aeroport Du Tertre și Calderon, era piața Palatului, din centrul Bucureștiului.
Pe această scenă a rebeliunii, unde acum domneau concomitent bucuria și nedumerirea, era așteptată în jurul orelor 18 și echipa lui Ion Iliescu. Acesta, care-și completase între timp grupul cu generalul Gușă și căpitanul Lupoi, arăta vizibil nervos, în timp ce-și croia drumul prin mulțimea compactă. Sosise direct de la întîlnirea secretă de la ministerul apărării, din Drumul Taberei.
După un accident ușor de mașină, în piața Victoriei, în apropiere de televiziune, Iliescu sosise cu destulă întîrziere la ședința cu vîrfurile securității și ale armatei. Acolo, generalii Stănculescu, Chițac, Mortoiu și alți înalți comandanți ai securității așteptau, cu neliniște crescîndă, sosirea căpeteniilor politice ale revoluției. Printre ei se mai afla și inginerul Mihai Montanu, care, după toate probabilitățile, lucra tot pentru securitate. La începutul ședinței secrete domnea un haos total, căci nici un general de armată nu luase în calcul o răsturnare atît de rapidă.
Inițial, apariția lui Iliescu stîrni un val de întrebări, care vădeau neliniștea diferiților comandanți, privind viitorul imediat care-i aștepa. Iliescu repetă apelul său la unitate, spunînd că trebuia creat un organism provizoriu, care să preia puterea și să conducă destinele țării pînă la noi alegeri. Era necesar să se găsească un nume pentru acest organism. Petre Roman propuse denumirea „comitetul salvării naționale”, dar ceilalți tovarăși nu se putură înțelege asupra acestei denumiri. La urmă, Iliescu îl numi pe Gușă, șeful statului major general, ca șef al comandamentului central al revoluției, iar ca adjunct pe generalul Ghiță, comandantul unităților operative ale securității. ¹⁶ ( ¹⁶ Și această întîlnire a fost filmată în cea mai mare parte.)
Cea mai mare parte a grupului se grăbi apoi, tot cu mare întîrziere, apre piața Palatului.
Căpitanul Lupoi, care se alăturase elitei partidului, le deschidea acum drumul prin uriașa mulțime din fața comitetului central, cu gesturi autoritare. Pe parcurs fuseseră verificați de mai multe cordoane de control ale celor care-și spuneau „apărători ai revoluției”. Pînă la urmă, Iliescu, Brucan, Roman, Militaru și Gușă reușiră să ajungă în balcon care pe timpul întreruperii de o oră jumătate a emisiunilor televiziunii, fusese unica tribună a revoluției. Între timp, Iliescu își schimbase și el stilul. Acum saluta cu semnul victoriei. după ce se făcu liniște, se prezentă poporului ca șef al „Comitetului salvării naționale”.
„Securitatea nu mai există, continuă el proclamația sa. Trupele ministerului de interne au fost subordonate armatei.” Dar, jos rumoarea care se făcea auzită era net ostilă. Fostul secretar al comitetului central nu mai insistă și își întrerupse discursul. Luînd cuvîntul, generalul Gușă, ca reprezentant al armatei, reuși să calmeze atmosfera. Veniind din nou în față, Iliescu încercă să cîștige auditoriul de partea sa cu promisiuni concrete. „Dictatorul va fi adus înaintea justiției, zise el. În economie se vor face reforme profunde iar «programul de reconstrucție rurală », la care Ceaușescu voia să forțeze jumătate din țară, va fi imediat oprit. Dar în piață, unde se lăsase întunericul, atmosfera nu se îmbunătățea. Atunci Iliescu încheie, în pofida primirii ostile, cu calmul viitorului om de stat: „Vom trece acum la formarea conducerii provizorii”. După el se prezentă și conferențiarul Roman, care vorbi din nou despre viitorul „front al unității poporului”. Apoi dispărură cu toții, avînd aerul că erau dezorientați. ¹⁷ ( ¹⁷ Din diferite materiale filmate și interviuri cu martori oculari.)
Cu toate că masa celor din piață, conștientă de forța sa, nu se arătase favorabilă grupului de pe balcon, acesta reușise, totuși, să se prezinte la momentul potrivit restului țării. Două mașini ale televiziunii apăruseră în piață scurt timp înaintea sosirii lui Iliescu și compania reluaseră emisiunea în direct din piață.
În timp ce în balcon se succedau alți candidați care rîvneau să obțină simpatia poporului, printre care și Dumitru Mazilu, creatorul „forumului național cetățenesc”, în clădire „cadrele” deja se consultau. Revoluționarii neîncrezători, printre care și Nica Leon, se țineau scai de ei și îl priveau pe Iliescu permanent peste umăr atunci cînd acesta a prezentat o listă cu „persoane care ar putea ocupa posturi de răspundere”. ¹⁸ ( ¹⁸ Interviu cu Leon Nica în martie 1990.)
Pentru a înlătura incomoda supraveghere, micul grup al celor dinainte înțeleși, găsi o stratagemă de scăpare din strînsoare, pretextînd că conducerea provizorie are nevoie de liniște pentru a lucra, Iliescu, Brucan, Roman, Gușă și Militaru se retraseră în camera 226 de la etajul II, unde se încuiară, lăsînd afară ca paznic pe Cazimir Ionescu, un inginer cunoscut pentru afacerile sale notorii pe piața neagră, iar înăuntru pe căpitanul Lupoi. Acum nu mai intra decît cine era admis de cei doi cerberi. Începură să sosească în fața ușii noii puteri în formare, înalți securiști și alți bonzi ai fostului regim. Unul din ei era Gheorghe Ardeleanu, șeful USLA - unitățile speciale de luptă antiteroristă - care, cu mult fler, își pusese unitatea antiteroristă de 1600 de oameni la dispoziția lui Iliescu. Dar acum era vădit tulburat. Intrînd în cabinet, el îi șopti la ureche lui Gușă:
„Vom rezolva treaba așa cum s-a discutat cu Victor (probabil generalul Stănculescu)”. ¹⁹ ( ¹⁹ Vezi stenograma convorbirii, publicată în România liberă din 10 și 11 mai 1990. Aceste secvențe filmate au fost difuzate de postul TF3.)
Dar deodată se observă prezența în cameră a conferențiarului și colonelului securist Măgureanu. „Fața-de-șoarece” venise încă din primele ore ale după-amiezii în clădire, dar se ținuse tot timpul discret în rîndul din spate. Și pe timpul filmării pentru televiziune, rămăsese în spatele camerei de luat vederi neapărînd în cadru. ²⁰ ( ²⁰ Pe lîngă Măgureanu mai fusese prezent toată după-amiaza la comitetul central și procurorul general Nicolae Popovici, care, însă, a dispărut după revoluție.)
Iliescu se așezase acum cu spatele la o uriașă hartă în relief a României. Se vedea clar că el devenise șeful. Ceru legătura telefonică cu „tovarășul” Stănculescu la ministerul apărării. Apoi grupul continuă să încerce să salveze ce mai era de salvat.
Pe cînd Iliescu, cu un aer preocupat, studia lista nefinalizată propusă a demnitarilor, care fusese alcătuită afară, din spatele camerei de televiziune se auzise o primă dispoziție a invizibilului - pentru telespectatori - Măgureanu: „Domnule Iliescu, salvare națională nu sună bine. Amintește mai degrabă a lovitură de stat. Mai bine ar fi democrație națională”.
Discuția fu continuată de Roman, care propusese, la rîndul lui „frontul unității naționale”. Calmul Brucan, așezat în fața lui și puțin deoparte, îl contrazise. Fostul jurist stătuse luni de zile cu domiciliul forțat și nu-i cunoștea nici pe Roman, nici pe ceilalți de acolo. „Nu e bine”, obiectă el. Dar afară se ridicau voci, care cereau să se dea publicității odată un comunicat.
Se amestecă atunci în vorbă și Militaru: „Să rămînem la frontul salvării naționale, fu propunerea lui, spusă apăsat.” Nimeni nu reacționase însă. Generalul continuă: „Frontul salvării naționale există de șase luni”. Dar iarăși nimeni nu încuviință. Propunerea lui nu venise desigur, din senin, căci cu puțin înainte, șiretul general discutase pe culoarele comitetului central cu mai mulți înalți securiști, și în schimbul sprijinirii serviciilor de securitate i se oferise „frontul”, Militaru fiind imediat de acord.²¹ (²¹ Este surprinzător că Militaru se întîlnise cu Iliescu exact cu șase luni înainte în parcul Herăstrău, informîndu-l pe directorul editurii tehnice, după spusele unui securist anonim, despre constituirea „frontului”.)
Totuși Iliescu, căruia i se acorda acum autoritatea unui șef, nu fusese convins de denumirea „frontului salvării naționale”. El hotărî că asupra numelui se va mai discuta. Fără nici o jenă declară apoi, că luase legătura cu cei de la ambasada sovietică și că îi lămurise „cine sîntem și ce vrem”. Măgureanu puse capăt acestor discuții neproductive, spunînd că este urgent ca tot grupul să se deplaseze în Drumul Taberei, la minister. „Totuși, zise el, este bine ca domnul Iliescu să vorbească mai înainte poporului adunat afară”.
luni, 22 octombrie 2012
Baba Teodor executor judecătoresc Alba Iulia, Chitanța SeriaABALBNr 9323962/49, data 27 mai 2004, am primit de la Căpitan Marcel Ioan, adresa Zlatna, suma de 1150000 adică unmilionosutăcincizecidemiilei reprezentînd onorariu notificare, C.E.C. Casa de Economii și Consemnațiuni „Regim special” Unicat-Seria A Nr. Unitatea Alba Iulia, recipisa Nr. 141/2533602 din 31 mai 2004 * 0888672, S-a primit spre consemnare suma de: lei 66000000 șaizecișișasemilioanelei depusă de Căpitan Marcel Ioan din Zlatna str. Piața Unirii nr. 4 județul pe seama și la dispoziția birou executor judecătoresc Baba Teodor din Alba Iulia str. Camil Velican nr. 26 județul reprezentînd valoarea de inventar a apartamentului situat în Zlatna str. Piața Unirii nr. 4 bl. S9-S9' sc. B ap. 24, potrivit deciziei civile 386/A/2004
Falsul intelectual
Conținutul unui înscris oficial poate fi denaturat chiar în momentul întocmirii acestuia de către un funcționar
care se află în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu și care este
competent, potrivit legii, de a emite acel înscris. Datorită modului
specific în care se realizează falsificarea în acest caz, înscrisul
oficial fals nu poartă, ca în cazul falsului material, urme materiale
constatabile. Din punctul de vedere al condițiilor legale de formă și al
competenței celui care l-a emis, înscrisul este valabil, alterarea
adevărului privind numai conținutul său, adică faptele, datele sau
împrejurările pe care este chemat să le probeze. Acest fals în înscisuri
oficiale este denumit, în raport cu natura sa specifică, „Fals
intelectual”. Prezentînd, ca și falsul material în înscrisuri oficiale,
un vădit pericol social, fapta a fodt incriminată, constînd, potrivit
art. 289 c. p., în „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul
întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul
atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiune cu știință de a insera
unele date sau împrejurări”.
România, județul Alba, orașul Zlatna, primăria, nr. 12529 din 8 decembrie 2011, către ministerul afacerilor externe, domnului subsecretar de stat, agent guvernamental pentru CEDO. Urmare a adresei dumneavoastră nr. L 1/10146/3089/AG/VIII, prin care ne solicitați să vă comunicăm demersurile efectuate în vederea executării deciziei civile nr. 386 din 12 martie 2003, pronunțată de curtea de apel Alba Iulia, cu privire la obligarea SC Serv Com Zlatna SA, la încheierea contractului de vînzare-cumpărare cu numitul Căpitan Marcel Ioan, domnul Căpitan Marcel Ioan nu s-a prezentat la sediul SC Serv Com Zlatna SA și nu a solicitat încheierea contractului de vînzare-cumpărare
Partea citată are dreptul la un apărător cu care să se prezinte la termenul fixat. În cazurile prevăzute de art. 171 alin. 2 și 3 din codul de procedură penală, apărarea este obligatorie, iar în cazul în care partea nu își alege apărător cu care să se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un apărător din oficiu
Dreptul la asistență juridică este recunoscut și celorlalte părți din procesul penal. Exercitarea acestui drept este facultativă (art. 173 C. proc. pen.). Cererea de asistență juridică se adresează parchetului (în faza urmăririi penale) sau instanței de judecată (în faza judecății)
Art. 173
Asistenţa celorlalte părţi
Apărătorul părţii vătămate, al
părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul să asiste la
efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa
părţii căreia îi asigură apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii.
În cursul judecăţii, apărătorul
exercită drepturile părţii pe care o asistă.
Când organul judiciar apreciază
că din anumite motive partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă
civilmente nu şi-ar putea face singură apărarea, dispune din oficiu sau la
cerere luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător.
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnata Daniela Căpitan, asistentă medicală principală la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, domiciliată în Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et. II, ap. 6, jud. Alba, petentă în dosarul penal nr. 860/57/2012,
În temeiul art. 173 Cod de
procedură penală, vă rog SĂ NU-MI DESEMNAȚI UN APĂRĂTOR.
Anexez:
- ministerul administrației și
internelor, inspectoratul de poliție al județului Alba, serviciul de
investigare a fraudelor, dosar penal nr. 206/P/2011 din 26 mai 2011, citația
nr. 1,
- România, ministerul
administrației și internelor, inspectoratul de poliție al județului Alba,
serviciul de investigare a fraudelor, dosar penal nr. 206/P/2011 din 26 mai
2011, citație emisă la 31 august 2011,
- România, curtea de apel Alba
Iulia, secția penală, dosar nr. 860/57/2012, citație emisă la 13 septembrie
2012.
Data depunerii
24 octombrie 2012
Semnătura
Căpitan
DOMNULUI PREȘEDINTE AL CURȚII
DE APEL ALBA IULIA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)