România are 7 servicii de securitate, în timp ce media europeană este de 3 servicii, existînd chiar state, precum Finlanda, Grecia, Irlanda sau Slovenia, care se mulțumesc cu un singur serviciu secret.
Bugetele alocate celor 7 servicii, în special pentru SRI, SIE, serviciul de pază și protecție (SPP) și serviciul de telecomunicații speciale au crescut de 4–8 ori, din 2000 pînă în 2008. Chiar și în anii de criză 2009 și 2010 bugetele serviciilor au continuat să se umfle. STS a primit cu 40% mai mult în 2010, față de 2009, SIE cu 1,52% mai mult, SRI cu 1% mai mult. În total, SRI, SIE, SPP și STS au primit alocări bugetare de peste 2 miliarde de lei, mai mult decît ministerele afacerilor externe, culturii și comunicațiilor la un loc (cu alocări totale de 1,8 miliarde). De menționat că cele mai mari cheltuieli ale serviciilor sînt salariale, iar acestea cresc, în 2010, față de 2009, în vreme ce, în restul sectoarelor bugetare, cheltuielile de personal scad. SRI chiar a scos, recent, la concurs, 100 de „posturi libere”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu