luni, 4 iulie 2011

Pentru că a încălcat grav legea, mă plîng împotriva judecătoarei Bogdan la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie București,...



„Înregistrat la SC SERV COM Zlatna SA
Nr. 463 din 17.03.2000
CONTRACT-CADRU DE ÎNCHIRIERE*)
pentru suprafețele cu destinație de locuință
...
________________
*) Utilizat pentru închirierea locuințelor sociale și a celor de necesitate.
**) Cota-parte pe care o suportă chiriașul se va recalcula ori de cîte ori apar modificări ale veniturilor acestuia potrivit prevederilor art. 45 din Legea nr. 114/1996. Diferența pînă la chiria nominală se va suporta din bugetul local.” (Contract-cadru de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință, utilizat pentru închirierea locuințelor sociale și a celor de necesitate, cota-parte pe care o suportă chiriașul se va recalcula ori de câte ori apar modificări ale veniturilor acestuia potrivit prevederilor art. 45 din Legea nr. 114/1996, diferența până la chiria nominală se va suporta din bugetul local, înregistrat la SC Serv Com Zlatna SA nr. 463 din 17 martie 2000)
„Fiind reziliat contractul în baza căruia pârâtul locuia în apartamentul – locuință socială, în baza principiului accesorium seqvitur principale,...” (România, judecătoria Alba Iulia, județul Alba, dosar nr. 7424/2002, sentința civilă nr. 444/2003, ședința publică din 13 februarie 2003, președintă – Mureșan Monica – judecătoare, Culda Elena – grefier)
„Fiind reziliat contractul în baza căruia pârâtul locuia în apartamentul – locuință socială, în baza principiului accesorium seqvitur principale,...” (România, tribunalul Alba, secția civilă, dosar nr. 2246/2003, decizia civilă nr. 544/A/2003, ședința publică din 17 iunie 2003, președintă Gașpar Daniela – judecătoare, Rusu Elena – judecătoare, Ciobota Emilia – grefier)
„Locuința situată în Zlatna, str. Piața Unirii, nr. 4, Bl. S9-S9', sc. B, et. IV, ap. 24 nu este cuprinsă în Inventarul domeniului public al orașului Zlatna, aprobat prin HG 974/2002, ca locuință socială sau de necesitate.” (România, județul Alba, orașul Zlatna, primăria, nr. 5490 din 17 iulie 2003, Adeverință)
„Piritului i-a fost inchiriata o locuinta sociala in Zlatna, bl. S9S9', AP. 24, fiind chemat in Judecata pentru incalcarea dispozitiilor - art. 24,25 din Legea 114/S9,...” (Recurs împotriva deciziei civile nr. 544 din 17 iunie 2003 a tribunalului Alba pronunțată în dosarul civil nr. 2246/2003, declarat de reprezentanții legali sing. Nistor Ionel, director și ec. Novăcean Magdalena, contabil-șef, ai societății comerciale a consiliului local Zlatna, în 22 iulie 2003, România, tribunalul Alba)
„Examinând actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele:
La data de 17.03.2000, pârâta în calitate de proprietar și reclamantul în calitate de chiriaș, au încheiat contractul de închiriere nr. 463/17.03.2000 cu privire la imobilul situat în Zlatna, Piața Unirii, nr. 4, Bl. S9-S9/1, Sc. B et. IV ap. 24.” (România, judecătoria Alba Iulia, județul Alba, dosar nr. 4938/2003, sentința civilă nr. 2731/2003, ședința publică din 7 noiembrie 2003, președintă – Muntean Gianina – judecătoare, Pleșa Magdalena – grefier)
„... și să se dispună: rezilierea contractului de închiriere nr. 463/2000, încheiat între reclamanta SC Serv Com Zlatna SA în calitate de administrator al fondului imobiliar ce aparține domeniului public din patrimoniul Consiliului Local al orașului Zlatna...” (România, judecătoria Alba Iulia, dosar nr. 3303/176/2007, sentința civilă nr. 623/2010, ședința publică din 2 februarie 2010, președinte Cotea Felician Sergiu, grefier Vasile Daniela)
JUDECĂTÓR, -OÁRE, judecători, -oare, s. m. și f. 1. Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri. (DEX online)
CORÚPT, -Ă, corupți, -te, adj. (Despre oameni) Care se abate de la morală. (DEX online)
Cerem înapoi bunurile sechestrate în apartamentul din care am fost evacuați ilegal, de către executorul judecătoresc Sapta Florian, la cererea primarului Ponoran Silviu, a consilierului juridic Todorescu Aurel și a inginerului Vințan Petru, în data de 6 aprilie 2011.
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnații Daniela Căpitan, asistentă medicală principală la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, domiciliată în Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et. II, ap. 6, jud. Alba, și Marcel Ioan Căpitan, domiciliat în Zlatna, Piața Unirii, nr. 5, bl. 1, sc. A, et. II, ap. 7, jud. Alba,
Declarăm:
RECURS
împotriva sent. civ. nr. 2816/2011 din 2 iunie 2011 a judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosarul nr. 3136/176/2009, intimată fiind primăria orașului Zlatna cu sediul în Zlatna, str. Calea
Moților, nr. 12, jud. Alba, pe care vă rugăm să-l admiteți, să casați hotărîrea atacată și să trimiteți cauza aceleași instanțe în vederea rejudecării cu procedură legal îndeplinită.
De asemenea, urmează ca intimata să fie obligată să ne plătească cheltuielile de judecată pe care le vom face cu acest proces.
Motive:
În fapt, prin contestația la executare împotriva executării silite a sent. civ. nr. 623/2010 din 2 februarie 2010, pronunțată de judecătoria Alba Iulia, învestită cu formulă executorie, la cererea intimatei primăria orașului Zlatna, cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12, jud. Alba, în dosar execuțional nr. 49/2011 al biroului executorului judecătoresc Sapta Florian, înregistrată în 1 aprilie 2011 la judecătoria Alba Iulia, am cerut suspendarea executării, admiterea contestației, anularea formelor de executare, restituirea taxei de timbru în valoare de 10 lei și intimata să fie obligată să ne plătească cheltuielile de judecată pe care le vom face cu acest proces.
În 18 aprilie 2011 judecătoria Alba Iulia emite citație în dosarul nr. 3136/176/2011 și ne cheamă în ziua de 12 mai 2011, în calitate de contestatari, în proces cu primăria orașului Zlatna, în calitate de intimată, pentru fond – contestație la executare.
Cu un exemplar din întîmpinare, cu mențiunea să facem dovada achitării taxei judiciare de timbru de 194 lei și a timbrului judiciar de 3 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, și cu mențiunea să dovedim că am achitat cauțiunea în sumă de 639,20 lei aferentă capătului de cerere privind suspendarea, fără ca instanța să arate cum a stabilit taxa de timbru și cauțiunea.
Calculul taxei de timbru se face de către organul care prestează serviciul, în cazul acțiunilor în justiție de către instanțele judecătorești.
Taxa de timbru stabilită trebuie achitată anticipat, înainte de primirea și înregistrarea actului, de către persoana care se adresează instanței cu acțiune de chemare în judecată, cu cerere de repunere pe rol a unei cauze suspendate sau care exercită o cale de atac, etc.
În 1 aprilie 2011 registratoarea judecătoriei Alba Iulia a primit și înregistrat contestația la executare împotriva executării silite a sent. civ. nr. 623/2010 din 2 februarie 2010, pronunțată de judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 3303/176/2007, înainte ca judecătorul de serviciu să stabilească taxa de timbru, care trebuia achitată anticipat.
Am cerut domnului președinte al judecătoriei Alba Iulia, să amîne judecarea procesului, din lipsă de timp. Mi-am întemeiat cererea pe dispozițiile art. 157 C. proc. civ. Am anexat înștiințare pentru selecție. Cererea am depus-o la judecătorie în 10 mai 2011.
Am depus la judecătorie în 11 mai 2011:
- copie după scrisoare de confirmare de la referentul juridic A. Arghir, 24 martie 2011, CEDO,
- copie după scrisoare de confirmare de la referentul juridic A. Arghir, 18 aprilie 2011, CEDO,
- copie după referatul nr. 153/VIII/1/2011 al doamnei procuror șef serviciu Boer Liana, a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba Iulia, din 14 aprilie 2011,
- copie după contestație în anulare împotriva dec. civ. nr. 207/A/2010 din 29 octombrie 2010, pronunțată de tribunalul Alba, în dosarul nr. 3303/176/2007, intimați fiind SC Serv Com Zlatna SA cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 24-26, jud. Alba, primăria orașului Zlatna SPGC cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12, jud. Alba și consiliul local al orașului Zlatna cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12, jud. Alba, pentru motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ. Contestația în anulare a fost înregistrată la tribunalul Alba în 6 mai 2011. Am cerut domnului președinte al curții de apel Alba Iulia admiterea contestației, anularea hotărîrii atacate și reluarea judecății, de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei noi hotărîri neviciate. De asemenea, am cerut ca intimații să fie obligați să ne plătească cheltuielile de judecată pe care le vom face cu acest proces.
- taxa judiciară de timbru în valoare de 194 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei,
- cauțiune în valoare de 639,2 lei.
În 19 mai 2011, în calitate de reclamanți, în proces cu SC Serv Com Zlatna SA cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 24-26, jud. Alba, primăria orașului Zlatna SPGC cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12, jud. Alba și consiliul local al orașului Zlatna cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12, jud. Alba, în dosarul nr. 6073/107/2011 al tribunalului Alba, cu termen de judecată la data de 27 mai 2011, am cerut domnului președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție București, strămutarea judecării procesului pentru motive de bănuială legitimă, de la tribunalul Alba la o altă instanță egală în grad, cu refacerea actelor de procedură săvîrșite pînă atunci.
Pînă la soluționarea cererii, am rugat pe domnul președinte să suspende judecarea pricinii, fără citarea părților.
În 27 mai 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție București emite citație în dosarul nr. 4365/1/2011 și ne cheamă în ziua de 1 iulie 2011, în calitate de petenți, în proces cu SC Serv Com Zlatna SA, în calitate de intimată, primăria orașului Zlatna SPGC, în calitate de intimată și alții, pentru fond – strămutare, și în cazul în care nu ne putem înfățișa la proces, avem posibilitatea de a solicita, prin cerere scrisă, judecarea cauzei în lipsă.
În 30 mai 2011 tribunalul Alba emite citație în dosarul nr. 6073/107/2011 și ne cheamă în ziua de 10 iunie 2011, în calitate de reclamanți, în proces cu SC Serv Com Zlatna SA, primăria orașului Zlatna SPGC și consiliul local al orașului Zlatna, în calitate de pîrîți, pentru contestație în anulare – apel – reziliere contract.
În 10 iunie 2011, în calitate de reclamanți în dosarul nr. 6073/107/2011 al tribunalului Alba, cu termen de judecată la data de 10 iunie 2011, am cerut domnului președinte suspendarea judecării pricinii, pînă la soluționarea cererii de strămutare a judecării procesului, pentru motive de bănuială legitimă, de la acea instanța la o altă instanță egală în grad, cu refacerea actelor de procedură săvîrșite pînă atunci.
Am anexat copie după citația emisă la 27 mai 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție București și citația emisă la 30 mai 2011 de tribunalul Alba.
Am cerut domnului președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție București, judecarea cauzei și în lipsa noastră, conform prevederilor art. 242 Cod de procedură civilă.
Am anexat:
- factura nr. MAN00008931 din 30 mai 2011,
- plîngere penală împotriva numitului Ponoran Silviu, primarul orașului Zlatna,
- cerere de înapoiere a bunurilor sechestrate în apartamentul din care am fost evacuați ilegal,
- cerere de audiență,
- factura nr. 95 din 20 iunie 2011.
Cererea am trimis-o prin poștă în 28 iunie 2011.
Președinta instanței, Bogdan Denisa Flavia, nu a suspendat executarea, nu a admis contestația, nu a anulat formele de executare, nu ne-a restituit taxa de timbru, nici cauțiunea depusă și nu a obligat intimata să ne plătească cheltuielile de judecată pe care le-am făcut cu acest proces.
În ședința publică din 2 iunie 2011 judecătoarea Bogdan ne-a obligat să plătim intimatei suma de 180,29 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cerem înapoi bunurile sechestrate în apartamentul din care am fost evacuați ilegal, de către executorul judecătoresc Sapta Florian, la cererea primarului Ponoran Silviu, a consilierului juridic Todorescu Aurel și a inginerului Vințan Petru, în data de 6 aprilie 2011.
Cu toate că noi am contestat executarea silită, am fost siliți de către executorul Sapta, consilierul juridic Todorescu și polițiștii care îi însoțeau, să predăm apartamentul pe care l-am închiriat în anul 2000 de la consiliul local Zlatna în vederea cumpărării.
În apartament au rămas în custodia primăriei următoarele bunuri:
- televizor color,
- mașină de spălat cu înaltă presiune,
- pătuțul și bicicleta fiului nostru, Marcel,
- bicicleta fiicei noastre, Marciana,
- un fotoliu și o canapea,
- schiurile și bețele de schi ale subsemnatului.
În apartament plouă pentru că primăria nu a reparat acoperișul, iar bunurile noastre se degradează.
Pentru că a încălcat grav legea, mă plîng împotriva judecătoarei Bogdan la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie București, Direcţia Naţională Anticorupţie.
Intimații ne-au chemat în judecată pentru reziliere contract, acțiune care s-a admis; am fost evacuați din apartamentul 24, bloc S9-S9', sc. B, et. IV, Piața Unirii, nr. 4, Zlatna, jud. Alba, am fost obligați să plătim intervenientei primăria orașului Zlatna sumele de 1973,11 lei reprezentînd chirie și 638,40 lei penalități de întîrziere la plata chiriei, precum și suma lunară de 107,62 lei reprezentînd chirie începînd cu luna aprilie 2008 pînă la data predării apartamentului.
Judecata pricinilor se suspendă de drept:..., prin declararea în stare de faliment a uneia din părți, cînd falitul trebuie să fie reprezentat prin judecătorul sindic. (art. 243 alin. 5 Cod procedură civilă)
Am formulat cerere de suspendare a judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă, pînă cînd hotărîrile pronunțate în dosarele nr. 4898/176/2009, nr. 775/107/2009, nr. 4326/107/2009 și nr. 7584/176/2009 care motivează suspendarea, devin irevocabile.
Instanța de fond nu a suspendat procesul în 26 ianuarie 2010.
ÎNCHEIEREA PRIN CARE S-A RESPINS CEREREA DE RECUZARE SE POATE ATACA NUMAI ODATĂ CU FONDUL.
Cînd instanța superioară constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță (art. 34 alin. ultim C. proc. civ.).
Am formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului Cotea Felician, președintele completului de judecată, pentru că îi lipsește spiritul de imparțialitate necesar pentru soluționarea cauzei.
Cererea de recuzare a fost respinsă în camera de consiliu în 26 octombrie 2009.
Mi s-a aplicat o amendă judiciară în cuantum de 50 lei, pentru formularea cu rea credință a cererii de recuzare.
Prin acțiunea înregistrată la 13 ianuarie 2009 m-am plîns la tribunalul Alba împotriva primăriei orașului Zlatna cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12, jud. Alba, pentru că încalcă Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Am cerut primăriei documentul inventarierea blocurilor de locuințe aflate în diverse stadii de execuție în anul 1997 în orașul Zlatna, jud. Alba:
DEZVOLTAREA CONSTRUCȚIEI DE LOCUINȚE
Locuințe care se construiesc din depozitele special
constituite la nivelul consiliilor locale
În aplicarea prevederilor art. 62 din lege, consiliile județene și consiliul general al municipiului București, împreună cu consiliile locale, vor stabili în termen de 30 de zile de la publicarea prezentelor norme metodologice, lista blocurilor de locuințe aflate în diferite stadii de execuție.
Inventarierea blocurilor de locuințe se va face pe fiecare comună, oraș, municipiu și pe sectoarele municipiului București cu prezentarea stadiilor fizice și a valorilor estimative pentru lucrările rămase de executat, potrivit modelului din anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice. Acest inventar, precum și lista blocurilor de locuințe a căror execuție se va realiza în continuare potrivit Ordonanței guvernului nr. 19/1994, aprobată și modificată prin Legea nr. 82/1995, vor fi transmise prin grija consiliilor județene și a consiliului general al municipiului București, ministerului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, în vederea definitivării Programului de finalizare a locuințelor.
Blocurile de locuințe necuprinse în programul întocmit în baza prevederilor Normelor metodologice nr. 30501/1970/MC/1994 pentru punerea în aplicare a Ordonanței guvernului nr. 19/1994 se pot finaliza în condițiile prevăzute de art. 7 din lege.
În scopul asigurării fondurilor necesare finanțării executării construcțiilor de locuințe care se construiesc în baza prevederilor art. 7 din lege, consiliile locale, la fundamentarea proiectelor de bugete locale anuale, vor prevedea pentru fiecare dintre construcțiile respective sumele aferente. (pct. 8, 9 alin. 1 din Hotărîrea guvernului României nr. 446/1997 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996)
Dezvoltarea construcției de locuințe
Locuințe proprietate personală realizate cu sprijin
financiar de la bugetul de stat
În aplicarea prevederilor art. 62 din lege, lista cuprinzînd blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție este cea stabilită de consiliile județene și de consiliul general al municipiului București, în baza propunerilor consiliilor locale, pînă la data de 21 octombrie 1996.
Lista cuprinzînd blocurile de locuințe pe fiecare comună, oraș, municipiu și pe sectoarele municipiului București, cu prezentarea stadiilor fizice și a valorii lucrărilor, potrivit modelului prezentat în anexa 1, precum și lista cuprinzînd blocurile de locuințe a căror execuție se realizează în continuare potrivit O.G. 19/1994, aprobată și modificată prin Legea 82/1995, se transmit ministerului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, în vederea întocmirii programelor anuale de construcție și, respectiv, de finalizare a locuințelor. În lista întocmită conform modelului prezentat în anexa 1 se înscriu toate blocurile de locuințe care se realizează cu finanțare conform art. 7-9 din lege, indiferent de sursele de finanțare utilizate.
Normele metodologice nr. 30 501/1970/MC/1994 pentru punerea în aplicare a prevederilor O.G. 19/1994, modificate și completate prin H.G. 160/1999, se aplică în continuare pentru finalizarea lucrărilor la locuințele care se realizează în baza O.G. 19/1994.
Blocurile de locuințe necuprinse în programul întocmit în baza normelor metodologice prevăzute la alin. (3) se pot finaliza în condițiile prevăzute la art. 7 sau 38 din lege.
În scopul asigurării fondurilor necesare pentru finanțarea executării construcțiilor de locuințe în baza prevederilor art. 7 din lege, la fundamentarea proiectelor de bugete locale anuale consiliile locale vor prevedea pentru fiecare dintre construcțiile respective sumele aferente, pe surse de finanțare, inclusiv sumele necesare să fie alocate în completare de la bugetul de stat.
În susținerea sumelor solicitate pentru alocațiile de la bugetul de stat conform modelului prezentat în anexa 1, consiliile locale vor prezenta separat sumele necesare pentru terminarea locuințelor începute de cele necesare pentru construcțiile noi.
Consiliile locale vor aproba listele cuprizînd construcțiile de locuințe care urmează să se realizeze din fondurile aflate în conturile deschise la trezoreria statului.
Listele cuprinzînd construcțiile de locuințe, în care se vor preciza numărul, structura după mărime și amplasamentul acestora, vor fi afișate la sediul primăriei.
În vederea soluționării cererilor privind construirea sau cumpărarea unor locuințe din cele care se realizează în condițiile art. 7 din lege, autoritățile administrației publice locale vor stabili măsuri pentru luarea în evidență și pentru analiza solicitărilor primite din partea cetățenilor. În acest scop vor stabili și vor da publicității locul de primire a solicitărilor și actele justificative necesare.
Anexa nr. 1
la normele metodologice
CONSILIUL JUDEȚEAN................................................
(CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI)
LISTA
cuprinzînd locuințele propuse să fie finanțate conform art. 7-9 din Legea locuinței nr. 114/1996 în anul .................
(art. 5, 6, 9, 13 alin. 1 din Hotărîrea guvernului României 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței 114/1996)
Am cerut domnului președinte al tribunalului Alba să admită plîngerea și să oblige pîrîta
să-mi furnizeze informațiile de interes public solicitate.
Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.
În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plîngere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.
Hotărîrea tribunalului este supusă recursului.
Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă.
Atît plîngerea, cît și apelul se judecă în instanță în procedură de urgență și sînt scutite de taxa de timbru. (art. 1, 22 alin. 1, 2, 3, 4, 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public)
Citațiile emise la 22 ianuarie, 11 februarie, 11 martie 2009 de tribunalul Alba nu cuprind numerele citațiilor, numele și sediul părții potrivnice, și felul pricinii.
Art. 85 C. proc. civ. prevede că „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
În același scop, art. 107 obligă instanța să dispună amînarea judecății ori de cîte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulității.
Citația trebuie să cuprindă:
- numărul și data emiterii citației, precum și numărul dosarului;
- anul, luna, ziua și ora la care cel citat trebuie să fie prezent în instanță;
- arătarea instanței și sediul acesteia, precum și locul (unde urmează să se desfășoare procesul);
- numele și domiciliul (cel real sau ales de părți), ori reședința unde locuiește de fapt, și calitatea celui citat;
- numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii;
- parafa președintelui instanței și semnătura grefierului.
Instanța de fond era obligată să dispună amînarea judecății și în 24 martie 2009.
Acțiunea s-a respins.
Împotriva sentinței administrative nr. 288/CAF/2009 din 24 martie 2009 a tribunalului Alba, pronunțată în dosarul nr. 129/107/2009, am declarat recurs și am cerut domnului președinte al curții de apel Alba Iulia să-l admită, să caseze hotărîrea atacată și să trimită cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării cu procedură legal îndeplinită.
Am cerut și cheltuieli de judecată.
Citația emisă la 4 iunie 2009 de curtea de apel Alba Iulia nu cuprinde numărul citației, numele și sediul părții potrivnice, și felul pricinii.
Recursul a fost respins în data de 30 iunie 2009.
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și oblligațiilor sale cu caracter civil,... (art. 6 Dreptul la un proces echitabil, Convenția Europeană a Drepturilor Omului)
COUR EUROPÉENNE DES DROITS DE L'HOMME
Doamnei Daniela Căpitan, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et. II, ap. 6, Alba Iulia, jud. Alba, România,
CAMERA A TREIA
Cererea nr. 8004/07 Căpitan c/România Strasbourg, 6 noiembrie 2009
Doamnă, confirm primirea scrisorii dumneavoastră...
Primiți, vă rog, doamnă, asigurarea distinsei mele considerații.
Referent juridic,
A. Arghir
Prin acțiunea înregistrată la 26 ianuarie 2009 m-am plîns la tribunalul Alba împotriva consiliului județean Alba cu sediul în Alba Iulia, Piața I.C.Brătianu, nr. 1, jud. Alba, pentru că încalcă Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Am cerut consiliului județean documentul inventarierea blocurilor de locuințe aflate în diverse stadii de execuție în anul 1997 în orașul Zlatna, jud. Alba:
DEZVOLTAREA CONSTRUCȚIEI DE LOCUINȚE
Locuințe care se construiesc din depozitele special
constituite la nivelul consiliilor locale
În aplicarea prevederilor art. 62 din lege, consiliile județene și consiliul general al municipiului București, împreună cu consiliile locale, vor stabili în termen de 30 de zile de la publicarea prezentelor norme metodologice, lista blocurilor de locuințe aflate în diferite stadii de execuție.
Inventarierea blocurilor de locuințe se va face pe fiecare comună, oraș, municipiu și pe sectoarele municipiului București cu prezentarea stadiilor fizice și a valorilor estimative pentru lucrările rămase de executat, potrivit modelului din anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice. Acest inventar, precum și lista blocurilor de locuințe a căror execuție se va realiza în continuare potrivit Ordonanței guvernului nr. 19/1994, aprobată și modificată prin Legea nr. 82/1995, vor fi transmise prin grija consiliilor județene și a consiliului general al municipiului București, ministerului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, în vederea definitivării Programului de finalizare a locuințelor.
Blocurile de locuințe necuprinse în programul întocmit în baza prevederilor Normelor metodologice nr. 30501/1970/MC/1994 pentru punerea în aplicare a Ordonanței guvernului nr. 19/1994 se pot finaliza în condițiile prevăzute de art. 7 din lege.
În scopul asigurării fondurilor necesare finanțării executării construcțiilor de locuințe care se construiesc în baza prevederilor art. 7 din lege, consiliile locale, la fundamentarea proiectelor de bugete locale anuale, vor prevedea pentru fiecare dintre construcțiile respective sumele aferente. (pct. 8, 9 alin. 1 din Hotărîrea guvernului României nr. 446/1997 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996)
Dezvoltarea construcției de locuințe
Locuințe proprietate personală realizate cu sprijin
financiar de la bugetul de stat
În aplicarea prevederilor art. 62 din lege, lista cuprinzînd blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție este cea stabilită de consiliile județene și de consiliul general al municipiului București, în baza propunerilor consiliilor locale, pînă la data de 21 octombrie 1996.
Lista cuprinzînd blocurile de locuințe pe fiecare comună, oraș, municipiu și pe sectoarele municipiului București, cu prezentarea stadiilor fizice și a valorii lucrărilor, potrivit modelului prezentat în anexa 1, precum și lista cuprinzînd blocurile de locuințe a căror execuție se realizează în continuare potrivit O.G. 19/1994, aprobată și modificată prin Legea 82/1995, se transmit ministerului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, în vederea întocmirii programelor anuale de construcție și, respectiv, de finalizare a locuințelor. În lista întocmită conform modelului prezentat în anexa 1 se înscriu toate blocurile de locuințe care se realizează cu finanțare conform art. 7-9 din lege, indiferent de sursele de finanțare utilizate.
Normele metodologice nr. 30 501/1970/MC/1994 pentru punerea în aplicare a prevederilor O.G. 19/1994, modificate și completate prin H.G. 160/1999, se aplică în continuare pentru finalizarea lucrărilor la locuințele care se realizează în baza O.G. 19/1994.
Blocurile de locuințe necuprinse în programul întocmit în baza normelor metodologice prevăzute la alin. (3) se pot finaliza în condițiile prevăzute la art. 7 sau 38 din lege.
În scopul asigurării fondurilor necesare pentru finanțarea executării construcțiilor de locuințe în baza prevederilor art. 7 din lege, la fundamentarea proiectelor de bugete locale anuale consiliile locale vor prevedea pentru fiecare dintre construcțiile respective sumele aferente, pe surse de finanțare, inclusiv sumele necesare să fie alocate în completare de la bugetul de stat.
În susținerea sumelor solicitate pentru alocațiile de la bugetul de stat conform modelului prezentat în anexa 1, consiliile locale vor prezenta separat sumele necesare pentru terminarea locuințelor începute de cele necesare pentru construcțiile noi.
Consiliile locale vor aproba listele cuprizînd construcțiile de locuințe care urmează să se realizeze din fondurile aflate în conturile deschise la trezoreria statului.
Listele cuprinzînd construcțiile de locuințe, în care se vor preciza numărul, structura după mărime și amplasamentul acestora, vor fi afișate la sediul primăriei.
În vederea soluționării cererilor privind construirea sau cumpărarea unor locuințe din cele care se realizează în condițiile art. 7 din lege, autoritățile administrației publice locale vor stabili măsuri pentru luarea în evidență și pentru analiza solicitărilor primite din partea cetățenilor. În acest scop vor stabili și vor da publicității locul de primire a solicitărilor și actele justificative necesare.
Anexa nr. 1
la normele metodologice
CONSILIUL JUDEȚEAN................................................
(CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI)
LISTA
cuprinzînd locuințele propuse să fie finanțate conform art. 7-9 din Legea locuinței nr. 114/1996 în anul .................
(art. 5, 6, 9, 13 alin. 1 din Hotărîrea guvernului României 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței 114/1996)
Am cerut domnului președinte al tribunalului Alba să admită plîngerea și să oblige pîrîtul
să-mi furnizeze informațiile de interes public solicitate.
Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.
În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plîngere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.
Hotărîrea tribunalului este supusă recursului.
Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă.
Atît plîngerea, cît și apelul se judecă în instanță în procedură de urgență și sînt scutite de taxa de timbru. (art. 1, 22 alin. 1, 2, 3, 4, 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public)
Citațiile emise la 29 ianuarie, 20 februarie, 23 februarie 2009 de tribunalul Alba nu cuprind numerele citațiilor, sediul părții potrivnice și felul pricinii.
Art. 85 C. proc. civ. prevede că „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
În același scop, art. 107 obligă instanța să dispună amînarea judecății ori de cîte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulității.
Citația trebuie să cuprindă:
- numărul și data emiterii citației, precum și numărul dosarului;
- anul, luna, ziua și ora la care cel citat trebuie să fie prezent în instanță;
- arătarea instanței și sediul acesteia, precum și locul (unde urmează să se desfășoare procesul);
- numele și domiciliul (cel real sau ales de părți), ori reședința unde locuiește de fapt, și calitatea celui citat;
- numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii;
- parafa președintelui instanței și semnătura grefierului.
Instanța de fond era obligată să dispună amînarea judecății și în 6 martie 2009.
Acțiunea s-a suspendat.
Împotriva încheierii nr. ? din 6 martie 2009 a tribunalului Alba, pronunțată în dosarul nr. 284/107/2009, am declarat recurs și am cerut domnului președinte al curții de apel Alba Iulia să-l admită, să caseze hotărîrea atacată și să trimită cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării cu procedură legal îndeplinită.
Am cerut și cheltuieli de judecată.
Citația emisă la 18 mai 2009 de curtea de apel Alba Iulia nu cuprinde numărul citației, sediul părții potrivnice și felul pricinii.
Recursul a fost respins în data de 16 iunie 2009.
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și oblligațiilor sale cu caracter civil,... (art. 6 Dreptul la un proces echitabil, Convenția Europeană a Drepturilor Omului)
COUR EUROPÉENNE DES DROITS DE L'HOMME
Doamnei Daniela Căpitan, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et. II, ap. 6, Alba Iulia, jud. Alba, România,
CAMERA A TREIA
Cererea nr. 58865/09 Căpitan c/România (II) Strasbourg, 6 noiembrie 2009
Doamnă, confirm primirea formularului dumneavoastră de cerere...
Primiți, vă rog, doamnă, asigurarea distinsei mele considerații.
Referent juridic,
A. Arghir
Către
primăria orașului Zlatna SPGC
Subsemnata Daniela Căpitan, domiciliată în Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et. II, ap. 6, jud. Alba, depun recipisa de consemnare nr. 345404/1 reprezentînd consemnare chirie lunile aprilie, mai, iunie 2009 pentru apartamentul 24 din blocul S9-S9 ̍, sc. B, et. IV, Piața Unirii, nr. 4, Zlatna, jud. Alba, în care locuiesc împreună cu familia din anul 2000.
4 mai 2009
Prin acțiunea înregistrată la 21 mai 2009 m-am plîns la tribunalul Alba împotriva primăriei orașului Zlatna cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12, jud. Alba, pentru că încalcă Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Am cerut primăriei documentul AVIZUL de branșare/racordare definitiv al utilizatorilor de apă din blocul S9-S9', Piața Unirii, nr. 4, Zlatna, jud. Alba.
Recepția lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora – actul prin care investitorul certifică (atestă) realizarea lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, în conformitate cu prevederile contractuale (documentații tehnice de execuție, caiete de sarcini, specificații tehnice etc.) și cu cerințele documentelor oficiale (autorizația de construire, avize ale organelor autorizate, reglementări tehnice aplicabile, cartea tehnică a consrucției etc.) și declară că acceptă să preia lucrările executate și că acestea pot fi date în folosință.
Cartea tehnică a construcției – ansamblul documentelor tehnice referitoare la proiectarea, execuția, recepția, exploatarea și urmărirea comportării în exploatare a construcției și instalațiilor aferente acesteia, cuprinzînd toate datele, documentele și evidențele necesare pentru identificarea și determinarea stării tehnice (fizice) a construcției respective și a evoluției acesteia în timp. (ANEXA nr. 5 la regulament, pct. 1, 5, din HOTĂRÎREA guvernului României nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora)
AVIZ de branșare/racordare – document scris dat de furnizorul de servicii de apă și de canalizare, în legătură cu posibilitățile și condițiile de alimentare cu apă din instalațiile sale a unui consumator, respectiv de preluare în instalațiile sale de canalizare publică a apelor uzate evacuate de utilizator. (HOTĂRÎREA guvernului României nr. 1591/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare)
Prezenta lege stabilește cadrul juridic și instituțional unitar, obiectivele, competențele, atribuțiile și instrumentele specifice necesare înființării, organizării, gestionării, finanțării, exploatării, monitorizării și controlului funcționării serviciilor comunitare de utilități publice.
În înțelesul prezentei legi, serviciile comunitare de utilități publice, denumite în continuare servicii de utilități publice, sînt definite ca totalitatea activităților de utilitate și interes public general, desfășurate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în scopul satisfacerii cerințelor comunităților locale, prin care se asigură următoarele utilități:
a) alimentarea cu apă;
b) canalizarea și epurarea apelor uzate;
c) colectare, canalizarea și evacuarea apelor pluviale.
Serviciile de utilități publice fac parte din sfera serviciilor publice de interes general și au următoarele particularități:
a) au caracter economico-social;
b) răspund unor cerințe și necesități de interes și utilitate publică;
c) au caracter tehnico-edilitar;
d) au caracter permanent și regim de funcționare continuu.
...
Darea în funcţiune a branșamentului de apă se va face după recepţia acestora; la recepţie se vor efectua probele de presiune şi de etanșeitate. Punerea în funcţiune se va face după încheierea contractului de furnizare/utilizare între operator şi utilizator în termenul prevăzut în contract.
Recepţia şi preluarea branșamentului ca mijloc fix se realizează conform legislaţiei în vigoare.
Orice utilizator are dreptul la un aparat de măsurare a consumului pe branșamentul său.
Montarea apometrelor se va face la toţi utilizatorii ca o obligaţie a operatorului, pînă la data de 21 martie 2009, pe baza unui program de contorizare stabilit de autoritatea administraţiei publice locale.
Cantităţile efective de apă furnizate se stabilesc pe baza înregistrărilor contorului de branșament. (art. 1, art. 2, art. 3, ANEXA, REGULAMENT-CADRU al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, art. 1 alin. 2, 3, art. 2 pct. 6, 7, 8, 9, 14, 16, 25, 39, 42, art. 7 alin. 1, art. 9, art. 10, art. 11, art. 12 alin. 1, 2, art. 14, art. 105 alin. 1, 2, art. 108, art. 109 alin. 1, 3, 5, art. 136 alin. 1, 2, 5 din Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 88/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare)
Operatorul are permisiunea de a desfășura activitatea de distribuire a apei potabile
şi/sau industriale, în condiţiile legii, la tarife reglementate, utilizatorilor amplasați pe teritoriul ....... (se trece localitatea unde operatorul urmează să-şi desfăşoare activitatea).
Principalele date aferente utilizatorilor ce fac obiectul serviciului de distribuţie a apei potabile şi/sau industriale sînt cele din anexa nr. ... (se trece numărul anexei care se va completa cu datele din tabelul nr. 6, anexă la prezentul caiet de sarcini-cadru).
Datele aferente contoarelor de apă pe baza cărora se face facturarea cantităţii de apă furnizate sînt cele din anexa nr. ... (se trece numărul anexei care se va completa cu datele din tabelul nr. 7, anexă la prezentul caiet de sarcini-cadru).
Datele aferente utilizatorilor necontorizați sînt cele din anexa nr. ... (se trece numărul anexei care se va completa cu datele din tabelul nr. 8, anexă la prezentul caiet de sarcini-cadru).
Branșamentele şi elementele componente ale acestora sînt prezentate în anexa nr. ... (se trece numărul anexei care se va completa cu datele din tabelul nr. 11, anexă la prezentul caiet de sarcini-cadru).
Planul reprezentînd reţeaua de distribuţie a apei este prezentat în anexa nr. ... (se trece numărul anexei în care se prezintă planul reţelei de distribuţie a apei cu poziționarea obiectelor aparţinînd acesteia). (art. 43, 44, 47, 48 din Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 89/2007 pentru aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare)
Operatorul are următoarele obligaţii:
- să respecte angajamentele asumate prin contractul de furnizare/prestare;
- la fiecare citire a contorului de branșament,..., să lase o înștiințare scrisă din care să reiasă:
a) data și ora citirii;
b) indexul contorului;
c) numele și prenumele cititorului.
Utilizatorul are următoarele drepturi:
- să utilizeze liber şi nediscriminatoriu serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare în condiţiile prevăzute în contract;
- să conteste facturile cînd constată diferenţe între consumul facturat şi cel realizat. (art. 7 pct. 24. 1 lit. a, b, c, art. 8 pct. 1, 2 din Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 90/2007 pentru aprobarea Contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare)
Am cerut domnului președinte al tribunalului Alba să admită plîngerea și să oblige pîrîta să-mi furnizeze informațiile de interes public solicitate.
Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.
În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plîngere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.
Hotărîrea tribunalului este supusă recursului.
Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă.
Atît plîngerea, cît și apelul se judecă în instanță în procedură de urgență și sînt scutite de taxa de timbru. (art. 1, 22 alin. 1, 2, 3, 4, 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public)
Citațiile emise la 25 mai și 25 iunie 2009 de tribunalul Alba nu cuprind numerele citațiilor, sediul părții potrivnice și felul pricinii.
Art. 85 C. proc. civ. prevede că „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
În același scop, art. 107 obligă instanța să dispună amînarea judecății ori de cîte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulității.
Pentru judecarea procesului civil este obligatoriu ca părțile să fie citate legal, și nu ca ele să fie prezente în instanță.
Dispozițiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, nerespectarea lor atrăgînd nulitatea hotărîrii pronunțate și casarea ei cu trimitere spre rejudecare.
Citația trebuie să cuprindă:
- numărul și data emiterii citației, precum și numărul dosarului;
- anul, luna, ziua și ora la care cel citat trebuie să fie prezent în instanță;
- arătarea instanței și sediul acesteia, precum și locul (unde urmează să se desfășoare procesul);
- numele și domiciliul (cel real sau ales de părți), ori reședința unde locuiește de fapt, și calitatea celui citat;
- numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii;
- parafa președintelui instanței și semnătura grefierului.
Instanța de fond era obligată să dispună amînarea judecății și în 13 iulie 2009.
Acțiunea a fost respinsă în 13 iulie 2009.
Împotriva sentinței administrative nr. 711/CAF/2009 din 13 iulie 2009 a tribunalului Alba, pronunțată în dosarul nr. 2252/107/2009, am declarat recurs și am cerut domnului președinte al curții de apel Alba Iulia să-l admită, să caseze hotărîrea atacată și să trimită cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării cu procedură legal îndeplinită.
Am cerut și cheltuieli de judecată.
Citația emisă la 11 septembrie 2009 de curtea de apel Alba Iulia nu cuprinde numărul citației, sediul părții potrivnice și felul pricinii.
Recursul a fost respins în data de 11 noiembrie 2009.
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil,... (art. 6 Dreptul la un proces echitabil, Convenția Europeană a Drepturilor Omului)
Prin acțiunea înregistrată la 22 mai 2009 m-am plîns la tribunalul Alba împotriva ministerului administrației și internelor A.N.R.S.C. cu sediul în București, str. Romulus, nr. 6, sector 2, pentru că încalcă Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Am cerut ministerului administrației și internelor A.N.R.S.C. documentul AVIZUL de branșare/racordare definitiv al utilizatorilor de apă din blocul S9-S9', Piața Unirii, nr. 4, Zlatna, jud. Alba.
Recepția lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora – actul prin care investitorul certifică (atestă) realizarea lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, în conformitate cu prevederile contractuale (documentații tehnice de execuție, caiete de sarcini, specificații tehnice etc.) și cu cerințele documentelor oficiale (autorizația de construire, avize ale organelor autorizate, reglementări tehnice aplicabile, cartea tehnică a consrucției etc.) și declară că acceptă să preia lucrările executate și că acestea pot fi date în folosință.
Cartea tehnică a construcției – ansamblul documentelor tehnice referitoare la proiectarea, execuția, recepția, exploatarea și urmărirea comportării în exploatare a construcției și instalațiilor aferente acesteia, cuprinzînd toate datele, documentele și evidențele necesare pentru identificarea și determinarea stării tehnice (fizice) a construcției respective și a evoluției acesteia în timp. (ANEXA nr. 5 la regulament, pct. 1, 5, din HOTĂRÎREA guvernului României nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora)
AVIZ de branșare/racordare – document scris dat de furnizorul de servicii de apă și de canalizare, în legătură cu posibilitățile și condițiile de alimentare cu apă din instalațiile sale a unui consumator, respectiv de preluare în instalațiile sale de canalizare publică a apelor uzate evacuate de utilizator. (HOTĂRÎREA guvernului României nr. 1591/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare)
Prezenta lege stabilește cadrul juridic și instituțional unitar, obiectivele, competențele, atribuțiile și instrumentele specifice necesare înființării, organizării, gestionării, finanțării, exploatării, monitorizării și controlului funcționării serviciilor comunitare de utilități publice.
În înțelesul prezentei legi, serviciile comunitare de utilități publice, denumite în continuare servicii de utilități publice, sînt definite ca totalitatea activităților de utilitate și interes public general, desfășurate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în scopul satisfacerii cerințelor comunităților locale, prin care se asigură următoarele utilități:
a) alimentarea cu apă;
b) canalizarea și epurarea apelor uzate;
c) colectare, canalizarea și evacuarea apelor pluviale.
Serviciile de utilități publice fac parte din sfera serviciilor publice de interes general și au următoarele particularități:
a) au caracter economico-social;
b) răspund unor cerințe și necesități de interes și utilitate publică;
c) au caracter tehnico-edilitar;
d) au caracter permanent și regim de funcționare continuu.
...
Darea în funcţiune a branșamentului de apă se va face după recepţia acestora; la recepţie se vor efectua probele de presiune şi de etanșeitate. Punerea în funcţiune se va face după încheierea contractului de furnizare/utilizare între operator şi utilizator în termenul prevăzut în contract.
Recepţia şi preluarea branșamentului ca mijloc fix se realizează conform legislaţiei în vigoare.
Orice utilizator are dreptul la un aparat de măsurare a consumului pe branșamentul său.
Montarea apometrelor se va face la toţi utilizatorii ca o obligaţie a operatorului, pînă la data de 21 martie 2009, pe baza unui program de contorizare stabilit de autoritatea administraţiei publice locale.
Cantităţile efective de apă furnizate se stabilesc pe baza înregistrărilor contorului de branșament. (art. 1, art. 2, art. 3, ANEXA, REGULAMENT-CADRU al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, art. 1 alin. 2, 3, art. 2 pct. 6, 7, 8, 9, 14, 16, 25, 39, 42, art. 7 alin. 1, art. 9, art. 10, art. 11, art. 12 alin. 1, 2, art. 14, art. 105 alin. 1, 2, art. 108, art. 109 alin. 1, 3, 5, art. 136 alin. 1, 2, 5 din Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 88/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare)
Operatorul are permisiunea de a desfășura activitatea de distribuire a apei potabile
şi/sau industriale, în condiţiile legii, la tarife reglementate, utilizatorilor amplasați pe teritoriul ....... (se trece localitatea unde operatorul urmează să-şi desfăşoare activitatea).
Principalele date aferente utilizatorilor ce fac obiectul serviciului de distribuţie a apei potabile şi/sau industriale sînt cele din anexa nr. ... (se trece numărul anexei care se va completa cu datele din tabelul nr. 6, anexă la prezentul caiet de sarcini-cadru).
Datele aferente contoarelor de apă pe baza cărora se face facturarea cantităţii de apă furnizate sînt cele din anexa nr. ... (se trece numărul anexei care se va completa cu datele din tabelul nr. 7, anexă la prezentul caiet de sarcini-cadru).
Datele aferente utilizatorilor necontorizați sînt cele din anexa nr. ... (se trece numărul anexei care se va completa cu datele din tabelul nr. 8, anexă la prezentul caiet de sarcini-cadru).
Branșamentele şi elementele componente ale acestora sînt prezentate în anexa nr. ... (se trece numărul anexei care se va completa cu datele din tabelul nr. 11, anexă la prezentul caiet de sarcini-cadru).
Planul reprezentînd reţeaua de distribuţie a apei este prezentat în anexa nr. ... (se trece numărul anexei în care se prezintă planul reţelei de distribuţie a apei cu poziționarea obiectelor aparţinînd acesteia). (art. 43, 44, 47, 48 din Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 89/2007 pentru aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare)
Operatorul are următoarele obligaţii:
- să respecte angajamentele asumate prin contractul de furnizare/prestare;
- la fiecare citire a contorului de branșament,..., să lase o înștiințare scrisă din care să reiasă:
a) data și ora citirii;
b) indexul contorului;
c) numele și prenumele cititorului.
Utilizatorul are următoarele drepturi:
- să utilizeze liber şi nediscriminatoriu serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare în condiţiile prevăzute în contract;
- să conteste facturile cînd constată diferenţe între consumul facturat şi cel realizat. (art. 7 pct. 24. 1 lit. a, b, c, art. 8 pct. 1, 2 din Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 90/2007 pentru aprobarea Contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare)
Am cerut domnului președinte al tribunalului Alba să admită plîngerea și să oblige ministerul administrației și internelor A.N.R.S.C. să-mi furnizeze informațiile de interes public solicitate.
Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.
În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plîngere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.
Hotărîrea tribunalului este supusă recursului.
Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă.
Atît plîngerea, cît și apelul se judecă în instanță în procedură de urgență și sînt scutite de taxa de timbru. (art. 1, 22 alin. 1, 2, 3, 4, 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public)
Citațiile emise la 27 mai și 23 iunie 2009 de tribunalul Alba nu cuprind numerele citațiilor, sediul părții potrivnice și felul pricinii.
Art. 85 C. proc. civ. prevede că „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
În același scop, art. 107 obligă instanța să dispună amînarea judecății ori de cîte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulității.
Pentru judecarea procesului civil este obligatoriu ca părțile să fie citate legal, și nu ca ele să fie prezente în instanță.
Dispozițiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, nerespectarea lor atrăgînd nulitatea hotărîrii pronunțate și casarea ei cu trimitere spre rejudecare.
Citația trebuie să cuprindă:
- numărul și data emiterii citației, precum și numărul dosarului;
- anul, luna, ziua și ora la care cel citat trebuie să fie prezent în instanță;
- arătarea instanței și sediul acesteia, precum și locul (unde urmează să se desfășoare procesul);
- numele și domiciliul (cel real sau ales de părți), ori reședința unde locuiește de fapt, și calitatea celui citat;
- numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii;
- parafa președintelui instanței și semnătura grefierului.
Instanța de fond era obligată să dispună amînarea judecății și în 8 septembrie 2009.
Acțiunea a fost respinsă în 8 septembrie 2009.
Împotriva sent. civ. nr. 747/CAF/2009 din 8 septembrie 2009 a tribunalului Alba, pronunțată în dosarul nr. 2298/107/2009, am declarat recurs și am cerut domnului președinte al curții de apel Alba Iulia să-l admită, să caseze hotărîrea atacată și să trimită cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării cu procedură legal îndeplinită.
Am cerut și cheltuieli de judecată.
Citația emisă la 2 octombrie 2009 de curtea de apel Alba Iulia nu cuprinde numărul citației, sediul părții potrivnice și felul pricinii.
Recursul a fost respins în data de 17 noiembrie 2009.
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil,... (art. 6 Dreptul la un proces echitabil, Convenția Europeană a Drepturilor Omului)
Prin acțiunea înregistrată la 7 iulie 2009 la judecătoria Alba Iulia am chemat în judecată primăria orașului Zlatna SPGC cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12, jud. Alba, pentru ca prin hotărîre judecătorească să se
CONSTATE NULITATEA ABSOLUTĂ A CONTRACTELOR
1. Contract Astăluș Aurel, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. C, et. IV, ap. 28, Zlatna, jud. Alba,
2. Contract de vînzare-cumpărare cu plata în rate nr. 915 din 29 septembrie 1999 între serviciul public Prestarea Zlatna și Chihaia Mihai, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. B, et. II, ap. 16, Zlatna, jud. Alba,
3. Contract de vînzare-cumpărare cu plata în rate nr. 910 din 20 septembrie 1999 între serviciul public Prestarea Zlatna și Olah Nelu Sabin, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. A, et. I, ap. 2, Zlatna, jud. Alba,
4. Contract Hang Nicolae, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. B, et. I, ap. 14, Zlatna, jud. Alba,
5. Contract de vînzare-cumpărare cu plata în rate nr. 917 din 30 septembrie 1999 între serviciul public Prestarea Zlatna și Franciug Minerva, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. A, et. IV, ap. 11, Zlatna, jud. Alba,
6. Contract Giosanu Gelu, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. A, et. II, ap. 6, Zlatna, jud. Alba,
7. Contract primăria orașului Zlatna, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. C, et. III, ap. 27, Zlatna, jud. Alba,
8. Contract de vînzare-cumpărare cu plata în rate nr. 919 din 12 octombrie 1999 între serviciul public Prestarea Zlatna și Dubaș Valentin Lucian, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. B, et. III, ap. 19, Zlatna, jud. Alba,
9. Contract SC Distrigaz Nord SA Tîrgu Mureș Sucursala Alba Iulia, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9’, sc. B, et. II, ap. 18, Zlatna, jud. Alba,
10. Contract Trifa Alexandru, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc.B, et. III, ap. 21, Zlatna, jud. Alba,
11. Contract de vînzare-cumpărare cu plata în rate nr. 925 din 15 decembrie 1999 între serviciul public Prestarea Zlatna și Roca Claudiu Dan, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. B, et. IV, ap. 23, Zlatna, jud. Alba,
12. Contract Moldovan Gheorghe, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. B, et. III, ap. 20, Zlatna, jud. Alba,
13. Contract de vînzare-cumpărare cu plata în rate nr. 923 din 15 decembrie 1999 între serviciul public Prestarea Zlatna și Danciu Ioan Mircea, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. B, et. I, ap. 13, Zlatna, jud. Alba,
14. Contract de vînzare-cumpărare cu plata în rate nr. 927 din 28 decembrie 1999 între serviciul public Prestarea Zlatna și Hopulele Violeta, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. A, et. III, ap. 8, Zlatna, jud. Alba,
15. Contract Liță Mircea, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. B, et. IV, ap. 22, Zlatna, jud. Alba,
16. Contract SC Distrigaz Nord SA Tîrgu Mureș Sucursala Alba Iulia, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. A, et. III, ap. 7, Zlatna, jud. Alba,
17. Contract Rof Mariana, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. A, et. II, ap. 4, Zlatna, jud. Alba,
18. Contract de vînzare-cumpărare cu plata în rate nr. 932 din 3 martie 2000 între SC Serv Com Zlatna SA și Crișan Petronela, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. B, et. I, ap. 15, Zlatna, jud. Alba,
și să se restabilească situația anterioară, să se
CONSTATE NULITATEA ABSOLUTĂ A CONTRACTULUI-cadru de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință nr. 463 din 17 martie 2000 între SC Serv Com Zlatna SA și Căpitan Marcel Ioan, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. B, et. IV, ap. 24, Zlatna, jud. Alba, și să pronunțe instanța o hotărîre care să țină loc de contract, să se
CONSTATE NULITATEA ABSOLUTĂ A CONTRACTELOR
20. Contract Vasilie Horia Petru, Piața Unirii, nr. 4, bl.S9-S9 ̍, sc. A, et. IV, ap. 10, Zlatna, jud. Alba,
21. Contract Arsîn Mircea, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. A, et. I, ap. 3, Zlatna, jud. Alba,
22. Contract SC Serv Com Zlatna SA, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. B, et. II, ap. 17, Zlatna, jud. Alba,
23. Contract de vînzare-cumpărare cu plata în rate nr. 940 din 18 decembrie 2000 între SC Serv Com Zlatna SA și Bălan Monica Simona, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. A, et. IV, ap. 12, Zlatna, jud. Alba,
24. Contract Dan Crenguța Maria, Piața Unirii, nr. 4, bl. S9-S9 ̍, sc. A, et. I, ap. 1, Zlatna, jud. Alba,
și să se restabilească situația anterioară, și să obligați pe pîrîtă să-mi plătească cheltuieli de judecată pe care le voi face cu acest proces.
Motivele acțiunii:
Consiliul local nu a inventariat blocurile de locuințe aflate în diverse stadii de execuție în anul 1997 în orașul Zlatna.
Primăria refuză să-mi dea autorizația de construire pentru blocul de vis-a-vis de primărie.
Investitorul nu a întocmit cartea tehnică a construcției.
Investiția cuprinde locuințe colective cu spații comerciale proiectate în regim de unicat, grupate pe două tronsoane Bloc S9-S9 ̍ P+4 etaje.
Obiectivul prezentei investiții face parte din zona centrală a orașului Zlatna, bordînd piața centrului civic pe latura estică, se spune în memoriul justificativ al proiectului.
Lucrările s-au derulat în perioada 1985-1999 cînd blocul a fost dat în folosință neterminat.
Investitorul putea vinde construcția, aflată în curs de execuție, în anul 1992, prin licitație publică.
Încălcînd reglementările în vigoare, consiliul local continuă în antrepriză lucrările.
În anul 1997 nu s-au inventariat blocurile de locuințe aflate în diverse stadii de execuție în orașul Zlatna.
Investitorul încearcă să vîndă la licitație locuințele blocului S9-S9 ̍, din Piața Unirii, nr. 4, fără documente, la sfîrșitul anului 1998 și nu reușește. La licitație nu se înscrie nimeni.
Am cerut primăriei documentele contractele de împrumut pentru sumele avansate din depozitul special constituit de consiliul local al orașului Zlatna, pentru realizarea locuințelor blocului S9-S9' din Zlatna, Piața Unirii, nr. 4, jud. Alba, încheiate cu persoanele fizice prevăzute în art. 7 din Legea nr. 114/1996, legea locuinței, prin administratorul delegat de către autoritatea publică locală, potrivit normelor legale în vigoare.
Consiliul local nu a afișat lista cuprinzînd numărul, structura pe numărul de camere și amplasamentul locuințelor, și lista persoanelor care beneficiază de locuințe, în ordinea de prioritate stabilită conform art. 7 din Legea nr. 114/1996 legea locuinței, la sediul acestuia din orașul Zlatna.
Încălcînd reglementările în vigoare, consiliul repartizează locuințele blocului S9-S9 ̍ după ce nu a reușit să le vîndă la licitație, fără să-și îndeplinească obligația legală de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora.
Primăria orașului Zlatna refuză să-mi dea toate ordinele de repartizare pentru cele 28 de apartamente din blocul S9-S9 ̍, contractele încheiate pentru locuințele blocului.
Branșarea/racordarea utilizatorilor de apă din blocul S9-S9 ̍ din Piața Unirii, nr. 4, la rețelele publice de alimentare cu apă și de canalizare s-a făcut fără avizul definitiv eliberat de operator. Operatorul nu a respectat procedura de branșare încălcînd dispozițiile legale.
Cer să se constate că aceste contracte sînt nule pentru că au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor Decretului-lege nr. 61/1990 privind vînzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, ale Legii nr. 85/1992 privind vînzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, ale Hotărîrii guvernului României nr. 658/1992 privind aprobarea Normelor tehnice de evaluare privind vînzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare și a Condițiilor privind organizarea licitațiilor de vînzare a clădirilor de locuit și a spațiilor cu altă destinație din cadrul acestora, precum și a locuințelor construite din fondurile unităților economice și bugetare, ale Ordonanței guvernului României nr. 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe, ale Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, ale Legii locuinței nr. 114/1996, ale Hotărîrii guvernului României nr. 446/1997 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996, ale Hotărîrii guvernului României 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței 114/1996.
Întreprinderile pentru vînzarea locuințelor și oficiile specializate pot vinde către populație locuințe construite din fondurile statului, în condițiile prezentului decret-lege.
Prin locuință în sensul prezentului decret-lege, se înțelege suprafața locativă care cuprinde una sau mai multe camere, baie, bucătărie, și alte dependințe, formînd o unitate de sine stătătoare, determinată ca atare prin construcția sa. (art. 1, 2 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vînzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație)
Construcțiile civile, industriale, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, eliberată în condițiile prezentei legi, și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.
Autorizația de construire constituie actul de autoritate al administrației locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor.
Autorizația de construire se eliberează în temeiul și cu respectarea documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului, aprobate potrivit anexei, care face parte integrantă din prezenta lege.
Autorizația de construire se eliberează pentru:
a) lucrări de construire,...
Autorizația de construire se eliberează de prefecturi sau primării,...
Cererea de eliberare a autorizației de construire va fi însoțită de certificatul de urbanism,...
Certificatul de urbanism trebuie să cuprindă elemente privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor.
Autorizația de construire se emite în cel mult 30 de zile de la înregistrarea cererii, la care se anexează obligatoriu planul de amplasare a construcției, planuri din care să rezulte destinația, alcătuirea constructivă, funcțională și înfățișarea construcției, întocmite la o scară convenabilă de către un proiectant autorizat, precum și dovada titlului solicitantului asupra terenului.
Documentația trebuie să conțină și avizele legale necesare, prezentate prin grija solicitantului.
În situația depunerii unei documentații incomplete, aceasta se restituie solicitantului în termen de 10 zile de la data înregistrării. (art. 1, 2, 3 lit. a, art. 4, 5, 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor)
Constucțiile de locuințe finanțate din fondurile statului, în curs de execuție și nerepartizate nominal pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu pot fi terminate și vîndute în condițiile reglementărilor în vigoare, pot fi vîndute pe apartamente, pe paliere, pe scări, pe tronsoane de clădiri sau în întregime, prin licitație publică.
Licitațiile se organizează de consiliile locale.
Nu pot cumpăra locuințe cu plata prețului în rate persoanele care, în familia lor, au altă locuință proprietate personală.
Pînă la achitarea integrală a prețului, locuința dobîndită în condițiile prezentei legi nu poate fi înstrăinată sau restructurată fără autorizarea prealabilă a unității vînzătoare. Unitatea vînzătoare își garantează încasarea prețului prin înscrierea ipotecii asupra locuinței, operațiune care este scutită de taxa de timbru.
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, guvernul va aproba normele tehnice de evaluare, precum și condițiile în care se vor organiza licitațiile...
Contractele de vînzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispozițiilor Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi sînt lovite de nulitate absolută.
Nulitatea poate fi invocată de orice persoană și pe orice cale.
Prefecții vor organiza depistarea acestor cazuri și sesizarea instanțelor judecătorești pentru constatarea nulității și restabilirea situației anterioare. Din sumele ce se restituie cumpărătorilor se va reține chiria aferentă perioadei de la contractare și pînă la restituire. Sumele restituite nu sînt purtătoare de dobînzi și nici nu se actualizează. (art. 2 alin. 1, 3, art. 11 alin. 3, art. 15 alin. 4, art. 18, 19 din Legea nr. 85/1992 privind vînzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat)
ANEXA 1
NORME TEHNICE DE EVALUARE
privind vînzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 85/1992
Prevederi generale
La evaluarea lucrărilor executate la clădirile ce fac obiectul scoaterii la licitație se va ține seama de prețurile la zi în activitatea de construcții.
În acest scop, documentația tehnico-economică se va întocmi în conformitate cu:
- prevederile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale hotărîrilor guvernului nr. 608/1990, 1109/1990, 1355/1990, 464/1991, 776/1991 și 26/1992, corespunzător perioadelor de referință pentru determinarea prețurilor lucrărilor de construcții aferente;
- prevederile Hotărîrii guvernului nr. 449/1990 privind unele modificări și completări ale reglementărilor în vigoare referitoare la întocmirea devizelor în activitatea de investiții și reparații.
Normele ministerului economiei și finanțelor nr. 71906/1992 privind reevaluarea mijloacelor fixe în conformitate cu prevederile art. 4 din Hotărîrea guvernului nr. 26/1992
A. Stabilirea prețului de începere a licitațiilor pentru clădirile de locuit și spațiile cu altă destinație, aflate în diferite faze de execuție, care nu pot fi terminate din fondurile statului sau din fondurile unităților economice ori bugetare (Hotărîrea guvernului României nr. 658/1992 privind aprobarea Normelor tehnice de evaluare privind vînzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare și a Condițiilor privind organizarea licitațiilor de vînzare a clădirilor de locuit și a spațiilor cu altă destinație din cadrul acestora, precum și a locuințelor construite din fondurile unităților economice și bugetare)
Consiliile județene și consiliul municipiului București vor stabili și dispune măsurile corespunzătoare pentru reluarea procesului investițional la blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție,...
Ministerul finanțelor și ministerul lucrărilor publice și amenajării teritoriului, împreună cu consiliile județene și al municipiului București, răspund de aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărîri. (art. 4, 5 din Hotărîrea guvernului României nr. 391/1993 privind asigurarea resurselor financiare pentru reluarea procesului investițional la blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție)
Locuințele finalizate în condițiile prezentei ordonanțe se vor atribui de către autoritățile publice locale, cu respectarea precontractelor și a contractelor încheiate, precum și a repartițiilor date de organele competente.
Pentru realizarea locuințelor proprietate personală se acordă, o singură dată, o subvenție de la bugetul de stat cuprinsă între 500000 lei și pînă la 30% din valoarea locuinței la data emiterii repartiției, a încheierii precontractului sau a contractului inițial de vînzare-cumpărare,...
Persoanele fizice care, potrivit alin. 1, pot beneficia de subvenții în sume fixe vor depune cereri pentru acordarea subvențiilor respective, la consiliile locale care, după verificare, le vor înscrie în tabelele nominale ce vor fi supuse spre aprobare comisiilor special constituite la nivelul consiliilor județene și la consiliul local al municipiului București.
Autoritățile publice locale sau agenții economici în ale căror evidențe sînt construcțiile de locuințe care fac obiectul prezentei ordonanțe vor încheia cu persoanele fizice, deținătoare de contracte, precontracte sau repartiții, contracte de împrumut sau de vînzare, după caz, cu plata în rate lunare, în termen de maximum 15 ani.
Dobînda la suma avansată din depozitul constituit este de 30% pe an...
Nivelul dobînzilor prevăzut în prezentul articol se va adapta prin hotărîre a guvernului în funcție de evoluția ratei dobînzilor.
De prevederile art. 4 și 5 din prezenta ordonanță beneficiază, o singură dată, persoanele fizice care, împreună cu membrii familiei, nu au deținut și nu au în proprietate o locuință.
Pînă la restituirea integrală a sumelor datorate se instituie ipotecă asupra locuinței.
În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, ministerul lucrărilor publice și amenajării teritoriului va definitiva și va înainta Parlamentului, în vederea supunerii spre aprobare, legea locuințelor. (art. 3, 4 alin. 1, 2, art. 5 alin. 1, 2, 4, art. 6 alin. 1, art. 7 alin. 1 și art. 9 din Ordonanța guvernului României nr. 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe)
Cartea tehnică a construcției – ansamblul documentelor tehnice referitoare la proiectarea, execuția, recepția, exploatarea și urmărirea comportării în exploatare a construcției și instalațiilor aferente acesteia, cuprinzînd toate datele, documentele și evidențele necesare pentru identificarea și determinarea stării tehnice (fizice) a construcției respective și a evoluției acesteia în timp. (ANEXA nr. 5 la regulament din HOTĂRÎREA guvernului României nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora)
Pentru terminarea și darea în folosință a locuințelor
aflate în diferite stadii de execuție
În scopul realizării și dării în folosință a locuințelor aflate în diferite stadii de execuție la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, consiliile județene și consiliul local al municipiului București, în colaborare cu toate unitățile interesate, vor elabora și aproba un program, după modelul cuprins în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice, cu termene și responsabilități care să permită garantarea continuării și încheierii procesului investițional la blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție.
În baza inventarierilor și evaluărilor efectuate potrivit pct. 1 din Programul cu privire la realizarea și darea în folosință a locuințelor din cadrul blocurilor de locuințe aflate în diferite stadii de execuție,...
Locuințele finalizate în condițiile Ordonanței guvernului nr. 19/1994 se vor atribui de către autoritățile publice locale, cu respectarea precontractelor și a contractelor încheiate, precum și a repartițiilor date de organele competente.
Agenții economici sau autoritățile publice locale în ale căror evidențe se află investițiile respective vor acționa astfel încît, o dată cu recepția definitivă a locuințelor,... (pct. 1, 4 alin. 1, pct. 5, 6 alin. 1 din Normele metodologice nr. 30501/1994 pentru punerea în aplicare a Ordonanței guvernului nr. 19/1994)
Autoritățile publice locale sau agenții economici în ale căror evidențe sînt construcțiile de locuințe care fac obiectul prezentei ordonanțe vor încheia cu persoanele fizice, deținătoare de contracte, precontracte sau repartiții, contract de împrumut sau de vînzare, după caz, cu plata în rate lunare, în termen de maximum 15 ani.
Dobînda la suma avansată din depozitul constituit pentru construirea locuințelor este de 20%...
Dobînzile prevăzute în acest articol se vor practica pentru contractele de împrumut sau de vînzare încheiate după data publicării în Monitorul Oficial al României.
Nivelul dobînzilor prevăzut în prezentul articol se va adapta prin hotărîre a guvernului în funcție de evoluția ratei dobînzilor. (art. 5 din Legea nr. 82/1995)
Reglementarea cadrului general de realizare, exploatare și administrare a locuințelor are la bază următoarele principii:
Accesul liber și neîngrădit la locuință este un drept al fiecărui cetățean.
Realizarea locuințelor constituie un obiectiv major, de interes național, pe termen lung, al administrației publice centrale și locale.
Prezenta lege reglementează aspectele sociale, economice, tehnice și juridice ale construcției și folosinței locuințelor. (art. 1 din Legea locuinței nr. 114/1996)
DEZVOLTAREA CONSTRUCȚIEI DE LOCUINȚE
Locuințe care se construiesc din depozitele special
constituite la nivelul consiliilor locale
În aplicarea prevederilor art. 62 din lege, consiliile județene și consiliul general al municipiului București, împreună cu consiliile locale, vor stabili în termen de 30 de zile de la publicarea prezentelor norme metodologice, lista blocurilor de locuințe aflate în diferite stadii de execuție.
Inventarierea blocurilor de locuințe se va face pe fiecare comună, oraș, municipiu și pe sectoarele municipiului București cu prezentarea stadiilor fizice și a valorilor estimative pentru lucrările rămase de executat, potrivit modelului din anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice. Acest inventar, precum și lista blocurilor de locuințe a căror execuție se va realiza în continuare potrivit Ordonanței guvernului nr. 19/1994, aprobată și modificată prin Legea nr. 82/1995, vor fi transmise prin grija consiliilor județene și a consiliului general al municipiului București, ministerului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, în vederea definitivării Programului de finalizare a locuințelor.
Blocurile de locuințe necuprinse în programul întocmit în baza prevederilor Normelor metodologice nr. 30501/1970/MC/1994 pentru punerea în aplicare a Ordonanței guvernului nr. 19/1994 se pot finaliza în condițiile prevăzute de art. 7 din lege.
În scopul asigurării fondurilor necesare finanțării executării construcțiilor de locuințe care se construiesc în baza prevederilor art. 7 din lege, consiliile locale, la fundamentarea proiectelor de bugete locale anuale, vor prevedea pentru fiecare dintre construcțiile respective sumele aferente. (pct. 8, 9 alin. 1 din Hotărîrea guvernului României nr. 446/1997 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996)
Cadastrul general este sistemul unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea, reprezentarea pe hărți și planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum și a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul țării, indiferent de destinația lor și de proprietar.
Entitățile de bază ale acestui sistem sînt parcela, construcția și proprietarul.
Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege parcela de teren, cu sau fără construcție.
Cadastrul general se organizează la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale: comună, oraș, municipiu, județ și la nivelul întregii țări.
Prin sistemul de cadastru general se realizează:
a) identificarea, înregistrarea și descrierea, în documentele cadastrale, a terenurilor și a celorlalte bunuri imobile prin natura lor, măsurarea și reprezentarea acestora pe hărți și planuri cadastrale, precum și stocarea datelor pe suporturi informatice;
b) asamblarea și integrarea datelor furnizate de cadastrele de specialitate;
c) identificarea și înregistrarea tuturor proprietarilor și a altor deținători legali de terenuri și de alte bunuri imobile, în vederea asigurării publicității și opozabilității drepturilor acestora față de terți;
d) furnizarea datelor necesare sistemului de impozite și taxe pentru stabilirea corectă a obligațiilor fiscale ale contribuabililor.
Funcția tehnică a cadastrului general se realizează prin determinarea, pe bază de măsurători, a poziției configurației și mărimii suprafețelor terenurilor pe destinații, categorii de folosință și pe proprietari, precum și ale construcțiilor.
În cadrul funcției economice a cadastrului general se evidențiază destinația, categoriile de folosință a parcelelor, precum și elementele necesare stabilirii valorii economice a bunurilor imobile.
Funcția juridică a cadastrului general se realizează prin identificarea proprietarului pe baza actului de proprietate și prin publicitatea imobiliară.
Documentele tehnice principale ale cadastrului general, care se vor întocmi la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, sînt:
a) registrul cadastral al parcelelor;
b) indexul alfabetic al proprietarilor și domiciliul acestora;
c) registrul cadastral al proprietarilor;
d) registrul corpurilor de proprietate;
e) fișa centralizatoare, partida cadastrală pe proprietari și pe categorii de folosință;
f) planul cadastral.
Planul cadastral conține reprezentarea grafică a datelor din registrele cadastrale, referitoare la terenurile și construcțiile din cadrul unităților administrativ-teritoriale – comune, orașe și municipii – și se păstrează la oficiul județean de cadastru, geodezie și cartografie.
Registrele și planurile cadastrale vor sta la baza completării sau, după caz, a întocmirii evidenței privind publicitatea imobiliară. O copie a acestora se păstrează la biroul de carte funciară.
Planurile și registrele cadastrale se țin la zi, în concordanță cu situația de pe teren, în baza cererilor și comunicărilor făcute potrivit legii, precum și prin întreținerea lucrărilor de cadastru, cu o periodicitate de cel mult 6 ani, cînd se va parcurge în mod obligatoriu întregul teritoriu administrativ și se va confrunta conținutul planurilor și al registrelor cadastrale cu situația reală din teren și se vor înregistra toate elementele modificatoare.
În cadrul funcției economice a cadastrului general se evidențiază valoarea economică a bunurilor imobile, potrivit legii.
Oficiul național de cadastru, geodezie și cartografie și oficiile județene din subordinea sa, precum și titularii cadastrelor de specialitate au obligația de a furniza organelor ministerului finanțelor evidențele necesare impunerii contribuabililor.
Completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale necesare întocmirii și ținerii la zi a planurilor cadastrale și hărților topografice se realizează de către unități specializate, sub coordonarea oficiului național de cadastru, geodezie și cartografie.
Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidență al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeași localitate. Ea se efectuează de către birourile de carte funciară ale judecătoriilor, pentru imobilele situate în raza teritorială de activitate a acestora.
Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.
Orice persoană interesată va putea cerceta cartea funciară și celelalte evidențe care alcătuiesc registrul cadastral de publicitate imobiliară, cu excepția evidențelor care privesc siguranța națională.
La cerere, se vor elibera extrase, certificate sau copii legalizate de pe cărțile funciare, cu plata taxelor legale.
Nici o autoritate nu va putea cere trimiterea originalului cărții funciare sau a planurilor de identificare a imobilelor.
Mapa înscrisurilor privind înscrierea atacată va putea fi cerută de către instanța judecătorească. (art. 1 alin. 1, 2, 3, art. 2 alin. 1, 2 lit. a, b, c, d, art. 10 alin. 1, 2, 3, art. 12 alin. 1 lit. a, b, c, d, e, f, art. 13 alin. 1, 2, 3, art. 14 alin. 1, 2, art. 15, art. 20 alin. 1, art. 22 alin. 1, art. 43 alin. 1, 2, 3, 4 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996)
Dezvoltarea construcției de locuințe
Locuințe proprietate personală realizate cu sprijin
financiar de la bugetul de stat
În aplicarea prevederilor art. 62 din lege, lista cuprinzînd blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție este cea stabilită de consiliile județene și de consiliul general al municipiului București, în baza propunerilor consiliilor locale, pînă la data de 21 octombrie 1996.
Lista cuprinzînd blocurile de locuințe pe fiecare comună, oraș, municipiu și pe sectoarele municipiului București, cu prezentarea stadiilor fizice și a valorii lucrărilor, potrivit modelului prezentat în anexa 1, precum și lista cuprinzînd blocurile de locuințe a căror execuție se realizează în continuare potrivit O.G. 19/1994, aprobată și modificată prin Legea 82/1995, se transmit ministerului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, în vederea întocmirii programelor anuale de construcție și, respectiv, de finalizare a locuințelor. În lista întocmită conform modelului prezentat în anexa 1 se înscriu toate blocurile de locuințe care se realizează cu finanțare conform art. 7-9 din lege, indiferent de sursele de finanțare utilizate.
Normele metodologice nr. 30501/1970/MC/1994 pentru punerea în aplicare a prevederilor O.G. 19/1994, modificate și completate prin H.G. 160/1999, se aplică în continuare pentru finalizarea lucrărilor la locuințele care se realizează în baza O.G. 19/1994.
Blocurile de locuințe necuprinse în programul întocmit în baza normelor metodologice prevăzute la alin. (3) se pot finaliza în condițiile prevăzute la art. 7 sau 38 din lege.
În scopul asigurării fondurilor necesare pentru finanțarea executării construcțiilor de locuințe în baza prevederilor art. 7 din lege, la fundamentarea proiectelor de bugete locale anuale consiliile locale vor prevedea pentru fiecare dintre construcțiile respective sumele aferente, pe surse de finanțare, inclusiv sumele necesare să fie alocate în completare de la bugetul de stat.
În susținerea sumelor solicitate pentru alocațiile de la bugetul de stat conform modelului prezentat în anexa 1, consiliile locale vor prezenta separat sumele necesare pentru terminarea locuințelor începute de cele necesare pentru construcțiile noi.
Consiliile locale vor aproba listele cuprizînd construcțiile de locuințe care urmează să se realizeze din fondurile aflate în conturile deschise la trezoreria statului.
Listele cuprinzînd construcțiile de locuințe, în care se vor preciza numărul, structura după mărime și amplasamentul acestora, vor fi afișate la sediul primăriei.
În vederea soluționării cererilor privind construirea sau cumpărarea unor locuințe din cele care se realizează în condițiile art. 7 din lege, autoritățile administrației publice locale vor stabili măsuri pentru luarea în evidență și pentru analiza solicitărilor primite din partea cetățenilor. În acest scop vor stabili și vor da publicității locul de primire a solicitărilor și actele justificative necesare.
Anexa nr. 1
la normele metodologice
CONSILIUL JUDEȚEAN................................................
(CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI)
LISTA
cuprinzînd locuințele propuse să fie finanțate conform art. 7-9 din Legea locuinței nr. 114/1996 în anul .................
(art. 5, 6, 9, 13 alin. 1 din Hotărîrea guvernului României 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței 114/1996)
Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.
În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plîngere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.
Hotărîrea tribunalului este supusă recursului.
Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă.
Atît plîngerea, cît și apelul se judecă în instanță în procedură de urgență și sînt scutite de taxa de timbru. (art. 1, 22 alin. 1, 2, 3, 4, 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public)
Nu am fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, în dosarul nr. 4898/176/2009, la nici un termen de judecată, instanța de fond încălcînd art. 85, 107 C. proc. civ.
Art. 85 C. proc. civ. prevede că „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
În același scop, art. 107 obligă instanța să dispună amînarea judecății ori de cîte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulității.
Citația trebuie să cuprindă:
- numărul și data emiterii citației, precum și numărul dosarului;
- anul, luna, ziua și ora la care cel citat trebuie să fie prezent în instanță;
- arătarea instanței și sediul acesteia precum și locul (unde urmează să se desfășoare procesul);
- numele și domiciliul (cel real sau ales de părți), ori reședința unde locuiește de fapt, și calitatea celui citat;
- numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii;
- parafa președintelui instanței și semnătura grefierului.
CITAȚIILE EMISE LA 13 IULIE ȘI 25 SEPTEMBRIE 2009 DE JUDECĂTORIA ALBA IULIA NU CUPRIND NUMERELE CITAȚIILOR, SEDIUL PĂRȚII POTRIVNICE ȘI FELUL PRICINII.
Instanța de fond era obligată să dispună amînarea judecății și în 2 decembrie 2009.
Acțiunea s-a suspendat.
Împotriva încheierii nr. ? din 2 decembrie 2009 a judecătoriei Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. 4898/176/2009, am declarat recurs și am cerut domnului președinte al tribunalului Alba să-l admită, să caseze hotărîrea atacată și să trimită cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării cu procedură legal îndeplinită.
Am cerut și cheltuieli de judecată.
Citația emisă la 4 ianuarie 2010 de tribunalul Alba nu cuprinde numărul citației, sediul părții potrivnice și felul pricinii.
Recursul a fost respins în data de 2 martie 2009.
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil,... (art. 6 Dreptul la un proces echitabil, Convenția Europeană a Drepturilor Omului)
Către
primăria orașului Zlatna SPGC,
Subsemnata Daniela Căpitan, domiciliată în Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et. II, ap. 6, jud. Alba, depun recipisa de consemnare nr. 351208/1 reprezentînd consemnare chirie lunile iulie, august, septembrie 2009 pentru apartamentul 24 din blocul S9-S9 ̍, sc. B, et. IV, Piața Unirii, nr. 4, Zlatna, jud. Alba, în care locuiesc împreună cu familia din anul 2000.
20 august 2009
Prin acțiunea înregistrată la 17 septembrie 2009 m-am plîns la tribunalul Alba împotriva primăriei orașului Zlatna cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12, jud. Alba, pentru că încalcă Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Am cerut primăriei documentele: autorizația de construire pentru blocul de vis-a-vis de primărie,...
Construcțiile civile, industriale, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, eliberată în condițiile prezentei legi, și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.
Autorizația de construire constituie actul de autoritate al administrației locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor.
Autorizația de construire se eliberează în temeiul și cu respectarea documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului, aprobate potrivit anexei, care face parte integrantă din prezenta lege.
Autorizația de construire se eliberează pentru:
a) lucrări de construire,...
Autorizația de construire se eliberează de prefecturi sau primării,...
Cererea de eliberare a autorizației de construire va fi însoțită de certificatul de urbanism,...
Certificatul de urbanism trebuie să cuprindă elemente privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor.
Autorizația de construire se emite în cel mult 30 de zile de la înregistrarea cererii, la care se anexează obligatoriu planul de amplasare a construcției, planuri din care să rezulte destinația, alcătuirea constructivă, funcțională și înfățișarea construcției, întocmite la o scară convenabilă de către un proiectant autorizat, precum și dovada titlului solicitantului asupra terenului.
Documentația trebuie să conțină și avizele legale necesare, prezentate prin grija solicitantului.
În situația depunerii unei documentații incomplete, aceasta se restituie solicitantului în termen de 10 zile de la data înregistrării. (art. 1, 2, 3 lit. a, art. 4, 5, 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor)
...
Am cerut admiterea plîngerii și obligarea intimatei să-mi furnizeze informațiile de interes public solicitate.
Nu am fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, în dosarul nr. 4326/107/2009, la nici un termen de judecată, instanța de fond încălcînd art. 85, 107 C. proc. civ.
Art. 85 C. proc. civ. prevede că „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
În același scop, art. 107 obligă instanța să dispună amînarea judecății ori de cîte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulității.
Citația trebuie să cuprindă:
- numărul și data emiterii citației, precum și numărul dosarului;
- anul, luna, ziua și ora la care cel citat trebuie să fie prezent în instanță;
- arătarea instanței și sediul acesteia precum și locul (unde urmează să se desfășoare procesul);
- numele și domiciliul (cel real sau ales de părți), ori reședința unde locuiește de fapt, și calitatea celui citat;
- numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii;
- parafa președintelui instanței și semnătura grefierului.
Citațiile emise la 18 septembrie, 2 octombrie, 15 octombrie și 28 octombrie 2009 de tribunalul Alba nu cuprind numerele citațiilor, sediul părții potrivnice și felul pricinii.
Instanța de fond era obligată să dispună amînarea judecății și în 11 noiembrie 2009.
Acțiunea s-a respins.
Împotriva încheierii nr. ? din 2 decembrie 2009 a judecătoriei Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. 4898/176/2009, am declarat recurs și am cerut domnului președinte al tribunalului Alba să-l admită, să caseze hotărîrea atacată și să trimită cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării cu procedură legal îndeplinită.
Am cerut și cheltuieli de judecată.
Citația emisă la 4 ianuarie 2010 de tribunalul Alba nu cuprinde numărul citației, sediul părții potrivnice și felul pricinii.
Recursul a fost respins în data de 2 martie 2009.
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil,... (art. 6 Dreptul la un proces echitabil, Convenția Europeană a Drepturilor Omului)
Către
primăria orașului Zlatna SPGC,
Subsemnata Daniela Căpitan, domiciliată în Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et. II, ap. 6, jud. Alba, depun din nou recipisa de consemnare nr. 351208/1 reprezentînd consemnare chirie lunile iulie, august, septembrie 2009 și recipisa de consemnare nr. 355763/1 reprezentînd consemnare chirie lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2009 pentru apartamentul 24 din blocul S9-S9 ̍, sc. B, et. IV, Piața Unirii, nr. 4, Zlatna, jud. Alba, în care locuiesc împreună cu familia din anul 2000.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 5/1990 privind administrarea județelor, municipiilor, orașelor și comunelor, organul care are personalitate juridică în teritoriu privind administrarea bunurilor statului și care îi reprezintă interesele, este primăria.
La 4 noiembrie 2000, la Roma, reprezentanții a 41 de guverne europene – printre care și cel al României – au sărbătorit prima jumătate de secol de existență și de influență a Convenției de Apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, semnată la Palatul Barberini.
Declarația Universală din 10 decembrie 1948 și Convenția Europeană din 4 noiembrie 1950 au constituit primele mari „unde de șoc” ale cruciadei pentru protecția drepturilor omului, ca efect primordial al celui de-al doilea război mondial.
În mai 1948, la Congresul de la Haga al Mișcării Europene s-a propus crearea unei Curți de Justiție pe care orice cetățean să o poată sesiza cu un recurs în cazul violării drepturilor sale fundamentale.
Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,
Luînd în considerare Declarația Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948,
Au convenit asupra celor ce urmează:
Obligația de a respecta drepturile omului
Înaltele Părți contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile...
25 septembrie 2009
Prin acțiunea înregistrată la 5 octombrie 2009 la judecătoria Alba Iulia am chemat în judecată ministerul administrației și internelor OCPI Alba, cu sediul în Alba Iulia, str. Septimius Severus, nr. 69, jud. Alba, pentru ca să fie obligat să îmi pună la dispoziție potrivit LEGII CADASTRULUI ȘI A PUBLICITĂȚII IMOBILIARE nr. 7/1996, documentele solicitate și pentru care am plătit tariful legal.
Am cerut și cheltuieli de judecată.
Motivele acțiunii:
Am cerut să cercetez în data de 1 octombrie 2009, la sediul oficiului de cadastru și publicitate imobiliară Alba din Alba Iulia, str. Septimius Severus, nr. 69, jud. Alba, documentele tehnice principale ale cadastrului general care se întocmesc la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, registrul cadastral al parcelelor, indexul alfabetic al proprietarilor și domiciliul acestora, registrul cadastral al proprietarilor, registrul corpurilor de proprietate, fișa centralizatoare, partida cadastrală pe proprietari și pe categorii de folosință, planul cadastral, din orașul Zlatna, jud. Alba.
Am plătit la casieria oficiului tariful pentru consultare documente și am primit CHITANȚA nr. Seria AB nr. 079913, pe care o anexez în copie la cererea de chemare în judecată.
Cu toate că am plătit tariful legal, angajata oficiului nu mi-a pus la dispoziție documentele solicitate pentru a le cerceta în sediul oficiului.
Cadastrul general este sistemul unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea, reprezentarea pe hărți și planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum și a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul țării, indiferent de destinația lor și de proprietar.
Entitățile de bază ale acestui sistem sînt parcela, construcția și proprietarul.
Orice persoană interesată va putea cerceta cartea funciară și celelalte evidențe care alcătuiesc registrul cadastral de publicitate imobiliară,... (art. 1 alin. 1, 2, art. 43 alin. 1 din LEGEA CADASTRULUI ȘI A PUBLICITĂȚII IMOBILIARE nr. 7/1996)
Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege parcela de teren, cu sau fără construcție.
Cadastrul general se organizează la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale: comună, oraș, municipiu, județ și la nivelul întregii țări.
Prin sistemul de cadastru general se realizează:
a) identificarea, înregistrarea și descrierea, în documentele cadastrale, a terenurilor și a celorlalte bunuri imobile prin natura lor, măsurarea și reprezentarea acestora pe hărți și planuri cadastrale, precum și stocarea datelor pe suporturi informatice;
b) asamblarea și integrarea datelor furnizate de cadastrele de specialitate;
c) identificarea și înregistrarea tuturor proprietarilor și a altor deținători legali de terenuri și de alte bunuri imobile, în vederea asigurării publicității și opozabilității drepturilor acestora față de terți;
d) furnizarea datelor necesare sistemului de impozite și taxe pentru stabilirea corectă a obligațiilor fiscale ale contribuabililor.
Funcția tehnică a cadastrului general se realizează prin determinarea, pe bază de măsurători, a poziției configurației și mărimii suprafețelor terenurilor pe destinații, categorii de folosință și pe proprietari, precum și ale construcțiilor.
În cadrul funcției economice a cadastrului general se evidențiază destinația, categoriile de folosință a parcelelor, precum și elementele necesare stabilirii valorii economice a bunurilor imobile.
Funcția juridică a cadastrului general se realizează prin identificarea proprietarului pe baza actului de proprietate și prin publicitatea imobiliară.
Documentele tehnice principale ale cadastrului general, care se vor întocmi la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, sînt:
a) registrul cadastral al parcelelor;
b) indexul alfabetic al proprietarilor și domiciliul acestora;
c) registrul cadastral al proprietarilor;
d) registrul corpurilor de proprietate;
e) fișa centralizatoare, partida cadastrală pe proprietari și pe categorii de folosință;
f) planul cadastral.
Planul cadastral conține reprezentarea grafică a datelor din registrele cadastrale, referitoare la terenurile și construcțiile din cadrul unităților administrativ-teritoriale – comune, orașe și municipii – și se păstrează la oficiul județean de cadastru, geodezie și cartografie.
Registrele și planurile cadastrale vor sta la baza completării sau, după caz, a întocmirii evidenței privind publicitatea imobiliară. O copie a acestora se păstrează la biroul de carte funciară.
Planurile și registrele cadastrale se țin la zi, în concordanță cu situația de pe teren, în baza cererilor și comunicărilor făcute potrivit legii, precum și prin întreținerea lucrărilor de cadastru, cu o periodicitate de cel mult 6 ani, cînd se va parcurge în mod obligatoriu întregul teritoriu administrativ și se va confrunta conținutul planurilor și al registrelor cadastrale cu situația reală din teren și se vor înregistra toate elementele modificatoare.
În cadrul funcției economice a cadastrului general se evidențiază valoarea economică a bunurilor imobile, potrivit legii.
Oficiul național de cadastru, geodezie și cartografie și oficiile județene din subordinea sa, precum și titularii cadastrelor de specialitate au obligația de a furniza organelor ministerului finanțelor evidențele necesare impunerii contribuabililor.
Completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale necesare întocmirii și ținerii la zi a planurilor cadastrale și hărților topografice se realizează de către unități specializate, sub coordonarea oficiului național de cadastru, geodezie și cartografie.
Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidență al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeași localitate. Ea se efectuează de către birourile de carte funciară ale judecătoriilor, pentru imobilele situate în raza teritorială de activitate a acestora.
Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.
La cerere, se vor elibera extrase, certificate sau copii legalizate de pe cărțile funciare, cu plata taxelor legale.
Nici o autoritate nu va putea cere trimiterea originalului cărții funciare sau a planurilor de identificare a imobilelor.
Mapa înscrisurilor privind înscrierea atacată va putea fi cerută de către instanța judecătorească. (art. 1 alin. 3, art. 2 alin. 1, 2 lit. a, b, c, d, art. 10 alin. 1, 2, 3, art. 12 alin. 1 lit. a, b, c, d, e, f, art. 13 alin. 1, 2, 3, art. 14 alin. 1, 2, art. 15, art. 20 alin. 1, art. 22 alin. 1, art. 43 alin. 2, 3, 4 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996)
DISPOZIȚIILE LEGALE CARE INTERESEAZĂ ORDINEA PUBLICĂ SÎNT, ÎN TOTALITATEA LOR, NORME IMPERATIVE, DE LA CARE NU SE POATE DEROGA PRIN CONTRACT, SUB SANCȚIUNEA NULITĂȚII ABSOLUTE. VOM CUPRINDE AICI TOTALUL NORMELOR JURIDICE ȘI AL PRINCIPIILOR GENERALE ALE DREPTULUI, CARE CONSACRĂ ORÎNDUIREA SOCIALĂ ȘI ECONOMICĂ.
Nu am fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, în dosarul nr. 7584/176/2009, la nici un termen de judecată, instanța de fond încălcînd art. 85, 107 C. proc. civ.
Art. 85 C. proc. civ. prevede că „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
În același scop, art. 107 obligă instanța să dispună amînarea judecății ori de cîte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulității.
PENTRU JUDECAREA PROCESULUI CIVIL ESTE OBLIGATORIU CA PĂRȚILE SĂ FIE CITATE LEGAL, ȘI NU CA ELE SĂ FIE PREZENTE ÎN INSTANȚĂ.
DISPOZIȚIILE LEGALE REFERITOARE LA CITARE AU CARACTER IMPERATIV, NERESPECTAREA LOR ATRĂGÎND NULITATEA HOTĂRÎRII PRONUNȚATE ȘI CASAREA EI CU TRIMITERE SPRE REJUDECARE.
Citația trebuie să cuprindă:
- numărul și data emiterii citației, precum și numărul dosarului;
- anul, luna, ziua și ora la care cel citat trebuie să fie prezent în instanță;
- arătarea instanței și sediul acesteia, precum și locul (unde urmează să se desfășoare procesul);
- numele și domiciliul (cel real sau ales de părți), ori reședința unde locuiește de fapt, și calitatea celui citat;
- numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii;
- parafa președintelui instanței și semnătura grefierului.
Citațiile emise la 13 octombrie și 14 decembrie 2009 de judecătoria Alba Iulia nu cuprind numerele citațiilor, numele și sediul părții potrivnice, și felul pricinii.
ÎNCHEIEREA PRIN CARE S-A RESPINS CEREREA DE RECUZARE SE POATE ATACA NUMAI ODATĂ CU FONDUL.
Cînd instanța superioară constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță (art. 34 alin. ultim C. proc. civ.).
Am formulat cerere de recuzare împotriva judecătoarei Basaraba Lucia, președinta completului de judecată, pentru că îi lipsește spiritul de imparțialitate necesar pentru soluționarea cauzei.
Cererea de recuzare a fost respinsă în camera de consiliu în 3 februarie 2010.
CITAȚIA EMISĂ LA 8 FEBRUARIE 2010 DE JUDECĂTORIA ALBA IULIA NU CUPRINDE NUMĂRUL CITAȚIEI, NUMELE ȘI SEDIUL PĂRȚII POTRIVNICE, ȘI FELUL PRICINII.
Acțiunea s-a suspendat în 24 martie 2010.
Împotriva încheierii nr. ? din 24 martie 2010 a judecătoriei Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. 7584/176/2009, am declarat recurs și am cerut domnului președinte al tribunalului Alba să-l admită, să caseze hotărîrea atacată și să trimită cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării cu procedură legal îndeplinită.
Am cerut și cheltuieli de judecată.
Am anexat la recurs încheierea nr. ? de respingere a cererii de recuzare a judecătoarei Basaraba Lucia pronunțată în ședința camerei de consiliu în 3 februarie 2010, președintă Crăciun Mariana Lizabela, grefier Rusan Ana.
Am anexat chitanța de plată a sumei de 2 lei, reprezentînd taxa de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Către
primăria orașului Zlatna SPGC,
Subsemnata Daniela Căpitan, domiciliată în Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, nr. 13, bl. 1C, et. II, ap. 6, jud. Alba, depun recipisa de consemnare nr. 359151/1 reprezentînd consemnare chirie lunile ianuarie, februarie, martie 2010 pentru apartamentul 24 din blocul S9-S9 ̍, sc. B, et. IV, Piața Unirii, nr. 4, Zlatna, jud. Alba, în care locuiesc împreună cu familia din anul 2000.
3 noiembrie 2009
Prin acțiunea înregistrată la 18 februarie 2010 m-am plîns la tribunalul Alba împotriva ministerului dezvoltării regionale și turismului cu sediul în București, str. Apolodor, nr. 17, sector 5, pentru că încalcă Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Am cerut admiterea plîngerii și obligarea pîrîtului să-mi furnizeze informațiile de interes public solicitate.
Am cerut ministerului documentul inventarierea blocurilor de locuințe aflate în diverse stadii de execuție în anul 1997 în orașul Zlatna, jud. Alba:
DEZVOLTAREA CONSTRUCȚIEI DE LOCUINȚE
Locuințe care se construiesc din depozitele special
constituite la nivelul consiliilor locale
În aplicarea prevederilor art. 62 din lege, consiliile județene și consiliul general al municipiului București, împreună cu consiliile locale, vor stabili în termen de 30 de zile de la publicarea prezentelor norme metodologice, lista blocurilor de locuințe aflate în diferite stadii de execuție.
Inventarierea blocurilor de locuințe se va face pe fiecare comună, oraș, municipiu și pe sectoarele municipiului București cu prezentarea stadiilor fizice și a valorilor estimative pentru lucrările rămase de executat, potrivit modelului din anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice. Acest inventar, precum și lista blocurilor de locuințe a căror execuție se va realiza în continuare potrivit Ordonanței guvernului nr. 19/1994, aprobată și modificată prin Legea nr. 82/1995, vor fi transmise prin grija consiliilor județene și a consiliului general al municipiului București, ministerului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, în vederea definitivării Programului de finalizare a locuințelor.
Blocurile de locuințe necuprinse în programul întocmit în baza prevederilor Normelor metodologice nr. 30501/1970/MC/1994 pentru punerea în aplicare a Ordonanței guvernului nr. 19/1994 se pot finaliza în condițiile prevăzute de art. 7 din lege.
În scopul asigurării fondurilor necesare finanțării executării construcțiilor de locuințe care se construiesc în baza prevederilor art. 7 din lege, consiliile locale, la fundamentarea proiectelor de bugete locale anuale, vor prevedea pentru fiecare dintre construcțiile respective sumele aferente. (pct. 8, 9 alin. 1 din Hotărîrea guvernului României nr. 446/1997 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996)
Dezvoltarea construcției de locuințe
Locuințe proprietate personală realizate cu sprijin
financiar de la bugetul de stat
În aplicarea prevederilor art. 62 din lege, lista cuprinzînd blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție este cea stabilită de consiliile județene și de consiliul general al municipiului București, în baza propunerilor consiliilor locale, pînă la data de 21 octombrie 1996.
Lista cuprinzînd blocurile de locuințe pe fiecare comună, oraș, municipiu și pe sectoarele municipiului București, cu prezentarea stadiilor fizice și a valorii lucrărilor, potrivit modelului prezentat în anexa 1, precum și lista cuprinzînd blocurile de locuințe a căror execuție se realizează în continuare potrivit O.G. 19/1994, aprobată și modificată prin Legea 82/1995, se transmit ministerului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, în vederea întocmirii programelor anuale de construcție și, respectiv, de finalizare a locuințelor. În lista întocmită conform modelului prezentat în anexa 1 se înscriu toate blocurile de locuințe care se realizează cu finanțare conform art. 7-9 din lege, indiferent de sursele de finanțare utilizate.
Normele metodologice nr. 30501/1970/MC/1994 pentru punerea în aplicare a prevederilor O.G. 19/1994, modificate și completate prin H.G. 160/1999, se aplică în continuare pentru finalizarea lucrărilor la locuințele care se realizează în baza O.G. 19/1994.
Blocurile de locuințe necuprinse în programul întocmit în baza normelor metodologice prevăzute la alin. (3) se pot finaliza în condițiile prevăzute la art. 7 sau 38 din lege.
În scopul asigurării fondurilor necesare pentru finanțarea executării construcțiilor de locuințe în baza prevederilor art. 7 din lege, la fundamentarea proiectelor de bugete locale anuale consiliile locale vor prevedea pentru fiecare dintre construcțiile respective sumele aferente, pe surse de finanțare, inclusiv sumele necesare să fie alocate în completare de la bugetul de stat.
În susținerea sumelor solicitate pentru alocațiile de la bugetul de stat conform modelului prezentat în anexa 1, consiliile locale vor prezenta separat sumele necesare pentru terminarea locuințelor începute de cele necesare pentru construcțiile noi.
Consiliile locale vor aproba listele cuprizînd construcțiile de locuințe care urmează să se realizeze din fondurile aflate în conturile deschise la trezoreria statului.
Listele cuprinzînd construcțiile de locuințe, în care se vor preciza numărul, structura după mărime și amplasamentul acestora, vor fi afișate la sediul primăriei.
În vederea soluționării cererilor privind construirea sau cumpărarea unor locuințe din cele care se realizează în condițiile art. 7 din lege, autoritățile administrației publice locale vor stabili măsuri pentru luarea în evidență și pentru analiza solicitărilor primite din partea cetățenilor. În acest scop vor stabili și vor da publicității locul de primire a solicitărilor și actele justificative necesare.
Anexa nr. 1
la normele metodologice
CONSILIUL JUDEȚEAN................................................
(CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI)
LISTA
cuprinzînd locuințele propuse să fie finanțate conform art. 7-9 din Legea locuinței nr. 114/1996 în anul .................
(art. 5, 6, 9, 13 alin. 1 din Hotărîrea guvernului României 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței 114/1996)
Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.
În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plîngere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.
Hotărîrea tribunalului este supusă recursului.
Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă.
Atît plîngerea, cît și apelul se judecă în instanță în procedură de urgență și sînt scutite de taxa de timbru. (art. 1, 22 alin. 1, 2, 3, 4, 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public)
DISPOZIȚIILE LEGALE CARE INTERESEAZĂ ORDINEA PUBLICĂ SÎNT, ÎN TOTALITATEA LOR, NORME IMPERATIVE, DE LA CARE NU SE POATE DEROGA PRIN CONTRACT, SUB SANCȚIUNEA NULITĂȚII ABSOLUTE. VOM CUPRINDE AICI TOTALUL NORMELOR JURIDICE ȘI AL PRINCIPIILOR GENERALE ALE DREPTULUI, CARE CONSACRĂ ORÎNDUIREA SOCIALĂ ȘI ECONOMICĂ.
Nu am fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege în dosarul nr. 1609/107/2010 al tribunalului Alba, cu termen de judecată la data de 19 martie 2010.
Art. 85 C. proc. civ. prevede că „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
În același scop, art. 107 obligă instanța să dispună amînarea judecății ori de cîte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulității.
PENTRU JUDECAREA PROCESULUI CIVIL ESTE OBLIGATORIU CA PĂRȚILE SĂ FIE CITATE LEGAL, ȘI NU CA ELE SĂ FIE PREZENTE ÎN INSTANȚĂ.
DISPOZIȚIILE LEGALE REFERITOARE LA CITARE AU CARACTER IMPERATIV, NERESPECTAREA LOR ATRĂGÎND NULITATEA HOTĂRÎRII PRONUNȚATE ȘI CASAREA EI CU TRIMITERE SPRE REJUDECARE.
Citația trebuie să cuprindă:
- numărul și data emiterii citației, precum și numărul dosarului;
- anul, luna, ziua și ora la care cel citat trebuie să fie prezent în instanță;
- arătarea instanței și sediul acesteia, precum și locul (unde urmează să se desfășoare procesul);
- numele și domiciliul (cel real sau ales de părți), ori reședința unde locuiește de fapt, și calitatea celui citat;
- numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii;
- parafa președintelui instanței și semnătura grefierului.
CITAȚIA EMISĂ LA 5 MARTIE 2010 DE TRIBUNALUL ALBA NU CUPRINDE NUMĂRUL CITAȚIEI, SEDIUL PĂRȚII POTRIVNICE ȘI FELUL PRICINII.
Tribunalul Alba a amînat judecata pînă la 16 aprilie 2010.
Nu am fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege în dosarul nr. 1609/107/2010 al tribunalului Alba, nici în 16 aprilie 2010.
Prin acțiunea înregistrată la 4 martie 2010 m-am plîns la tribunalul Alba împotriva primăriei orașului Zlatna cu sediul în Zlatna, str. Calea Moților, nr. 12, jud. Alba, pentru că încalcă Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Am cerut admiterea plîngerii și obligarea pîrîtei să-mi furnizeze informațiile de interes public solicitate.
Am cerut primăriei documentele contractele de împrumut pentru sumele avansate din depozitul special constituit de consiliul local al orașului Zlatna, pentru realizarea locuințelor blocului S9-S9' din Zlatna, str. Piața Unirii, nr. 4, jud. Alba, încheiate cu persoanele fizice prevăzute în art. 7 din Legea nr. 114/1996, legea locuinței, prin administratorul delegat de către autoritatea publică locală, potrivit normelor legale în vigoare.
Art. 7. – Consiliile locale pot realiza din depozitele special constituite locuințe cu suprafețele construite prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, exercitînd controlul asupra prețului de vînzare, în vederea înlesnirii accesului la proprietate pentru unele categorii de persoane, în următoarea ordine de prioritate:
a) tinerii căsătoriți care la data contractării locuinței, au, fiecare, vîrsta de pînă la 35 de ani;
b) persoanele care beneficiază de facilități la cumpărarea sau construirea unei locuințe, potrivit prevederilor Legii nr. 42/1990, republicată;
c) persoanele calificate din agricultură, învățămînt, sănătate, administrație publică și culte, care își stabilesc domiciliul în mediul rural;
d) alte categorii de persoane stabilite de consiliile locale.
Persoanele din categoriile menționate la lit. a) – c) beneficiază de o subvenție de la bugetul de stat, în limitele prevederilor bugetare anuale, în raport cu venitul, de pînă la 30% din valoarea locuinței, la data contractării, precum și de plata în rate lunare, pe termen de 20 de ani, a diferenței față de prețul final al locuinței, după ce s-au scăzut subvenția și avansul minim obligatoriu de 10% din valoarea locuințelor la data contractării, achitat de contractant.
Persoanele prevăzute la lit. d) beneficiază de plata în rate lunare, în termen de 20 de ani, a diferenței față de prețul final al locuinței, după ce s-a scăzut avansul minim obligatoriu de 30% din valoarea locuinței la data contractării, achitat de contractant.
Dobînda la suma avansată din depozitul special, care se restituie în rate, este de 5% anual.
În cazul nerestituirii la termenele stabilite a ratelor scadente, se va plăti o dobîndă de 10% anual asupra acestor rate.
Autoritățile publice locale, prin administratorii delegați de aceștia, vor încheia cu persoanele fizice prevăzute în prezentul articol contracte de împrumut pentru sumele avansate din depozitul special, potrivit normelor legale în vigoare.
Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.
În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plîngere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.
Hotărîrea tribunalului este supusă recursului.
Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă.
Atît plîngerea, cît și apelul se judecă în instanță în procedură de urgență și sînt scutite de taxa de timbru. (art. 1, 22 alin. 1, 2, 3, 4, 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public)
DISPOZIȚIILE LEGALE CARE INTERESEAZĂ ORDINEA PUBLICĂ SÎNT, ÎN TOTALITATEA LOR, NORME IMPERATIVE, DE LA CARE NU SE POATE DEROGA PRIN CONTRACT, SUB SANCȚIUNEA NULITĂȚII ABSOLUTE. VOM CUPRINDE AICI TOTALUL NORMELOR JURIDICE ȘI AL PRINCIPIILOR GENERALE ALE DREPTULUI, CARE CONSACRĂ ORÎNDUIREA SOCIALĂ ȘI ECONOMICĂ.
Nu am fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege în dosarul nr. 2213/107/2010 al tribunalului Alba, cu termen de judecată la data de 20 aprilie 2010.
Art. 85 C. proc. civ. prevede că „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
În același scop, art. 107 obligă instanța să dispună amînarea judecății ori de cîte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulității.
PENTRU JUDECAREA PROCESULUI CIVIL ESTE OBLIGATORIU CA PĂRȚILE SĂ FIE CITATE LEGAL, ȘI NU CA ELE SĂ FIE PREZENTE ÎN INSTANȚĂ.
DISPOZIȚIILE LEGALE REFERITOARE LA CITARE AU CARACTER IMPERATIV, NERESPECTAREA LOR ATRĂGÎND NULITATEA HOTĂRÎRII PRONUNȚATE ȘI CASAREA EI CU TRIMITERE SPRE REJUDECARE.
Citația trebuie să cuprindă:
- numărul și data emiterii citației, precum și numărul dosarului;
- anul, luna, ziua și ora la care cel citat trebuie să fie prezent în instanță;
- arătarea instanței și sediul acesteia, precum și locul (unde urmează să se desfășoare procesul);
- numele și domiciliul (cel real sau ales de părți), ori reședința unde locuiește de fapt, și calitatea celui citat;
- numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii;
- parafa președintelui instanței și semnătura grefierului.
CITAȚIA EMISĂ LA 16 MARTIE 2010 DE TRIBUNALUL ALBA NU CUPRINDE NUMĂRUL CITAȚIEI, SEDIUL PĂRȚII POTRIVNICE ȘI FELUL PRICINII.
NULITATEA ABSOLUTĂ POATE FI INVOCATĂ DE ORICINE ARE INTERES; ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ PRACTIC, POT INVOCA NULITATEA ABSOLUTĂ: PĂRȚILE, AVÎNZII LOR CAUZĂ, PROCURORUL, INSTANȚA DIN OFICIU, AUTORITĂȚILE PUBLICE COMPETENTE ETC., ÎNTR-UN CUVÎNT ORICINE JUSTIFICĂ ORI RECLAMĂ VREUN INTERES.
NULITATEA ABSOLUTĂ POATE FI INVOCATĂ ORICÎND, PE CALE DE ACȚIUNE SAU DE EXCEPȚIE, FIIND IMPRESCRIPTIBILĂ.
NULITATEA ABSOLUTĂ NU POATE FI ACOPERITĂ PRIN CONFIRMARE EXPRESĂ SAU TACITĂ.
NULITĂȚILE ABSOLUTE AU ÎN VEDERE LIPSA UNUI ELEMENT ESENȚIAL AL ACTULUI JURIDIC (CONSIMȚĂMÎNT, OBIECT, CAUZĂ, FORMĂ), FIE NESOCOTIREA UNEI DISPOZIȚII IMPERATIVE ȘI PROHIBITIVE A LEGII ȘI REGULILOR DE CONVIEȚUIRE SOCIALĂ, INVOCAREA LOR PUTÎND FI FĂCUTĂ DE ORICE PERSOANĂ INTERESATĂ, NU POT FI CONFIRMATE ȘI SÎNT IMPRESCRIPTIBILE.
În drept, ne-am întemeiat cererea pe dispozițiile art. 37 alin. 2 C. proc. civ.
În 19 mai 2011 am depus cererea în două exemplare.
Am anexat:
- contract-cadru de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință, utilizat pentru închirierea locuințelor sociale și a celor de necesitate, cota-parte pe care o suportă chiriașul se va recalcula ori de cîte ori apar modificări ale veniturilor acestuia potrivit prevederilor art. 45 din Legea nr. 114/1996. Diferența pînă la chiria nominală se va suporta din bugetul local.
- copie după citația nr. ? emisă la 10 mai 2011 de tribunalul Alba în dosarul nr. 6073/107/2011.
Am depus taxă de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Cît privesc motivele de recurs ele sînt prevăzute de dispozițiile art. 304¹ C. proc. civ.
De aceea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., vă rugăm să admiteți recursul, să casați hotărîrea atacată și să trimiteți cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării cu procedură legal îndeplinită.
În drept, ne întemeiem recursul pe dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ.
Dovada motivelor o facem cu actele existente în dosar.
Depunem recursul în două exemplare pentru a se comunica intimatei odată cu citația.
Anexăm:
- contract-cadru de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință, utilizat pentru închirierea locuințelor sociale și a celor de necesitate, cota-parte pe care o suportă chiriașul se va recalcula ori de cîte ori apar modificări ale veniturilor acestuia potrivit prevederilor art. 45 din Legea nr. 114/1996. Diferența pînă la chiria nominală se va suporta din bugetul local.
- chitanța de plată a sumei de 97 lei reprezentînd taxa de timbru și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.
danielacapitan.blogspot.com
marcelcapitan.blogspot.com
Data depunerii
20 iulie 2011
Semnătura
Căpitan
M. Căpitan
DOMNULUI PREȘEDINTE AL TRIBUNALULUI ALBA