miercuri, 4 septembrie 2013

DOMNULE PREȘEDINTE, Subsemnata Daniela Căpitan, asistentă medicală principală la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, domiciliată în Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et. II, ap. 6, jud. Alba, cer reexaminarea încheierii nr. 2296/CC/2013 din 6 august 2013 pronunțată de judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 4472/176/2013 și revenirea asupra măsurii anulării pentru că aceasta a fost dispusă eronat. Anexez documenteData depunerii 5 septembrie 2013 Semnătura Căpitan, DOMNULUI PREȘEDINTE AL JUDECĂTORIEI ALBA IULIA



Cererea de chemare în judecată



Art. 200

Verificarea cererii şi regularizarea acesteia



(4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitînd motivat să se revină asupra măsurii anulării.

(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(6) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).

(7) În caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit.




DOMNULE PREȘEDINTE,



Subsemnata Daniela Căpitan, asistentă medicală principală la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, domiciliată în Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et. II, ap. 6, jud. Alba, cer reexaminarea încheierii nr. 2296/CC/2013 din 6 august 2013 pronunțată de judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 4472/176/2013 și revenirea asupra măsurii anulării pentru că aceasta a fost dispusă eronat.

Anexez documente.



Data  depunerii

5 septembrie 2013
Semnătura
Căpitan 



DOMNULUI PREȘEDINTE AL JUDECĂTORIEI ALBA IULIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu