danielacapitan.blogspot.com
marcelcapitan.blogspot.com
Calculul taxei de timbru se face de către organul care prestează serviciul, în cazul acțiunilor în justiție de către instanțele judecătorești.
Taxa de timbru stabilită trebuie achitată anticipat, înainte de primirea și înregistrarea actului, de către persoana care se adresează instanței cu acțiune de chemare în judecată, cu cerere de repunere pe rol a unei cauze suspendate sau care exercită o cale de atac, etc.
În 1 aprilie 2011 registratoarea judecătoriei Alba Iulia a primit și înregistrat contestația la executare împotriva executării silite a sent. adm. nr. 1217/2010 din 1 iunie 2010, pronunțată de tribunalul Alba în dosarul nr. 2213/107/2010, înainte ca judecătorul de serviciu să stabilească taxa de timbru, care trebuia achitată anticipat.
Probele
Procesul civil fiind, de regulă, un proces contencios, nu poate fi soluționat numai pe baza afirmațiilor părților, judecătorul putînd să-și formuleze convingerea pe baza probelor administrate.
Ca urmare, probele au o importanță deosebită în soluționarea pricinii cu care a fost sesizată instanța civilă, întrucît fără probe este practic imposibilă darea hotărîrii, fără a se dovedi ceea ce se afirmă.
Numai administrînd corect și în totalitate probele, judecătorul poate să cunoască raporturile reale dintre părți, faptele care au generat conflictul dintre acestea, și apoi, pe baza probelor administrate, să aplice corect legea la cazul cercetat.
Motivarea hotărîrii – în care judecătorii trebuie să demonstreze în mod logic deplina concordanță dintre soluția din cauza respectivă și realitate. Motivarea trebuie să fie clară și simplă, precisă, concisă și fermă.
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnata Daniela Căpitan, domiciliată în Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et. II, ap. 6, jud. Alba,
Declar:
RECURS
împotriva sent. civ. nr. 2060 /2011 din 15 aprilie 2011 pronunțată de judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 3135/176/2011, intimată fiind primăria orașului Zlatna cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12, jud. Alba, pe care vă rog să-l admiteți, să casați hotărîrea atacată și să trimiteți cauza aceleași instanțe în vederea rejudecării cu procedură legal îndeplinită.De asemenea, urmează ca intimata să fie obligată să-mi plătească cheltuielile de judecată pe care le voi face cu acest proces.
Motive:
În fapt, prin acțiunea înregistrată la 4 martie 2010 m-am plîns la tribunalul Alba împotriva primăriei orașului Zlatna cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12, jud. Alba, pentru că încalcă Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.Am cerut admiterea plîngerii și obligarea pîrîtei să-mi furnizeze informațiile de interes public solicitate.
Am cerut primăriei documentele contractele de împrumut pentru sumele avansate din depozitul special constituit de consiliul local al orașului Zlatna, pentru realizarea locuințelor blocului S9-S9' din Zlatna, Piața Unirii, nr. 4, jud. Alba, încheiate cu persoanele fizice prevăzute în art. 7 din Legea nr. 114/1996, legea locuinței, prin administratorul delegat de către autoritatea publică locală, potrivit normelor legale în vigoare.
Art. 7. – Consiliile locale pot realiza din depozitele special constituite locuințe cu suprafețele construite prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, exercitînd controlul asupra prețului de vînzare, în vederea înlesnirii accesului la proprietate pentru unele categorii de persoane, în următoarea ordine de prioritate:
a) tinerii căsătoriți care la data contractării locuinței, au, fiecare, vîrsta de pînă la 35 de ani;
b) persoanele care beneficiază de facilități la cumpărarea sau construirea unei locuințe, potrivit prevederilor Legii nr. 42/1990, republicată;
c) persoanele calificate din agricultură, învățămînt, sănătate, administrație publică și culte, care își stabilesc domiciliul în mediul rural;
d) alte categorii de persoane stabilite de consiliile locale.
Persoanele din categoriile menționate la lit. a) – c) beneficiază de o subvenție de la bugetul de stat, în limitele prevederilor bugetare anuale, în raport cu venitul, de pînă la 30% din valoarea locuinței, la data contractării, precum și de plata în rate lunare, pe termen de 20 de ani, a diferenței față de prețul final al locuinței, după ce s-au scăzut subvenția și avansul minim obligatoriu de 10% din valoarea locuințelor la data contractării, achitat de contractant.
Persoanele prevăzute la lit. d) beneficiază de plata în rate lunare, în termen de 20 de ani, a diferenței față de prețul final al locuinței, după ce s-a scăzut avansul minim obligatoriu de 30% din valoarea locuinței la data contractării, achitat de contractant.
Dobînda la suma avansată din depozitul special, care se restituie în rate, este de 5% anual.
În cazul nerestituirii la termenele stabilite a ratelor scadente, se va plăti o dobîndă de 10% anual asupra acestor rate.
Autoritățile publice locale, prin administratorii delegați de aceștia, vor încheia cu persoanele fizice prevăzute în prezentul articol contracte de împrumut pentru sumele avansate din depozitul special, potrivit normelor legale în vigoare.
Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.
În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plîngere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale. Hotărîrea tribunalului este supusă recursului.
Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă.
Atît plîngerea, cît și apelul se judecă în instanță în procedură de urgență și sînt scutite de taxa de timbru. (art. 1, 22 alin. 1, 2, 3, 4, 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public)
DISPOZIȚIILE LEGALE CARE INTERESEAZĂ ORDINEA PUBLICĂ SÎNT, ÎN TOTALITATEA LOR, NORME IMPERATIVE, DE LA CARE NU SE POATE DEROGA PRIN CONTRACT, SUB SANCȚIUNEA NULITĂȚII ABSOLUTE. VOM CUPRINDE AICI TOTALUL NORMELOR JURIDICE ȘI AL PRINCIPIILOR GENERALE ALE DREPTULUI, CARE CONSACRĂ ORÎNDUIREA SOCIALĂ ȘI ECONOMICĂ.
Nu am fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege în dosarul nr. 2213/107/2010 al tribunalului Alba, cu termen de judecată la data de 20 aprilie 2010.
Art. 85 C. proc. civ. prevede că „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
În același scop, art. 107 obligă instanța să dispună amînarea judecății ori de cîte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulității.
PENTRU JUDECAREA PROCESULUI CIVIL ESTE OBLIGATORIU CA PĂRȚILE SĂ FIE CITATE LEGAL, ȘI NU CA ELE SĂ FIE PREZENTE ÎN INSTANȚĂ.
DISPOZIȚIILE LEGALE REFERITOARE LA CITARE AU CARACTER IMPERATIV, NERESPECTAREA LOR ATRĂGÎND NULITATEA HOTĂRÎRII PRONUNȚATE ȘI CASAREA EI CU TRIMITERE SPRE REJUDECARE.
Citația trebuie să cuprindă:
- numărul și data emiterii citației, precum și numărul dosarului;
- anul, luna, ziua și ora la care cel citat trebuie să fie prezent în instanță;
- arătarea instanței și sediul acesteia, precum și locul (unde urmează să se desfășoare procesul); - numele și domiciliul (cel real sau ales de părți), ori reședința unde locuiește de fapt, și calitatea celui citat;
- numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii;
- parafa președintelui instanței și semnătura grefierului.
CITAȚIA EMISĂ LA 16 MARTIE 2010 DE TRIBUNALUL ALBA NU CUPRINDE NUMĂRUL CITAȚIEI, SEDIUL PĂRȚII POTRIVNICE ȘI FELUL PRICINII.
Față de starea de fapt enunțată, am cerut domnului președinte al judecătoriei Alba Iulia, să admită contestația, să anuleze formele de executare și pînă la soluționarea contestației să dispună suspendarea executării sale.
Fiind vorba de un caz urgent, am cerut în baza art. 401 suspendarea executării înainte de orice înfățișare.
În drept, mi-am întemeiat contestația pe dispozițiile art. 399 ̶ 401 C. proc. civ.
În 1 aprilie 2011 am depus contestația în trei exemplare pentru a se comunica intimatei și terțului poprit odată cu citația.
Am anexat chitanța de plată a taxei de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
Cît privesc motivele de recurs ele sînt prevăzute de dispozițiile art. 304¹ C. proc. civ.
De aceea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., vă rog să admiteți recursul, să casați hotărîrea atacată și să trimiteți cauza aceleași instanțe în vederea rejudecării cu procedură legal îndeplinită.
În drept, îmi intemeiez recursul pe dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ.
Dovada motivelor o fac cu actele existente în dosar.
Depun recursul în trei exemplare.
Anexez chitanța de plată a sumei de 5 lei, reprezentînd taxa de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Data depunerii
30 mai 2011
Semnătura
Căpitan
DOMNULUI PREȘEDINTE AL TRIBUNALULUI ALBA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu