Organele de urmărire penală își desfășoară activitatea judiciară pe baza sesizării, prin plîngere sau denunț ori din oficiu cînd află, pe orice cale, despre săvîrșirea unei infracțiuni (art. 221 C. proc. pen.).
Legislația civilă din țara noastră a instituit în favoarea debitorului posibilitatea de a se libera de datorie și în acele cazuri în care creditorul, din varii motive, refuză să primească plata. Astfel de situații există, chiar dacă sînt mai rar întîlnite în practică.
Sediul materiei îl constituie art. 1114 și urm. C. civ. și 587 și urm. C. pr. civ. Astfel, în lumina art. 1114 al. 1 C. civ. „cînd creditorul unei sume de bani refuză de a primi plata, debitorul poate să-i facă oferte reale, și, refuzînd creditorul de a primi, să consemneze suma”. Interpretînd aceste dispoziții legale, putem trage concluzia că dacă oferta de plată este urmată de consemnațiune, debitorul este liberat iar suma depusă și consemnată ține loc de plată și trece in rizico-pericolul creditorului.
DOMNULE PROCUROR ŞEF DANIEL MARIUS MORAR,
Subsemnata Daniela Căpitan, asistentă medicală principală la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, domiciliată în Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et. II, ap. 6, jud. Alba,
În temeiul art. 222 C. proc. pen., formulez următoarea:
PLÎNGERE PENALĂ
împotriva numitului Baba Teodor Nicolae, executor judecătoresc din cadrul camerei executorilor judecătorești de pe lîngă curtea de apel Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, str. Camil Velican, nr. 26, jud. Alba, pentru că în ziua de 31 mai 2004 nu a trecut la executarea silită a datornicei. Executorul Baba nu a cerut judecătoriei Alba Iulia încuviințarea executării silite a titlului executoriu Decizia civilă nr. 386/A/2004 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 251/2004, prin care numita debitoare SC Serv Com Zlatna SA cu sediul în localitatea Zlatna, str. Calea Moților, nr. 24-26, jud. Alba, administratoarea fondului locativ cu acționar unic consiliul local al orașului Zlatna, a fost obligată să încheie cu creditorul contract de vînzare-cumpărare cu plata în rate privind locuința situată în Zlatna, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9’, sc. B, et. IV, ap. 24, jud. Alba, la un preț stabilit în conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, la valoarea corespunzătoare anului 2000.
Debitoarea a fost obligată să ne plătească suma de 25,25 lei cheltuieli de judecată.
Cu toate că am cîștigat procesele în 2002 și 2004 cu societatea comercială a consiliului local Zlatna, directorul societății urmărite, sing. Nistor Ionel, și consilierul juridic, Todorescu Aurel, au refuzat să execute de bunăvoie hotărîrile judecătorilor Tribunalului Alba și ai Curții de Apel Alba Iulia.
Noi am cîștigat procesul cu societatea comercială a consiliului local al orașului Zlatna, nu l-am pierdut. Noi nu puteam înainta, prin intermediul executorului judecătoresc Baba Teodor, oferta reală de plată prin care am depus la CEC Alba Iulia suma de 6600 lei, pe recipisa nr. 141/2533602 din data de 31 mai 2004, reprezentînd contravaloarea imobilului situat în Zlatna, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9’, sc. B, et. IV, ap. 24, jud. Alba, imobil ce constituia obiectul contractului de vînzare-cumpărare ce urma a fi încheiat între noi și societatea comercială a consiliului local al orașului Zlatna, în baza deciziei nr. 386/A/2004 din dosarul nr. 251/2004.
Suma reprezentînd prețul de vînzare-cumpărare a imobilului consemnată la CEC Alba Iulia, putea fi ridicată prin intermediul biroului executorului judecătoresc Baba Teodor imediat după primirea ofertei (10 zile).
De asemenea am cerut să ne comunice administratoarea fondului locativ prețul de inventar și actele normative în baza cărora a fost calculat prețul apartamentului.
Executorul Baba ne-a cerut bani pentru că am înaintat, prin intermediul biroului său, oferta reală de plată.
Anexez:
- contract-cadru de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință, utilizat pentru închirierea locuințelor sociale și a celor de necesitate, cota-parte pe care o suportă chiriașul se va recalcula ori de cîte ori apar modificări ale veniturilor acestuia potrivit prevederilor art. 45 din Legea nr. 114/1996, diferența pînă la chiria nominală se va suporta din bugetul local, înregistrat la SC Serv Com Zlatna SA, nr. 463 din 17 martie 2000,
- decizia civilă nr. 386/A/2004 din 12 martie 2004, pronunțată de curtea de apel Alba Iulia, învestită cu formulă executorie,
- oferta reală de plată către SC Serv Com Zlatna SA din 31 mai 2004, executor judecătoresc Baba Teodor Nicolae,
- plîngere penală împotriva numitului Ponoran Silviu, primarul orașului Zlatna,
danielacapitan.blogspot.com
marcelcapitan.blogspot.com
Data depunerii
26 septembrie 2011

Semnătura
Căpitan
Căpitan
DOMNULUI PROCUROR ŞEF DANIEL MARIUS MORAR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu