Vizite prietenești

În acest timp, Facultatea a fost vizitată de oaspeți străini. Primul a fost academicianul sovietic Tîțîn, cel care reușise, se spune să creeze un hibrid între grîu și pir. Tîțîn semăna extraordinar cu Stalin. A vorbit despre hibridul lui cu rădăcini ca pirul și spic ca grîul, care, odată semănat, dădea producții nemaipomenite, fără să mai fie nevoie a-l mai semăna an de an. Preciza că, atunci cînd cultura lui va fi extinsă în uniunea sovietică și în țările „frățești”, belșugul de pîine nu va cunoaște margini. Ne miram numai că nu adusese cu el vreo cîteva spice să le vedem și noi cum arată. Rămînea deci, să-l credem pe cuvînt și, pînă una alta, fiind vremea mesei, l-am invitat să prînzească cu noi, lucru ce l-a primit bucuros. Și-a ales singur locul la masă între două studente, s-a servit fără mofturi din sărăcăcioasa noastră mîncare. Ne-a lăudat foarte mult berea (singura băutură, de care făcusem rost cu mare greutate) și, ca dovadă că spune adevărul, a băut vreo cîteva sticle și, înfierbîntîndu-se, a poftit să-i cîntăm ceva. I-am cîntat cîntecele studențești și populare care ne-au venit în minte. L-am rugat la rîndu-ne să ne cînte și dînsul, lucru ce l-a făcut fără multe rugăminți. A cîntat un cîntec popular rusesc, frumos, dar atît de tare că vibrau geamurile. Ne-a mărturisit că se simte întinerit între noi, a strîns mina celor din jur, a sărutat studentele și, în urările noastre, a plecat să cultive mai departe hibridul peren, cu rădăcini de pir și spic de grîu, spre fericirea omenirii înfometate.
În timp ce noi petreceam cu academicianul Tîțîn în sala de mese, afară se petrecu un incident neașteptat. Pe fațadele principalelor clădiri ale Facultații apăruseră ca din senin vreo șapte drapele maghiare. Fluturau în vînt, în timp ce în curtea Facultății se plimbau cu bastoanele de cauciuc vreo zece polițai. Primul care le văzu a fost profesorul de chimie, Bodea. Ca să nu producă zarvă, a venit în sala de mese și calm a rugat să iaăa zece studenți. Crezînd că-i vorba de ceva de ridicat ieșiră cam zece ce se credeau mai solizi.